A fost expusă la pornografie de la varsta de 11 ani. "Am creierul distrus", declară una dintre cele mai iubite cântărețe ale momentului

A fost expusă la pornografie de la varsta de 11 ani. "Am creierul distrus", declară una dintre cele mai iubite cântărețe ale momentului

Ramona Jurubita

Billie Eilish, cea care a primit titlul „Femeia Anului 2019” din partea revistei Billboard, a avut parte de o experiență traumatizantă în copilărie care i-a afectat viața personală și a transformat-o într-o femeie cu mustrări de conștiință. Artista în vârstă de 20 de ani a făcut mărturisiri șocante în cadrul unui interviu acordat pentru un celebru post de radio.

Se pare că în copilărie ar fi luat contact cu imagini pornografice care i-au dat dependență mai apoi. Încă de la 11 a început să se uite la videoclipuri cu astfel de conținut doar pentru că asta făceau alți copii de vârsta ei și nu voia să se simtă exclusă din gașca de prieteni.

Billie Eilish

Sursa foto: Instagram

„Am început să mă uit la astfel de scene când aveam 11 ani și nu înțelegeam de ce era un lucru rău. Credeam că așa învață oamenii să întrețină relații intime.”, a explicat vedeta.

Billie Eilish și-a dat seama în timp că nu era adecvat vârstei ei ceea ce făcea doar ca să simtă apartenența în cadrul unui grup și aceste experiențe au marcat-o profund pentru că acum se simte rușinată de acțiunile din copilărie.

„Ca femeie, cred că pornografia este o rușine și sincer, obișnuiam să mă uit în mod repetat la ceva nepotrivit, mai ales la 14 ani.”, a adăugat ea.

De asemenea, vedeta a mărturisit și că a avut mult timp coșmaruri din cauza celor întâmplate și i-a fost afectată comunicarea cu persoanele de sex opus.

„Cred că am creierul distrus și mă simt devastată că am fost expusă la atât de multe imagini de acest gen. Ajunsesem într-un punct în care nu am putut să mă uit la nimic altceva, cu excepția cazului în care era vorba de violență, nu o consideram atractivă”, a spus ea.

Cântăreața Billie Eilish a dezvăluit și modul în care și-a pus amprenta asupra ei această greșeală a copilăriei, făcând-o să aibă o atitudine greșită față de parteneri, în timp ce avea impresia că se comportă normal. Vedeta a considerat că era o normalitate ceea ce se întâmpla în fimele care expuneau relațiile amoroase dintre persoane.

„Sunt atât de supărată că pornografia este atât de iubită și sunt atât de supărată pe mine că am crezut că procedez ok. Când mi-am început viața intimă am acceptat lucruri care erau de neacceptat pentru că am crezut că sunt normale.”, a mărturisit artista.

Tânăra cântăreață a fost influențată de aceste comportamente și în cariera sa pentru că la început se ferea să poarte haine mulate ca să nu îi fie admirate formele corpului. Aceasta și-a spus povestea în piesa intitulată „Male Fantasy”, de pe cel mai recent album al ei „Happier Than Ever”.

Nu doar problemele legate de sexualitate au împiedicat-o pe vedetă să aibă relații normale, ci și notorietatea ei în lumea muzicală. După spusele sale, mulți bărbați se feresc de apropierile cu o persoană celebră, pentru că le este teamă de un refuz.

„E foarte greu să te întâlnești cu diverși oameni, când ei sunt ori intimidați de tine, ori cred că nu ești de nasul lor.”, a spus cântăreața.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by BILLIE EILISH (@billieeilish)

Billie Eilish a devenit în foarte scurt timp una dintre cele mai iubite artiste din America. Ea cea mai tânără câștigătoare a patru premii Grammy obținute în același an. În 2020, pe când avea 18 ani, cântăreața a luat premii la categoriile „Artistul anului”, „Albumul anului”, „Discul anului” și „Melodia anului”. Artista a povestit în repetate rânduri că fratele și mama ei sunt cei care au inspirat-o să intre în lumea muzicii. Aceasta are parte de o familie care a încurajat-o să se exprime liber să să experimenteze tot ce își dorește.

Citește și: Oana Radu, amintiri traumatizante din fostele relații: „Am avut parte de violență fizică și verbală. Am stat acolo, n-am făcut nimic”

Surse articol: BreakingnewsIndianexpressBBC

Surse foto: Instagram

Articolul urmator
Dana Săvuică regretă una dintre operațiile estetice făcute în perioada tinereții. „Acum îmi dau seama că nu era cazul să fac operația aia"
Dana Săvuică regretă una dintre operațiile estetice făcute în perioada tinereții. „Acum îmi dau seama că nu era cazul să fac operația aia"
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.