Alex Dobrescu, primul interviu după ce a fost condamnat la închisoare. "Lupt în fiecare zi"

Alex Dobrescu, primul interviu după ce a fost condamnat la închisoare. "Lupt în fiecare zi"
Ramona Jurubita
Miercuri, 18.02.2026

După luni întregi de tăcere și speculații, Alex Dobrescu, în vârstă de 41 de ani, a vorbit pentru prima dată din spatele gratiilor. Condamnat la patru ani cu executare pentru trafic de droguri, acesta spune că trăiește cea mai grea perioadă din viața lui. Nu pedeapsa în sine îl apasă cel mai tare, ci distanța față de copii.

Când a fost arestat, Alex Dobrescu a ținut primele pagini ale publicațiilor mondene, iar vestea că a ajuns în închisoare a venit la scurt timp după ce devenise tată din nou. Fiul său, Max, s-a născut într-un moment extrem de tensionat pentru familie.

„Nu am putut fi lângă ei”

În cadrul unui interviu acordat pentru Antena Stars, Alex Dobrescu a vorbit deschis despre regretele pe care le are și despre dorul de copii.
Important de precizat este că a lipsit în cea mai mare parte din viața fiului său care a împlinit recent un an. Acesta nu a putut fi lângă el nici când a venit pe lume și nici după aceea, căci a fost încarcerat.

Copiii Cristinei Cioran și si lui Alex Dobrescu jucându-se împreună pe jos, pe mochetă, îmbrăcați în haine lejere de casă
Copiii Cristinei Cioran și si lui Alex Dobrescu

Cu cine s-a iubit Cristina Cioran înainte să se îndrăgostească de tatăl copiilor ei

Cristina Cioran l-a născut pe Max pe 14 februarie 2025, când ordinul de protecție încă era în vigoare.

„Într-adevăr, nu am putut să fiu fizic lângă ei la acest eveniment fericit (n.r. – ziua de naștere a lui Max), dar vor urma alte sute de evenimente unde cu siguranță voi fi lângă ei.

Sunt departe de copii, dar știu că vine o perioadă în care voi fi lângă ei. Lupt în fiecare zi. Nu e o perioadă prea lungă cea pe care trebuie să o petrec aici. Privesc cu ochi buni ceea ce o să urmeze. Sunt mulțumit că au tot ce le trebuie.

Nimeni nu cred că este fericit că ajunge la penitenciar, după gratii. Reproșuri își face toată lumea. Nu aș fi vrut să fiu departe de copiii mei, sunt lucruri pe care nu pot să le întorc, sunt alegeri pe care le-am făcut și nu pot să mă dezic de ele în momentul acesta.

Sunt convins că o să fiu foarte atent și selectiv la gândurile pe care o să le am, la alegerile pe care le voi face și la faptele care vor deriva din ele astfel încât să fiu alături pentru totdeauna de oamenii care mă iubesc și care îmi poartă de grijă.”, a spus Alex Dobrescu, la Antena Stars.

Amintim că bărbatul mai are un fiu dintr-o relație anterioară și că visează la ziua în care va fi liber și își va putea strânge la piept toți cei trei copii.

„Copilul nu a fost conceput când aveam brățara la picior”

Povestea dintre Alex Dobrescu și Cristina Cioran a fost intens mediatizată. Înainte de condamnare, relația lor a fost marcată de conflicte, apariția unui ordin de protecție și declarații contradictorii în spațiul public.

În interviu, Dobrescu a clarificat anumite aspecte ale poveștii lor și a susținut că micuțul nu a fost conceput într-o perioadă în care el avea restricții impuse de instanță. Ba mai mult, a subliniat faptul că nu a încălcat ordinul de protecție.

„Copilul nu a fost conceput când aveam brățara la picior. Nu folosiți algoritmii care trebuie. Noi eram în relații bune și când aveam brățara la picior. Asta a fost o chestie de moment, ea a vrut să revoce ordinul, nu a vrut să îl revoce, acum am și procesul acesta pe cap, care sper să nu mă îndepărteze și mai tare deciziile instanței de familie.

Noi am fost bine, mai puțin o săptămână sau două, când au fost niște înțelegeri din cauza unor poze apărute în presă. Copilul a fost conceput înainte de ordinul de protecție provizoriu. Nu cu mult, atunci. Oricum a fost o perioadă foarte amalgamată, foarte ciudată.
A fost decesul mamei, a murit mama, a rămas Cristina însărcinată, au apărut pozele în presă și ne-am certat, a venit ordinul de protecție. Acum totul a culminat cu mandatul cu drogurile. Nu am încălcat niciodată ordinul de protecție având brățară la picior.”, a mai declarat bărbatul.

Cristina Cioran: „Eu încă-l iubesc pe Alex”

Copiii lui Alex Dobrescu sunt crescuți în prezent de Cristina Cioran, în vârstă de 48 de ani, și de mama acesteia, care o ajută pe vedetă cu tot ce poate. Locuiesc împreună la Constanța, dar acest detaliu nu îi împiedică pe micuți să aibă o relație și cu Alex Dobrescu, aflat în închisoare. Bărbatul îi sună săptămânal din penitenciar și vorbește cu ei prin video call.

Alex Dobrescu și Cristina Cioran au de gând să își mai dea o șansă după încheierea condamnării. Se gândesc în primul rând la copii, dar și la sentimentele pe care încă și le poartă. Iată ce mărturisire a făcut Cristina Cioran după ce a văzut interviul acordat de tatăl copiilor ei:

„Nimeni nu a vrut să fim în situația asta, nimeni. Eu încerc în fiecare zi să depășesc partea negativă, să depășesc durerea asta care a existat și care va exista. Și da, dragostea nu trece. Și da, spun în gura mare, eu încă-l iubesc pe Alex. Și-i mulțumesc că mi-a făcut acești copii. Și mă bucur că am copiii sănătoși, frumoși și buni. Dar vreau să se termine odată pentru totdeauna. Și să văd că mergem mai departe. Că are un plan de viitor, că are un plan pentru noi, pentru copiii lui. M-am săturat de mine să mă emoționez și să plâng și să-mi pară rău. Pe cuvânt. Nu știu dacă vom mai fi împreună, dar vreau să aibă și mamă și tată. Pentru că merită. Este dreptul lor. Să fim împreună pentru ei. Aștept să vină cu planul ăla de viitor. Să vedem ce are de gând să facă”, a declarat Cristina Cioran, cu lacrimi în ochi.

Declarația actriței schimbă tonul poveștii și arată că, dincolo de scandaluri și dosare, rămâne o legătură emoțională puternică între ei.

Alex Dobrescu este mai hotărât ca oricând să recâștige inima Cristinei Cioran. Ce replică i-a dat vedeta

Surse foto: YoutubeInstagramInstagram

Surse articol: YoutubeRomaniatvLibertateaCancan

Tags: Cristina Cioran, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe