Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Amal, soția lui George Clooney, este însărcinată

Joi, 19.01.2017
de Mihaela Onofrei

Cunoscutul actor, scenarist, producător și regizor George Clooney se pare că va deveni tătic în acest an, conform unor surse apropiate. Un prieten al soției acestuia a relatat unei cunoscute publicații că Amal este însărcinată și că va naște în martie anul acesta. Deși vrea să țină secret vestea, pentru a se bucura în tihnă de minunata perioadă a sarcinii, Amal s-a dat de gol, fără să vrea, la un eveniment monden, la începutul săptămânii trecute. 

Frumoasa avocată a purtat o rochie Dolce&Gabbana cu flori, la avanpremiera peliculei The White Helmets, în Londra, însă imprimeul și croiul rochiei i-au scos în evidență burtica. Soția lui Clooney, care altădată respecta eticheta și nu refuza un pahar de șampanie, de data aceasta a fost văzută bând doar apă, pe întreaga durată a evenimentului.

Potrivit declarației unui apropiat al cuplului pentru revista mondenă In Touch, Amal și George vor avea gemeni, bebelușii urmând să vină pe lume în martie.

George Clooney este căsătorit cu Amal din 2014, atunci când au hotărât să își unească destinele la Veneția. Amal Clooney este o avocată britanică specializată în drepturile internaționale ale omului și este de origine libaneză. Deși George a afirmat în nenumărate rânduri că nicio femeie nu poate să îi cucerească inima, se pare că frumoasa activistă a reușit să îl vrăjească pe râvnitul burlac.

În ceea ce privește cererea în căsătorie, actorul recunoaște rușinat că nu a fost atât de inspirat când a gândit momentul. Se pare că acesta s-a gândit că cel mai potrivit moment ar fi după o cină pe care el însuși i-a pregătit-o soției sale. Deoarece aceasta s-a ridicat să spele vasele, el a stins lumânarea de pe masă, după care i-a spus soției sale să aducă bricheta care se presupunea că se află într-o cutie în spatele ei. Însă în cutie se afla doar inelul, la vederea căruia Amal a devenit puțin confuză, neștiind dacă e doar un inel uitat acolo sau e o cerere în căsătorie.

Cuplul nu a mai avut apariții publice din noiembrie anul trecut, iar o asemenea veste era de așteptat. Cei doi sunt foarte discreți atunci când vine vorba de relația lor și de aceea va mai trece ceva timp până când familia Clooney va nega sau va confirma vestea sarcinii.

Actorul a mai fost căsătorit în 1989 cu Talia Balsam, însă cei doi au divorțat după doar trei ani de căsnicie. Să sperăm că relația cu soția sa Amal va dura până la adânci bătrâneți, iar cei doi vor cunoaște doar momente de fericire alături de copiii lor.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!