Anca Serea suferă enorm după ce a rămas fără bonă. „Tu ești dovada că îngerii exista printre noi!"

Anca Serea suferă enorm după ce a rămas fără bonă. „Tu ești dovada că îngerii exista printre noi!"
Mariana Voinea
Miercuri, 18.09.2024

După patru ani în care a fost primită cu brațele deschise în familie, Mary, bona filipineză a copiilor Ancăi Serea a plecat la cele trei fetițe ale ei. Vedeta TV nu a contenit cu laudele la adresa femeii, în postarea pe Instagram pe care i-a dedicat-o. Ce provocări urmează pentru familia numeroasă a lui Adi Sînă?

Recent, Anca Serea a anunțat pe rețelele de socializare că a fost nevoită să se despartă de una din cele mai importante persoane din viața ei, bona copiilor. Soția lui Adrian Sînă a transmis un mesaj emoționant celei care a avut grijă de cei șase copii ai familiei.

Una din cele mai îndrăgite vedete TV din România și-a luat rămas-bun de la bona de origine filipineză care i-a fost alături timp de patru ani. Fosta prezentatoare a știrilor sportive, cunoscută pentru familia ei numeroasă a scris un mesaj emoționant pe Instagram pentru cea care i-a fost sprijin, ajutând-o la îngrijirea copiilor și treburile în gospodărie.

„Nu știu cum ne-ai făcut față, dar ai reușit de cele mai multe ori”

Se pare că Mary a renunțat la propria familie, și-a lăsat în urmă copiii și a muncit pentru visul ei, o căsuță de lemn în sânul familiei Sînă. Vedeta TV i-a mulțumit fostei angajate pentru devotamentul și dragostea cu care i-a îngrijit cei șase copii, exprimându-și recunoștința profundă.

anca serea alaturi de sotul ei si patru copii, in spate cladiri si apa

Ea este Mary, omul căruia ii datorez o mare parte din liniștea mea din ultimii 4 ani. O casă mai curată, mai multe dimineți cu somn tărziu, cel mai bun butter rice din lume, o engleza mai bună pentru copiii noștri. Femeia cu cel mai blând și sincer zâmbet din lume.

Azi a trebuit sa ne luam la revedere de la ea, plecă acasă unde o așteaptă cele trei fetițe și un vis neîmplinit… o căsuța mică din lemn. Mary, nu știu daca vei citi aceste randuri dar pentru mine tu ești dovada că îngerii exista printre noi! Îți Mulțumesc pentru toată dragostea, ambitia, curajul tău. Nu știu cum ne-ai făcut fața dar ai reușit de cele mai multe ori 🙏.

Să nu uiți ca întotdeauna vei fi familia noastră . Iar pe voi, vreau să vă rog sa le prețuiți și să le respectați mai mult pe aceste doamne. Poate uneori chiar să incercati un schimb de roluri, nu e simplu deloc!!! Sunt mai mult decât niște “bone filipineze”!!!!!

Sunt oameni cu suflete mai nobile decât ale noastre! Cu poveștile lor, cu durerea lor și cu foarte mult sacrificiu. Oameni care-și abandonează copiii, familia, casa pentru a câștiga o pâine și care de cele mai multe ori devin “părinți de weekend” pentru copiii noștri, bucătari, menajere, grădinari și lista poate continua. Sper sa ne mai vedem cândva, M.J.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Anca Sina Serea (@anca_sina_serea)

Despărțirea marchează un moment sensibil pentru familia Ancăi Serea și a lui Adi Sînă care a construit o legătură strânsă cu bona.

Cum s-au cunoscut Adrian Sînă și Anca Serea

„Noi încercăm să facem și economii, dar ne-am asumat asta când am decis să avem șase copii”

Oare cum se va descurca Anca Serea împreună cu soțul ei cu cei șase micuți de acum înainte? Familia are un program zilnic care începe devreme și se termină târziu în noapte, iar părinții fac eforturi uriașe pentru a se asigura că fiecare dintre copii are parte de tot ceea ce are nevoie.

sedinta foto anca serea si sotul ei pe bancheta masinii stand imbratisati

Fiul cel mare, David s-a transferat de la o facultate din Olanda la Universitatea din București, reducând o parte din stresul și cheltuielile familiei. Micuța Leah are cinci anișori și merge la o grădiniță privată, iar ceilalți copii urmează cursurile unei școli internaționale, poate cea mai prestigioasă și costisitoare instituție de învățământ din București.

În ciuda costurilor ridicate, fostul component al trupei Ackent și soția lui se asigură că nimic nu le lipsește copiilor. Recent, soții au făcut o investiție semnificativă de dragul fiicei lor, Ava, care și-a dorit propria cameră, după ce a împărțit-o până acum cu fratele ei, Moise. Pentru Ava, părinții au achiziționat un birou nou, investind câteva mii de lei.

„Ne-am organizat din timp, ne-am gândit din timp la tot ce va urma. Acum amenajez Avei o nouă cameră, căci vrea să aibă camera ei, să nu mai fie cu Moise în aceeași cameră. Ava nu mai vrea să împartă camera cu Moise, așa că de aici am început reorganizarea de toamnă. M-am apucat și de curățenie, de tot. Uite, mobilierul de birou a costat 3.000 de lei și nu e din lemn, dar nu contează. Erau și cu 6.000 de lei. Doar că o astfel de investiție nu o faci în fiecare an.

anca serea alaturi de doi copii pe un balcon toti imbracati in alb

Ava mi-a zis că vrea biroul lui Noah. Eu am refuzat, pentru că ea chiar merita biroul ăsta nou, căci are rezultate foarte bune la școală. Ghiozdanele, de exemplu, Ava, fiind pasionată de baschet. Le-a primit de la un brand destul de cunoscut, nu are importanță numele, așa că nu a trebuit să cumpărăm unele noi, le folosește pe acelea”, a declarat Anca Serea pentru Fanatik.

La începutul acestui an, Anca Serea și Adi Sînă au fost invitați în podcastul „Fain și simplu” moderat de Mihai Morar, unde au vorbit despre creșterea copiilor lor. Cei doi au mărturisit că vor să-și crească copiii cu blândețe, să fie curajoși, echilibrați, asumați, îi duc la biserică cât de des pot și caută să îi educe cu într-un mediu liniștit.

anca serea si adi sînă îmbrăcați în costum tradițional românesc alături de copii

Fiecare copil, în parte, are necesitățile lui. Legat de costuri, de buget, ne afectează și pe noi. Noi încercăm să facem și economii, pe cât timp, dar ne-am asumat asta când am decis să avem șase copii. Nu am făcut un calcul despre cât de mult au crescut costurile față de anul de trecut, dar, uite, de pildă ei și-au păstrat ghiozdanele de anul trecut și se mai reduc niște costuri.

Sunt cheltuieli imense, îți dau seama, și nu aș vrea să dau un calcul din respect față de alți părinți. Oricum, noi muncim din greu, avem un program extrem de riguros. Adi e mai mereu plecat, iar eu jonglez cu mai multe joburi”, a adăugat vedeta.

Formează unul din cele mai îndrăgite și apreciate cupluri din showbiz-ul românesc, sunt împreună din 2015 și au patru copii, pe Noah, Ava, Moise și Leah. Din relația cu afaceristul Filip Poplingher vedeta mai are doi copii, pe Sarah și pe David, iar împreună sunt o familie frumoasă și apreciată.

Surse foto: facebook.comfacebook.comfacebook.cominstagram.cominstagram.cominstagram.cominstagram.com

Surse articol: viva.rolibertatea.rob1tv.ro

Tags: Anca Serea, Vedete Romania

Articolul urmator »
A dat lovitura cu piesa "Mă ucide ea", dar a ajuns să trăiască printre șobolani. Ce se întâmplă cu Mihail
A dat lovitura cu piesa "Mă ucide ea", dar a ajuns să trăiască printre șobolani. Ce se întâmplă cu Mihail
Ramona Jurubita | Vineri, 21.02.2025
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe