Alexandru Arșinel a pierdut, din păcate, lupta cu viața după repetate vizite la spital și numeroase probleme de sănătate

Alexandru Arșinel a pierdut, din păcate, lupta cu viața după repetate vizite la spital și numeroase probleme de sănătate

Ramona Jurubita

Alexandru Arșinel a fost, este și va rămâne o legendă a teatrului românesc. Niciun român nu va uita curând ce pereche simpatică și amuzantă forma pe scenă alături de inegalabila Stela Popescu. Dar timpul a trecut, iar acum au rămas doar amintirile și înregistrările video cu el, care vor fi pentru multă vreme o dovadă a muncii impresionante pe care a depus-o în numele artei. 

UPDATE 21 martie 2023: S-au scurs șase luni de la trecerea în neființă a marelui actor, iar familia i-a organizat o pomană restrânsă, la care au participat doar apropiații. Chiar fiul său cel mare a vorbit recent despre acest subiect. Iată ce a declarat Bogdan Arșinel pentru WOWbiz:

„Nu am făcut absolut nimic special. S-a făcut pomana de șase luni. Parastasul s-a făcut în familie, la modul restrâns. Nu a fost ceva organizat. La un an de zile probabil că vom avea un parastas mai mare, cu colegii și cu cei din teatru, dar și cu cei apropiați.”

Cu doar o lună înainte, fiul cel mic al actorului spunea altceva despre acest moment important și a dat de înțeles că vor organiza o masă mare, la care vor participa multe persoane.

„În martie îi vom face parastasul de șase luni, e așteptat să vină oricine dorește.”, a spus Cristian Arșinel pentru Impact

Acum, fanii regretatului Alexandru Arșinel așteaptă să vadă dacă familia îl va pomeni așa cum se cuvine în toamnă, când se va împlini un an de la moartea lui. Într-un interviu acordat în 2022, colegul său, Vasile Muraru, a vorbit în numele tuturor colegilor de la teatru, spunând că vor organiza și ei evenimente speciale în memoria acestuia.

„Ne gândim să organizăm mai multe evenimente în memoria lui. Pentru noi a însemnat foarte mult, am mai spus-o. Ca și pentru acest teatru pe care l-a condus exemplar. Ne va lipsi enorm. Ne-a bucurat și pe noi, colegii lui, dar și pe spectatori, de fiecare dată. Alexandru Arșinel e acum sus, în cer, alături de doamna Stela Popescu, și de alții, și-i bucură pe îngeri. Sper să aibă grijă și de noi, cei rămași pe Pământ!”, a declarat Vasile Muraru pentru Impact.

UPDATE 30 septembrie: Marele actor și-a pregătit locul de veci în 2013, cu aproape 10 ani înainte să își dea ultima suflare. A trecut printr-o perioadă extrem de grea și a vrut să se asigure că totul este pus la punct pentru momentul în care nu va mai fi. Atunci a făcut un transplant de rinichi și a fost acuzat că a furat șansa altor persoane care se aflau pe listele de așteptare de la spital. Se pare că această experiență l-a marcat și a început să se gândească la sfârșit, așa că și-a asigurat un loc de odihnă veșnică în cimitirul Bellu.

„Sunt un om gospodar. Mi-am făcut mormânt la Bellu. Să n-aibă grijă copiii, când n-o să mai fiu. Eu sunt un om gospodar și pregătesc totul, în așa fel încât să nu las multe probleme după mine.”, a declarat Alexandru Arșinel într-un interviu din 2015.

Mormântul său nu va fi pe Aleea Artiștilor, așa cum poate multă lume se aștepta, ci în partea opusă a cimitirului, pe o alee principală din apropierea capelei. Numele lui a fost scris pe stâlp încă de pe atunci, iar acum mai trebuie trecut doar anul decesului. De asemenea, a avut grijă și ca numele soției să fie trecut pe placa funerară de culoare închisă.

Mormântul lui Alexandru Arșinel din cimitirul Bellu
Mormântul lui Alexandru Arșinel din cimitirul Bellu

Între timp, s-a aflat care a fost ultima persoană căruia i s-a confesat Alexandru Arșinel cu doar câteva luni înainte să se stingă. Acum actorul își poate interpreta cele mai de seamă roluri printre îngeri, căci nu a apucat să își îndeplinească ultima dorință pe Pământ. 

Așa cum i-a mărturisit colegului său Vasile Muraru înainte să fie internat la azil, ar fi vrut să mai urce măcar o dată pe scenă și să facă parte dintr-un spectacol. Directorul general al Teatrului de revistă Constantin Tănase nu a dorit să ofere detalii despre discuția lor privată, însă a dezvăluit că actorul ducea dorul teatrului și al publicului.

„Tot speram și tot ne rugam la Dumnezeu să îl salveze și să se întoarcă printre noi așa cum își dorea. Înainte de a se interna în spital, mi-a spus că este slăbit puțin și că o să ne vedem să mai punem planurile la cale. Vorbisem cu băiatul cel mare că atunci când îl va aduce acasă, o să mă duc. Și uite că traseul s-a schimbat... În seara asta m-a sunat Cristi, băiatul lui, și mi-a dat vestea. Dumnezeu să-l ierte!”, a declarat Vasile Muraru pentru SpyNews.

Alexandru Arșinel a lăsat în urmă o avere impresionantă care se va împărți între cei doi fii ai săi, Cristian și Bogdan.

Potrivit declarației de avere din 2021, acesta primea 33.720 lei pensie de revoluționar, 73.512 lei pensie, 74.772 indemnizație de merit de la Ministerul Culturii și 10.800 lei o indemnizație handicap gradul II pentru că o îngrijea pe soția bolnavă. Asta înseamnă că avea 107.232 de lei pe an și 8.936 de lei pe lună. În plus, deținea și patru terenuri, avea trei case de vacanță, un apartament în București și 12 depozite bancare (atât în lei, cât și în euro și dolari).

------------

UPDATE 29 septembrie: A tras cortina pentru totdeauna! Marele actor Alexandru Arșinel a murit azi, la 83 de ani. Fiul său, Bogdan, a fost cel care a confirmat tragica veste pentru colegii de la Fanatik. Dumnezeu să îi odihnească sufletul în pacea Lui.

-------------

UPDATE 22 septembrie 2022: Se pare că lucrurile sunt mai grave decât ne-au lăsat să credem apropiații actorului și medicii de la spitalul în care a fost internat. Starea lui s-a înrăutățit, iar acum este intubat și ventilat.

Potrivit Fanatik, actorul suferă de pneumonie, se află în stare gravă și aproape că nu mai poate respira. Astăzi se împlinește o săptămână de când a fost internat, timp în care medicii au încercat să facă tot posibilul pentru a-l pune pe picioare. Au decis să îl intubeze și să îl ventileze mecanic, până când vor observa că tratamentul contra pneumoniei începe să aibă efect.

Personalul spitalului a luat hotărârea de a-l ține pe Alexandru Arșinel sub supraveghere după un set de analize ale căror rezultate arătau că nu mai poate fi tratat acasă. Situația se poate complica și mai mult dacă mușchii i se vor atrofia din cauza lipsei de mișcare. În ultima vreme, a stat numai în pat, fiindu-i imposibil să se mai deplaseze fără ajutor. 

Legenda teatrului românesc a împlinit 83 de ani pe 4 iunie, zi în care visa să urce din nou pe scenă și să practice meseria pe care a iubit-o atât de mult.

„Eu sunt din Dolhasca. Acolo, de exemplu, și dacă se inaugurează o grădiniță sunt invitat. Și sunt bine primit, apreciat. Vreau, într-un fel, să le și mulțumesc pentru tot. Acolo mă voi retrage, acolo voi pune punct (…)

Doresc să îmi mai invit doi, trei colegi la un spectacol la Dolhasca, apoi să mă retrag. Dar nu în altă parte o să fac retragerea, doar la Dolhasca pot să o fac.”, a declarat Alexandru Arșinel acum câteva luni pentru Fanatik.

Rămâne de văzut dacă marele actor va avea ocazia să își îndeplinească această dorință sau dacă visul lui s-a spulberat odată cu problemele de sănătate ce l-au pus rapid la zid.

UPDATE 20 septembrie 2022: Problemele de sănătate ale lui Alexandru Arșinel (83 de ani) par să nu aibă sfârșit! Îndrăgitul actor a ajuns din nou pe mâna medicilor, care au decis că este cazul să rămână sub supraveghere pentru o perioadă. Acum se află la Spitalul Universitar din București, în secția de Terapie Intensivă, dar nu se știe încă și cât va rămâne acolo. 

Detaliile despre starea sa de sănătate au fost făcute publice de instituția în care a fost internat, prin intermediul unui comunicat. Iată ce au scris reprezentanții spitalului:

„Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat. Având în vedere istoricul medical și pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secția de ATI.”

Această informație oficială a apărut pentru a-i liniști pe toți fanii actorului, care s-au speriat după ce au citit mai multe știri false cu privire la acest subiect. 

Pentru că suferă de diabet zaharat și are probleme cu tensiunea arterială, starea sa este una delicată și necesită o atenție sporită. Anul trecut a fost supus unei intervenții pe cord, iar de atunci problemele continuă.

UPDATE - 5 mai 2022: Clipe grele pentru familia lui Alexandru Arșinel. Îndrăgitul actor se află, din nou, pe mâna medicilor, după ce starea i s-a înrăuțățit grav. În momentul de față se află la o clinică privată din București, sub atenta observare a medicilor, starea lui fiind una critică. Aparent, actorul a prezentat multiple probleme cardiace de-a lungul timpului, încă de când a făcut transplantul de rinichi. Medicii nu exclud o nou intervenție chirurgicală la inimă. 

Știrea inițială:

Panica s-a instalat în lumea actorilor după ce colegul și prietenul lor Alexandru Arșinel (82 de ani) a ajuns de urgență la spital pe 1 februarie 2022, după ce i s-a făcut rău. Se pare că le-a spus medicilor că are o stare de confuzie și a fost imediat supus unor investigații.

Antena 3 a informat că marți seară, în jurul orei 20:00, o ambulanță a fost chemată la casa marelui artist, iar medicii au hotărât să îl transporte imediat la Spitalul Universitar din Bucureşti, pentru analize amănunţite. Acesta a refuzat internarea și a plecat acasă după miezul nopții, chiar dacă nu i-au ieșit bine toate investigațiile.

Alexandru Arșinel în emisiunea „La Măruță” difuzată pe 14 septembrie 2021

Sursa foto: Youtube

De asemenea, tot cei de la Antena 3 au dezvăluit că Alexandru Arșinel le-ar fi spus medicilor că a avut un puseu de tensiune cauzat de supărarea pe care a simțit-o în ultimele zile. Se pare că actorul era afectat de decizia pe care a luat-o actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, accea de a nu-i prelungi contractul pentru funcția de director artistic la Teatrul Constantin Tănase. marele actor a devenit pensionar cu drepturi deplin,e după 60 de ani de activitate, deși nu își dorea acest lucru.

El primea deja pensie de vechime, de handicap, de revoluționar, şi o indemnizație de merit de la Ministerul Culturii, dar acum a rămas fără salariul de director la teatru.

Alexandru Arșinel s-a arătat supărat după ce a aflat decizia primarului Capitalei

„Nu mi s-a mai prelungit contractul din luna august a anului trecut, de către primarul actual. Pot să joc... Am rămas colaborator al Teatrului Constantin Tănase. Prin rotație, ne vine rândul mai greu. Când am renunțat la conducerea teatrului, mi s-a propus un post de consilier artistic și urma să intru pe acest post. De jucat, joc o dată sau de două ori pe lună, nu pot să zic că mi-a interzis să joc, dar e pe aproape! S-a purtat urât! După 60 de ani de carieră și tot ce am făcut eu pentru teatru… Niciun du-te-ncolo… foarte urât. Nu vreau să mă laud, dar eu am reparat… Noi tot sperăm, ori vine vreo schimbare, ori își revine el. Părerile despre el sunt de la mai multă lume cam la fel, nu doar de la mine. Vasile Murariu a rămas în locul meu pe post la conducerea teatrului. Este un om gospodar, să vedem cât o să reziste!”, a povestit Alexandru Arșinel pentru Click.

Această situație a împărțit țara în două tabere: sunt oameni care vor ca marele actor să lucreze în continuare la Teatrul Constantin Tănase și oameni care consideră că este momentul să își încheie cariera în acest moment.

Gabriela Firea se numără printre cei care contestă decizia primarului și a făcut o postare în mediul online prin intermediul căreia critică atitudinea lui.

Ce i se întâmplă zilele acestea maestrului Alexandru Arșinel este o mare, o imensă nedreptate. Nu poți să-l arunci precum o măsea stricată din teatrul unde a jucat și a creat aproape 60 de ani.”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Primarul Nicușor Dan se apără și a ținut să explice pe Facebook faptul că el nu a prelungit mandatul de director artistic al actorului, dar acesta este în continuare colaborator al teatrului și poate urca oricând pe scenă.

„Precizări la o nouă dezinformare: Alexandru Arşinel a fost şi este actor colaborator la Teatrul Constantin Tănase. Adică, are un contract de colaborare cu teatrul, iar contractul este în curs.
Până de curând era și directorul artistic (adică directorul adjunct) al teatrului. În urma informațiilor primite din teatru asupra activității sale ca director artistic, nu i-am mai prelungit acest mandat. A rămas cu contractul de colaborare cu teatrul, în calitate de actor.”, a postat edilul Bucureștiului pe contul său de Facebook.

În noiembrie 2021, actorul Alexandru Arșinel a suferit o intervenție chirugicală pe inimă, ca să i se monteze un stent. Se pare că nu este refăcut complet nici la două luni după operație și încă are stări de rău, așa cum a declarat pentru Click.

„Am fost la spital la control, după operația la inimă. Nu am o stare bună. Îmi mai vin niște valuri în cap, în creier, cu toate că sunt bine! Nu pot să mă plâng! Mă mișc destul de greu, trag de mine. Mai ies din casă pentru spectacolul pe care-l am, dar e foarte greu să-i mulțumești pe toți. Mă simt mai binișor, binișor spus, pentru că, încă nu mă simt în putere, sunt lipsit de putere. Sunt lipsit de ceea ce are Enache, de energie. Ușor, ușor, sper să mă pun pe picioare, iar în vacanța aceasta de la finalul anului și până în luna ianuarie sper să capăt și eu puțină forță.
De când m-am externat de la începutul lunii decembrie, nu am ieșit din casă decât de două ori, să schimb niște pași cu pământul. Nu sunt în stare să mă mișc ca lumea. A fost o cumpănă. Au fost câțiva ani grei pentru mine, cu transplantul renal și cu operația la inimă, cu implantul unui stent. Acum trag de viață că e frumoasă! Sper să mă fac bine, că sunt al dracului, nu mă las!”, a spus actorul.

Alexandru Arșinel a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Național Radiofonic, a jucat în sute de spectacole la Teatrul Constantin Tănase, a avut nenumărate apariții televizate și a dublat chiar și voci în animații celebre. El este cunoscut și pentru perechea emblematică pe care o făcea pe scenă cu regretata Stela Popescu.

Citește și: Coșmar pentru o celebră actriță! A fost plimbată cu ambulanța de la un spital la altul, deși era în stare gravă

Surse foto: YoutubeYoutube

Surse articol: Digi24ClickAntena3G4mediaYoutubeFanatikClickEvelinepaunaTvmaniaWowbizA1

Articolul urmator
Adevărul despre relația dintre Alexandru Arșinel și Stela Popescu
Adevărul despre relația dintre Alexandru Arșinel și Stela Popescu
Ce îți va spune Dumnezeu după ce vei muri?
Incepe quiz
Ce îți va spune Dumnezeu după ce vei muri?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.