Anda Călin, partenera lui Liviu Vârciu, transformă iubirea pentru copii în business. Ce afacere a lansat

Anda Călin, partenera lui Liviu Vârciu, transformă iubirea pentru copii în business. Ce afacere a lansat
Ramona Jurubita
Luni, 01.07.2024

Liviu Vârciu este deja cunoscut pentru puterea de a „jongla” cu provocările vieții. Știe cum să își împartă timpul între carieră și familie, dar mai nou trebuie să țină cont și de programul partenerei, care și-a extins domeniul de activitate.

Toată lumea știa până acum că frumoasa Anda Călin deține un salon de înfrumusețare și că atunci când nu este acasă, cu micuții, se ocupă de afacerea sa. La finalul 2022, se zvonea că ar fi investit peste 60.000 de euro în acest proiect de suflet.

„E vorba despre un salon de înfrumusețare, în Pipera. E afacerea mea. Voi sta acolo în fiecare zi și mă voi ocupa personal de dimineață, până iau băiatul de la grădiniță. Am toate serviciile, inclusiv pentru remodelare corporala. Am investit destul de mult.”, dezvăluia Anda Călin la acea vreme.

Mai nou, partenera artistului a intrat într-un alt domeniu, care nu are legătură cu ce a făcut înainte. În urmă cu câțiva ani, aceasta a lucrat în contabilitate, în modelling și chiar a cochetat o vreme cu televiziunea.

Acum însă a schimbat complet sfera de activitate, iar Liviu Vârciu i-a dezvăluit planurile. La finalul lui iunie 2024, acesta mărturisea că îi este greu să programeze o vacanță alături de mama copiilor săi, căci amândoi au programul încărcat. Se pare că proiectele în care sunt implicați le consumă foarte mult timp. Iată ce afacere a pus Anda Călin pe picioare:

„Ea tot face programul pentru vacanțe, tot pune date, dar, din păcate nu ne pupăm pe date, pentru că eu mai am niște evenimente, mai am niște obligații în weekenduri. Ea deschide acum o grădiniță săptămâna viitoare, o școală de vară și nu poate ea când pot eu și tot așa. Dar am promis că vreau să văd și eu Veneția, că nu am văzut-o. Sunt omul apei că sunt zodia pești.

Ea cu grădinița ei, eu cu filmările mele. Nu mă implic, nu mă bag, ea știe mai bine decât mine. Dacă a stat și cu copiii încontinuu a luat dragostea asta de copii, nu știu cum a luat-o. Nu mă implic, absolut deloc. Doar poate în promovare dacă îmi cere ajutorul, dar în rest nu.”, a explicat Liviu Vârciu pentru ciao.ro.

Școala de vară deschisă de Anda Călin se numește „A WONDERful SummerSchool”, și este un program dedicat copiilor care vor să învețe și pe timpul vacanței, în timp ce se distrează pe cinste.

Iată ce promite această instituție, potrivit prezentării din mediul online:

„Elevii vor avea parte de activități educative și recreative într-un mediu prietenos și stimulant. Timp de unsprezece săptămâni, participanții vor explora diverse domenii prin ateliere interactive, jocuri și proiecte speciale, sub îndrumarea unor profesori dedicați. „A WONDERful SummerSchool” promite să fie o experiență de neuitat pentru toți copiii care doresc să își petreacă vara într-un mod creativ și educativ. ✨”

După cum a spus soțul ei, dragostea pentru copii a împins-o să se gândească la o astfel de afacere. Femeia în vârstă de 34 pare să aibă noi perspective de când a devenit mamă, iar acum se axează pe activități educative, ce le pot fi de folos celor mici.

În galeria foto găsești imagini savuroase cu Anda Călin alături de Liviu Vârciu și de copiii lor, Anastasia (6 ani) și Liviu Matei (4 ani).

Liviu Vârciu și Jojo au fost pe punctul de a-și uni pe viață destinele. De ce s-au despărțit cei doi chiar înainte de nuntă

Vezi galeria foto » Dragostea pentru copii a făcut-o pe Anda Călin să deschidă o școală de vară Anda Călin a devenit mamă pentru prima dată în urmă cu 6 ani, când s-a născut fiica ei, Anastasia

Surse foto: Captură InstaStory, Instagram, InstagramInstagramInstagramInstagramFacebookFacebook

Surse articol: CancanClickCiao

Articolul urmator »
De ce nu poate Carmina Vârciu să o numească „mamă” pe Anda Călin: „Nu pot agrea termenii aceștia”
De ce nu poate Carmina Vârciu să o numească „mamă” pe Anda Călin: „Nu pot agrea termenii aceștia”
Ramona Jurubita | Marţi, 25.06.2024
Incepe quiz
Ce fel de partenera esti?
Ce fel de partenera esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe