Adevăratul motiv pentru care Oana Tomoiagă de la Asia Express a divorțat de soțul ei. „A fost un moment greu”
Oana Tomoiagă de la „Asia Express” este astăzi o femeie împlinită, care se bucură de o carieră înfloritoare și de o relație specială cu fiul ei în vârstă de 12 ani. Până să își găsească echilibrul ca mamă singură a trecut însă printr-un divorț dureros și a trebuit să o ia de la zero, într-un alt oraș.
Află care este motivul pentru care Oana Tomoiagă a divorțat de fostul soț, Șerban Horj! Interpreta de muzică populară a spus tot adevărul în emisiunea de la Antena 1, unde și-a amintit de căsnicia eșuată!
Vedeta a vorbit despre mariajul cu fostul soț
Oana Tomoiagă, în vârstă de 35 de ani, a făcut mărturisiri emoționante despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa. Cântăreața, care participă la „Asia Express” 2026 alături de Mirela Vaida, a vorbit deschis despre despărțirea de fostul soț, violonistul Șerban Horj, și despre motivele care au dus la destrămarea căsniciei lor. Deși au împreună un copil și au încercat să își construiască o familie, cei doi au realizat, după câțiva ani, că își doresc lucruri diferite de la viață.
Dezvăluirile au venit în timpul unei probe din semifinala emisiunii „Asia Express”, când concurentele au fost nevoite să răspundă la întrebări despre experiențele personale ale coechipierelor.
Oana Tomoiagă a dezvăluit de ce a divorțat de Șerban Horj
Publicul a descoperit o latură mai sensibilă a cântăreței în semifinala competiției „Asia Express”, când aceasta a povestit despre relația cu fostul soț și despre momentul în care au decis să meargă pe drumuri separate.
Oana Tomoiagă și Șerban Horj s-au căsătorit când interpreta avea numai 22 de ani. La acea vreme, ea își construia deja o carieră muzicală și era convinsă că și-a găsit partenerul alături de care își va întemeia o familie.
Cei doi împărtășesc pasiunea pentru muzică, iar la început aveau aceleași planuri de viitor. Cu timpul însă, între ei au început să apară diferențe de opinie și neînțelegeri care au afectat relația.
„Căsnicia noastră a durat trei ani de zile. Ne-am dat seama că nu mai gândim la fel, nu mai avem aceleași idealuri, începuse o tensiune între noi.”, a declarat Oana Tomoiagă, la „Asia Express”.
Artista a început o viață nouă după divorț
Oana Tomoiagă și fiul ei, Vlad, au rămas singuri după divorț și s-au mutat în alt oraș, în încercarea de a-și construi împreună o viață liniștită.
„Am locuit în București 11 ani, iar după ce m-am căsătorit și am făcut un copil ne-am mutat la Maramureș. Eu împreună cu fostul meu soț am ales să ne mutăm la Maramureș, după a venit și perioada în care ne-am separat, apoi am ales Sibiul, pentru că am foarte mulți prieteni și nu am vrut să-mi cresc copilul în agitație.”, a mai zis ea.
„A fost un moment greu”
Deși despărțirea de tatăl copilului ei a afectat-o, Oana Tomoiagă consideră că există suferințe mult mai profunde, precum pierderea unor persoane dragi.
„A fost un moment greu, dar nu a fost cel mai greu moment din viața mea. Cele mai grele momente sunt atunci când pierzi oameni dragi.”, a mai spus vedeta.
Declarația a arătat că, odată cu trecerea anilor, cântăreața a început să privească altfel experiențele dificile prin care a trecut. Pentru ea, încheierea căsniciei a însemnat schimbarea planurilor de viitor, reorganizarea vieții de familie și asumarea responsabilităților de mamă după separare, dar nu a fost un capăt de drum.
În ciuda suferinței simțite, artista a reușit să își continue activitatea muzicală și să construiască un nou început alături de fiul său.
Prin ce alte greutăți a trecut Oana Tomoiagă. A pierdut pe cineva drag chiar la nuntă
Nunta Oanei Tomoiagă a fost un eveniment impresionant, la care au participat aproximativ 1.000 de invitați, printre care numeroase persoane din lumea muzicii populare. Deși nu părea la acel moment, evenimentul a fost unul dintre momentele de cumpănă din viața sa, căci a fost marcat de o tragedie pe care artista nu o poate uita.
Unul dintre invitați, care avea probleme cardiace, a început să se simtă rău în timpul petrecerii. Bărbatul a primit îngrijiri medicale, însă, din păcate, a murit. Apropiații au încercat să o protejeze pe mireasă de vestea tragică, astfel că Oana a aflat abia a doua zi ce s-a întâmplat.
„A fost un șoc pentru mine. Toată lumea a ieșit afară, el era întins pe jos. Nu a fost ușor. Toată lumea știa că omul este bine, că e în salvare și că și-a revenit. A fost o situație tensionată. Părinții mei au cununat copiii domnului care a decedat la eveniment. A doua zi mi-au zis că a murit. Mama știa, dar m-a protejat.”, a povestit artista la „Folclorul sub lupă”.
Vedeta și-a refăcut viața alături de Denis Bătrînu
După divorț, Oana Tomoiagă a trecut printr-o perioadă în care a încercat să își regăsească echilibrul și să se concentreze asupra creșterii fiului.
Cu timpul, viața i-a oferit însă o nouă șansă la iubire. În prezent, aceasta formează un cuplu cu Denis Bătrînu, un bărbat care activează în domeniul producției video și realizează filmări pentru nunți, evenimente și videoclipuri muzicale.
Oana Tomoiagă și iubitul ei sunt împreună de aproximativ cinci ani, iar artista a mărturisit că relația îi oferă liniștea și împlinirea pe care și le dorește.
„Am o relație de patru ani, cinci ani. Am o relație frumoasă, foarte frumoasă. Să știi că nu este ușor să alegi un bărbat în viața ta, pentru că atunci când ai un copil trebuie să ții cont de el prima dată”, a mărturisit aceasta.
Astăzi, chiar dacă nu s-a recăsătorit, vedeta este împlinită și liniștită, alături de omul în brațele căruia a reușit să se simtă din nou iubită.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Cancan, Spynews, Cancan
Tags: Asia Express, Asia Express 2026, Mirela Vaida, Oana Tomoiaga, Vedete Romania, Stiri Romania