Profita de reducerile early booking si alege-ti vacanta perfecta

Profita de reducerile early booking si alege-ti vacanta perfecta

Raluca Apostolescu

Venirea primaverii te va face sa te gandesti tot mai mult la vacanta de vara si daca te-ai hotarat unde iti vei petrece concediul, atunci nu trebuie sa profiti si de reducerile programului early booking. Fie ca vrei sa explorezi secretele unei insule superbe, fie ca vrei sa te bronzezi intr-o statiune luxoasa, discounturile si ofertele de anul acesta sunt greu de refuzat. Daca nu ai aflat care sunt cele mai bune pachete sau cele mai mari reduceri, atunci descopera sugestiile noastre si planifica-ti cea mai frumoasa vacanta de vara.

Turcia

Aflata in topul preferintelor turistilor, Turcia dispune de multe statiuni cunoscute pentru serviciile de calitate, pentru plajele frumoase si pentru apa cristalina. Daca pe lista ta se afla si litoralul turcesc, acum este momentul sa profiti de reducerile oferite de programul early booking si sa descoperi acesta tara exotica.

Anul acesta, agentiile de turism iti ofera reduceri de pana la 30%, pana la sfarsitul lunii februarie, pentru diferitele pachete all inclusive din statiunile Antalya, Bodrum, Kusadasi si Marmaris. Pachetele avion+7 nopti la hotel de 4 sau 5 stele incep de la 400 de euro/persoana pentru Antalya, de la 340 euro/persoana pentru Bodrum, de la 370 euro/persoana pentru Kusadasi si de la 380 de euro/persoana pentru Marmaris. In functie de perioada si locatia aleasa aceste preturi difera.



Bulgaria

Pe langa avantajul de a fi foarte aproape de casa, statiunile din Bulgaria reprezinta alegerea ideala pentru cele care vor sa incerce si altceva. Daca nu ti-ai petrecut niciodata vacanta pe aceste plaje, poti sa faci acest lucru acum, profitand de programul early booking.

Pentru anul 2013, turistii care isi aleg sejururi all inclusive, de minimum 5 nopti, pot avea parte de reduceri de pana la 30 %, pana la sfarsitul lunii februarie, sau chair martie. Daca vrei sa iti petreci vacanta in Bulgaria, afla ca preturile pe noapte la un hotel de 3 stele variaza in functie de perioada si pornesc de la 16 euro la Nisipurile de Aur, 18 euro la Obzor, 22 de euro la Albena, 23 de euro la Sunny Beach, 27 de euro la Nessebar si 28 de euro la Duni. Daca vrei un pachet hotel+autocar, afla ca acestea pornesc de la 100 de euro/persoana/7 zile cu mic dejun pentru Sunny Beach sau de la 151 de euro pentru Nisipurile de aur.



Croatia

O destinatie aparte, recunoscuta pentru frumusetea peisajului si minunatele statiuni situate pe Coasta Dalmata, Croatia este locul perfect pentru cele aflate in cautarea unei vacante de vis.

Daca iti doresti un sejur in acest loc magic, acum ai oportunitatea sa ajungi aici profitand de discounturile early booking. Reducerea de 10% pentru Dubrovnik si Makarska iti aduce pachete avantajoase avion+7 nopti. Pentru un hotel de 2 stele/demipensiune in Dubrovnik poti plati de la 500 de euro/persoana, si de la 440 euro/persoana pentru hotel 3 stele/mic dejun in Makarska. Reducerile de 15% ale programului early booking, valabile pana la sfarsitul lunii martie, pentru Split iti pun la dispozitie pachete avion+7 nopti de la 560 de euro/persoana.



Grecia

Printre preferatele calatorilor se regaseste si Grecia, destinatie fascinanta si bogata in atractii turistice. De la statiuni pitoresti si extrem de animate, pana la insule cu peisaje care iti taie rasuflarea, aceasta tara are cate ceva din toate.

Fie ca vrei sa iti petreci concediul pe o insula, fie ca vrei sa mergi intr-o statiune pe continent, poti alege dintr-o varietate de oferte profitand de reduceri semnificative. Prin programul early booking beneficiezi de discounturi de 15% pentru Paralia Katerini si de pana la 25% pentru insulele Corfu, Creta, Thassos, Zakynthos, Santorini si pentru statiunea Halkidiki. In functie de perioada si de hotel, pachetele avion+cazare 7 nopti pot porni de la 290 de euro/persoana pentru Corfu, 330 de euro/persoana pentru Creta si Santorini si de la 210 de euro pentru Zakynthos. Pentru Paralia Katerini ofertele sunt variate, avand la dispozitie pachete 7 nopti+mic dejun de la 130 de euro/de persoana, sau autocar+7 nopti/mic dejun de la 240 de euro/persoana.



Spania

Spania este ,cu siguranta, una dintre cele mai populare destinatii de vacanta, fiind cunoascuta pentru frumusetea peisajelor, pentru plajele superbe si pentru distractia de neuitat.

Reducerile early booking sunt un motiv in plus sa iti petreci concediul in aceasta tara. In functie de regiune si de mijlocul de transport ales, agentiile de turism vin cu oferte greu de refuzat chair si de cele mai pretentioase turiste. Pana la sfarsitul lunii martie poti achizitiona pachete cu reduceri de pana la 25 % pentru Costa Brava, pachetul avion+7 nopti la un hotel de 3 stele incepe de la 460 de euro/persoana, si de pana la 10 % pentru Costa del Sol, avion+hotel 3 de stele de la 450 de euro/persoana. Poti opta si pentru Tenerife, unde reducerile early booking de 15% valabile pana pe 28.02 iti ofera pachete de la 800 de euro/persoana pentru avion+7 nopti la hotel de 3 stele/demipensiune.



Anul acesta poti avea parte de o vacanta accesibila intr-o destinatie magica, daca te grabesti si profiti de reducerile early booking. Tu te-ai decis unde vei pleca in concediu?
Articolul urmator
14 stațiuni balneare care te vor ajuta să tratezi problemele coloanei
14 stațiuni balneare care te vor ajuta să tratezi problemele coloanei
Care ar trebui sa fie urmatoarea ta destinatie de vacanta?
Incepe quiz
Care ar trebui sa fie urmatoarea ta destinatie de vacanta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (56)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.