Alina Pușcău, primul mesaj după valul de reacții apărut la strigătul ei de ajutor. „Rugați-vă pentru mine, este singurul tratament care o să mă ajute”
Diagnosticul Alinei Pușcău a întristat o țară întreagă. Chiar dacă vedeta nu mai locuiește în România de ceva timp, oamenii de aici o admiră în continuare și îi apreciază talentul actoricesc și calitățile de model. Iar pentru că în repetate rânduri a dovedit că are un suflet bun, fanii ei din toate colțurile lumii au fost profund afectați de vestea că are cancer.
Acum, vedeta trece printr-o suferință pe care apropiații și admiratorii ei spun că nu o merita. Vizibil afectată de boală, Alina Pușcău a ținut să le mulțumească personal celor care sunt alături de ea și se roagă pentru vindecarea ei. Recent, aceasta s-a filmat în lacrimi, vorbind despre speranțele pe care le are în tratamentul pe care îl va începe chiar astăzi, 7 august 2026.
„Nu mă așteptam să fiu așa de mult iubită și apreciată în țara mea”
Alina Pușcău, în vârstă de 44 de ani, trece printr-una dintre cele mai dificile perioade ale vieții sale, însă încearcă să își găsească puterea în credință și în sprijinul primit de la oamenii care i-au trimis mii de gânduri bune. După ce și-a deschis sufletul în fața urmăritorilor și a vorbit despre problemele grave de sănătate cu care se confruntă, fotomodelul român stabilit de mulți ani în Statele Unite a revenit cu noi vești.
De această dată, printre lacrimi și emoții, a ținut mai întâi să spună „mulțumesc”.
Noul mesaj al Alinei Pușcău arată cât de puternic a fost valul de susținere venit din România. Vedeta spune că nu se aștepta ca mărturisirea ei să provoace o asemenea mobilizare și mărturisește că rugăciunile oamenilor au ajutat-o să își păstreze speranța.
„Mulțumesc din suflet și din inimă pentru mesajele voastre. Le-am primit cu mare drag în suflet și în inima mea. Sunteți minunați. Ce să vă spun? N-am cuvinte. Nu mă așteptam să fiu așa de mult iubită și apreciată în țara mea.”, a mărturisit Alina Pușcău pe Instagram.
Alina Pușcău spune că lupta cu boala i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții
De când a aflat că este bolnavă, Alina Pușcău a realizat că viața poate schimba, într-o clipă, prioritățile unui om. După o carieră construită într-un domeniu în care imaginea contează enorm, Alina spune că a ajuns să privească frumusețea cu alți ochi. Faima, aparențele și validarea celorlalți, lucruri care cândva păreau atât de importante, au trecut acum în plan secund.
„Eu vreau să vă spun o poveste, să vă spun cum este viața, că nici eu n-am știut. Ajungând în momentul ăsta în viața mea, mi-am dat seama de foarte multe lucruri, ce este important în viață și ce nu este important în viață. Am crezut că faima, frumusețea este ce avem nevoie. Nu. Este frumusețea din interior, nu cea din exterior. Nu validarea din exterior pe care oamenii ți-o dau, ci ceea ce ești tu înăuntru, sufletul tău, inima ta și Dumnezeu.”, a mărturisit mai zis ea pe Instagram.
Pentru ea, experiența prin care trece a devenit și o lecție pe care vrea să o împărtășească. Boala a făcut-o să înțeleagă cât de mult timp consumăm judecându-i pe ceilalți, preocupându-ne de aparențe sau căutând aprobarea oamenilor, în loc să ne concentrăm asupra lucrurilor care ne țin cu adevărat aproape unii de alții.
„Am cancer la sân, am intrat în metastază, 11 tumori am în corp”
Alina Pușcău a vorbit despre cancer cu asumare. Potrivit propriilor declarații, boala a ajuns în stadiu metastatic, însă vedeta nu își pierde speranța că se va vindeca. Are încredere în medicii care se ocupă de ea și în miile de oameni care se roagă pentru viața ei.
Pentru a scăpa de multiplele tumori pe care le are, Alina Pușcău va urma un tratament în al cărui rezultate și-a pus toată încrederea.
„Mă dor oasele, piciorul, nu pot să dorm că am o tumoră în piept care mă apasă. Ce să vă spun? 11 tumori am în corp, dar cu rugăciuni și cu Dumnezeu înainte, totul va fi bine. (...)
Pentru că v-ați rugat pentru mine, a venit miracolul. Vineri, pe 7, UCLA încearcă să-mi salveze viața. Am cancer la sân, am intrat în metastază, este foarte greu pentru mine. Nu este ușor, dar cu rugăciunile voastre și cu credința voastră voi trece peste acest moment. (...)
Viața bate filmul. Vineri, pe 7, la ora 11 în Los Angeles, nu știu ce oră este România, vă rog frumos rugați-vă pentru mine, pentru că este singurul tratament țintit care o să mă ajute să-mi salvez viața. Sunt candidată la acest tratament care este destinația numărul 9, care este numai la UCLA. Am avut mare noroc și de asta spun că miracolul s-a întâmplat.”, a mai spus vedeta.
Tal Berkovich a fost cea care a insistat ca Alina Pușcău să meargă la spital
În toată această poveste apare și un nume pe care Alina îl rostește cu o emoție imposibil de ascuns. Acesta este Tal Berkovich, numele regretatei sale prietene, care a murit într-un cumplit accident rutier în Israel pe 29 ianuarie 2026.
Cele două se cunoșteau de ani buni, din perioada în care activau în modelling, iar legătura lor a fost una extrem de puternică.
Abia acum Alina a povestit mai multe despre rolul decisiv pe care fosta concurentă de la „Chefi la cuțite” l-ar fi avut în descoperirea problemelor sale de sănătate. Potrivit relatării vedetei, în decembrie, prietena sa a fost cea care a simțit că ceva nu este în regulă și a insistat să o ducă la spital.
„În decembrie, prietena mea Tal Berkovich m-a luat la spital. A fost singura care a crezut că am ceva, că ceva nu este în regulă cu mine. Mi-a salvat viața fata aia. N-am putut să vorbesc când ea a murit. N-am putut să vă spun, dar am scris în toate mesajele că ea mi-a salvat viața. Dacă nu era ea, eu nu eram în viață.”, a mai spus Alina Pușcău pe Instagram.
View this post on Instagram
Nici cariera internațională, nici faima sau banii nu sunt de ajuns pentru a o salva pe vedetă. Acum, aceasta are nevoie de rugăciuni și de priceperea medicilor care fac tot ce pot pentru a-i face boala să intre în remisie.
Surse foto: Facebook, Instagram
Surse articol: Okmagazine, Libertatea, Instagram
Tags: Alina Puscau, Vedete Romania, Stiri Romania