Adriana Bahmuțeanu s-a măritat pentru a 7-a oară, deși este în doliu după moartea mamei sale. Cum a apărut la starea civilă

Adriana Bahmuțeanu s-a măritat pentru a 7-a oară, deși este în doliu după moartea mamei sale. Cum a apărut la starea civilă
Ramona Jurubita
Joi, 02.10.2025

Luna octombrie a anului 2025 a început cum nu se putea mai bine pentru Adriana Bahmuțeanu, în vârstă de 51 de ani. Deși nu traversează cea mai roz perioadă a vieții sale și recent și-a pierdut mama, vedeta TV a decis să semneze actele pentru al șaptelea mariaj.

Da! Ai citit bine! Și tot „da” este cuvântul care a răsunat la starea civilă. Adriana Bahmuțeau s-a căsătorit cu George Restivan, alesul inimii sale și bărbatul care i-a fost alături în cele mai grele momente din ultimul an.

Cum s-a îmbrăcat Adriana Bahmuțeanu în ziua căsătoriei

Pentru că este încă în doliu după moartea mamei sale, Adriana Bahmuțeanu a ales o ținută neagră pentru ziua cununiei cu George Restivan. Look-ul a fost însă completat de bijuterii din perle albe, care au făcut-o să strălucească, în ciuda vestimentației sobre.

Mirele a optat pentru o ținută lejeră, cu blugi închiși la culoare, cămașă albă și vestă gri. Accesoriile care nu le-au lipsit au fost zâmbetele, pe care le-au purtat în toate fotografiile făcute la starea civilă.

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan în ziua cununiei civile, zâmbitori alături de nașii lor, Anatol Basarab și Corina Basarab

Silviu Prigoană a fost căsătorit de 8 ori. Cine a fost prima lui soție

„Am avut emoții, deși m-am ținut bățoasă”

Amintim că Adriana Bahmuțeanu s-a măritat pentru a șaptea oară, cinci dintre căsătorii fiind cu Silviu Prigoană, cel de care a divorțat tot de atâtea ori. Din mariajul cu el are și doi copii, pe Eduard și Maximus Prigoană, care însă au refuzat să păstreze legătura cu ea după moartea tatălui. Nu se știe dacă aceștia au fost alături de ea în ziua căsătoriei cu George Restivan.

Primul soț al Adrianei Bahmuțeanu a fost Cosmin Bahmuțean, cel al cărui nume îl poartă și astăzi în spațiul public. În acte însă, de acum înainte, jurnalista se va numi Adriana Restivan, după cum a dezvăluit chiar ea.

„Am avut emoții, deși m-am ținut bățoasă. Parcă este un vis, dar un vis frumos. Am avut și emoții, dar am o împlinire, o liniște, pentru că ne doream să facem lucrul acesta și am tot amânat-o. Dar acum gata, mi-am luat inima în dinți, am zis fie ce-o fi, haide să pornim împreună pe drumul vieții, este iubirea noastră de maturitate. Am luat și numele soțului, așa cum este firesc. O să fie bine, o să vedeți. Nu avem petrecere de nuntă, vreau să fac precizarea asta, pentru că suntem în doliu, dar am ținut să facem actele, așa cum și-a dorit și mama mea.”, a spus Adriana Bahmuțeanu, potrivit romaniatv.ro.

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan la starea civilă, alături de apropiații lor

Cine sunt nașii cuplului

Cununia civilă a fost una restrânsă, fără fast și fără o petrecere. Au participat doar câteva persoane foarte apropiate, dat fiind faptul că această perioadă încă poartă greutatea pierderii Petruței Toma, mama Adrianei Bahmuțeanu.

Un detaliu special al cununiei civile dintre Adriana Bahmuțeanu și George Restivan a fost alegerea nașilor. Cei care au primit acest rol important sunt Anatol Basarab, președintele onorific și cofondator al Asociației Numerologilor din România, și soția sa, Corina Basarab. Cei doi au fost emoționați să le fie alături și nașa a transmis un mesaj public despre responsabilitatea pe care și-au asumat-o:

„Să fii naș înseamnă să primești în familie doi oameni dragi și să le porți grijă toată viața. Vă mulțumim că ne-ați ales sa vă fim nași și ne-ați făcut părtași la povestea voastră de dragoste. Să aveți o viață de familie binecuvântată, plină de iubire și armonie! 🤍”, a scris Corina Basarab pe Instagram.

Adriana Bahmuțeanu și nașa ei de cununie, Corina Basarab, ciocnind un pahar după cununia civilă dintre jurnalistă și George Restivan

Cel mai mare vis al jurnalistei este să își reia relația cu băieții ei și să se mute împreună în America, acolo unde proaspătul ei soț este stabilit alături de fiul lui, Blake. Copiii Adrianei Bahmuțeanu pot obține acum cetățenie americană, dat fiind faptul că soțul mamei deține deja acest privilegiu.

Cea mai mare durere din viața Petruței Toma. Cu ce mare regret a plecat la cele sfinte mama Adrianei Bahmuțeanu

Surse foto: Instagram, Facebook, captură InstaStory

Surse articol: RomaniatvPlaytechLibertatea

Tags: Adriana Bahmuteanu, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
De ce s-ar fi despărțit, de fapt, Adriana Bahmuțeanu de Silviu Prigoană, deși susține că se iubeau. Abia acum a spus adevărul
De ce s-ar fi despărțit, de fapt, Adriana Bahmuțeanu de Silviu Prigoană, deși susține că se iubeau. Abia acum a spus adevărul
Mariana Voinea | Miercuri, 11.12.2024
Incepe quiz
Îți ghicim vârsta mentală după cum percepi lumea
Îți ghicim vârsta mentală după cum percepi lumea

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe