Adrian Pintea, o viață zbuciumată și curmată timpuriu. Detalii neștiute din spatele "cortinei"
A fost un artist desăvârșit și a dus o viață aparent boemă, dar atât de tristă în esență. Talentatul Adrian Pintea nu a fost scutit de suferință, ci chiar a făcut cunoștință cu ea de la o vârstă fragedă. A avut parte de mult ghinion în iubire, iar obiceiul de a-și vărsa tristețea în alcool l-a "înzestrat" cu o boală grea. Era în plină ascensiune profesională atunci când a murit, fulgerător, pe patul de spital, căci se pregătea să devină un regizor cu renume, după ce a dovedit de ce este în stare ca actor. Astăzi, din păcate, vorbim despre un geniu al teatrului românesc la timpul trecut.
Născut la Oradea în ziua de 9 octombrie 1954 și crescut la Beiuș, Adrian Pintea a avut un parcurs al existenței tragic, asemănat, poate, cu multe dintre capodoperele în care a jucat. Și-a pierdut tatăl, un medic originar din Lugoj, la scurt timp după ce a venit pe lume, și imediat după a ajuns, din păcate, într-o casă de copii.
Nu a petrecut mult timp acolo, deși experiența a fost cu adevărat dureroasă, căci mama sa l-a "recuperat" și l-a adus acasă. Tot ea a fost cea care a fost nevoită să-l părăsească acolo, după cum mărturisea chiar sora artistului, Rodica Austin, însă nu se cunoaște și motivul pentru care a făcut asta. Ulterior, George Pintea, un bărbat de o „tandrețe excepțională“ ascunsă sub „o mască de militar convins“, i-a devenit tată.
Artistul și-a demonstrat dragostea pentru literatură încă din adolescență, pe când, în liceu fiind, era deja considerat ca făcând parte „dintr-o altă ligă“. Tot atunci a intrat și în trupa de teatru a liceului, iar puțin mai târziu, talentul său inegalabil avea să îl poarte pe cele mai mari scene din România.
S-a pregătit pentru admiterea la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București cu regizorul Ioan Ieremia, cel care l-a numit „un incontestabil poet și excelent chitarist“ pe atunci, iar în anul 1979 absolvea facultatea.
De atunci, au urmat multe momente de glorie pe plan profesional, însă din punct de vedere personal lucrurile au început să ia o cu totul altă turnură. Adrian Pintea s-a confruntat cu multe tragedii pe parcursul existenței sale care a durat doar 52 de ani, iar moartea sa suspectă va rămâne întotdeauna învăluită în mister. Află din galeria foto tot ce trebuie să știi despre viața actorului, dar și ce s-a speculat despre decesul său!
Citește și: Tragedia din viața lui Al Bano. Fiica lui a dispărut fără urmă acum mai bine de 20 de ani
Vezi galeria foto »Surse foto: Facebook, Facebook
Surse articol: Ziarulmetropolis, Adevarul, Click