Acum se distrează mai bine! 6 vedete care au renunţat la brunet pentru blond

Joi, 05.10.2017
de Bianca Petculescu

Marilyn Monroe, Farrah Fawcett, Jennifer Aniston, Madonna, Shakira... acestea sunt doar câteva dive pe care nu ni le putem imagina altfel decât blonde! Datorită lor, în mintea noastră s-a împământenit ideea că „blondele se distrează mai bine”, multe dintre noi ajungând chiar să renunţăm la culoarea noastră naturală de păr în favoarea blondului platinat.

Blonde au devenit şi cele mai cunoscute vedete de peste Ocean care, din dorinţa de a-şi surprinde mereu publicul, nu stau pe gânduri atunci când vine vorba de schimbări radicale de look. Unele dintre ele chiar par să se distreze mai bine de când au devenit blonde cu acte-n regulă. Altele... să zicem că aşteptăm cu nerăbdare să se întoarcă „la rădăcini”.

6 vedete care s-au făcut blonde

Emilia Clarke

Începem cu una dintre cele mai recente şi neaşteptate schimbări de look de pe scena hollywoodiană! În urmă cu câteva zile, actriţa Emilia Clarke şi-a spus că a venit momentul să intre şi mai bine în pielea personajului care a consacrat-o, aşa că s-a făcut blondă! Cea care joacă rolul lui Daenerys Targaryen în „Game of Thrones” şi-a şocat de-a dreptul fanii atunci când a postat pe contul ei de Facebook un selfie în care îşi etala părul proaspăt tuns şi vopsit blond. Imaginea a adunat rapid peste 2 milioane de like-uri, semn că schimbarea de look a fost pe placul celor care de 6 ani urmăresc cu sufletul la gură fiecare episod din „Game of Thrones”.

Emilia Clarke blonda

Foto: Instagram @emilia_clarke

Emma Stone

Tot anul acesta, actriţa din „La La Land”, Emma Stone, a renunţat la părul ei roşcat optând pentru un blond platinat care, de ce să nu recunoaştem, o prinde de minune! De fapt, în cazul în care nu ştiai, culoarea naturală de păr a simpaticei actriţe este blond, chiar dacă roşcatul a consacrat-o la începutul carierei sale. 

Emma Stone blonda

Foto: teenvogue.com

Leighton Meester

Ţi-o imaginezi pe temuta Blair Waldorf altfel decât şatenă? Nici noi, însă actriţa Leighton Meester a reuşit să ne surprindă plăcut la începutul acestui an, când a apărut pe covorul roşu al galei Golden Globes... blondă! Însă ceea ce probabil nu ştiau foarte mulţi fani ai serialului „Gossip Girl” este că Meester este, de fapt, blondă natural. Ea s-a vopsit brunetă special pentru personajul Blair Waldorf, la îndemnul producătorilor care i-au spus la casting că ar fi perfectă pentru rol dacă s-ar vopsi şatenă.

Leighton Meester blonda

Foto: people.com

Anne Hathaway

În anul 2013, la Met Gala, Anne Hathaway a atras toate privirile pe covorul roşu, şi nu neapărat datorită ţinutei. Actriţa nu numai că se vopsise blondă, însă renunţase şi la lungimea părului în favoarea unui pixie cut, una dintre cele mai populare tunsori la acea vreme. Însă nu a durat mult până când Hathaway să revină la brunetul care a consacrat-o.

Anne Hathaway blonda

Foto: sheknows.com

Kim Kardashian

Cine nu îşi mai aduce aminte de momentul în care Kim Kardashian a devenit peste noapte blondă? S-a întâmplat în 2015, când, din dorinţa de a ieşi şi mai mult în evidenţă la Paris Fashion Week, voluptuoasa brunetă s-a tuns bob şi şi-a vopsit părul blond. La scurt timp însă, Kim a redevenit brunetă şi jura că nu îşi va mai distruge părul cu astfel de schimbări radicale. Ei bine, luna aceasta vedeta a şocat încă o dată cu noua sa culoare de păr! Da, ai ghicit, Kim Kardashian este din nou blondă şi recunoaşte că se simte mai bine şi mai sigură pe ea ca oricând. O credem pe cuvânt!

Kim Kardashian blonda

Foto: instagram @kimkardashian

Shakira

Puţini ştiu că senzuala Shakira este, de fapt, brunetă. Ea s-a vopsit blondă la începutul anilor 2000, la îndemnul producătorilor săi, care i-au spus că nu va deveni niciodată faimoasă dacă nu se va face blondă, asemenea colegelor sale de breaslă deja consacrate, Madonna, Christina Aguilera sau Britney Spears. Zis şi făcut! Înainte de filmările videoclipului pentru hitul „Whenever, Wherever”, Shakira s-a făcut blondă şi, coincidenţă sau nu, la scurt timp a devenit una dintre cele mai de succes cântăreţe hispanice!


Foto: huffingtonpost.com

Foto: Zimbio

Tu ce părere ai despre aceste vedete blonde? Cum le stă mai bine? 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!