Andreea Bănică și-a sărbătorit băiețelul. Ce postare emoționantă a publicat

Andreea Bănică și-a sărbătorit băiețelul. Ce postare emoționantă a publicat

Ramona Jurubita

A fost mare sărbătoare în familia Andreei Bănică! Vedeta și-a sărbătorit băiețelul, pe Noah Andrei, care a împlinit șase ani pe 16 noiembrie 2022. Parcă mai ieri era un pui de om pe care îl strângea la piept în fotografiile de pe rețelele sociale, nu-i așa? Dar acum, mezinul familiei Bănică-Mitrea s-a făcut mare, spre bucuria părinților săi, care l-au sărbătorit cu mare fast.

Andreea Bănică și Lucian Mitrea i-au organizat o surpriză de neuitat băiețelului lor. Au umplut casa de baloane în nuanțe de alb și albastru și l-au surprins dimineața cu o imagine de vis. Pregătirile au fost puse la punct în seara de dinainte, când artista și bona copiilor au umflat sute de baloane. Noah Andrei este răsfățat de toată familia, inclusiv de sora lui mai mare, Sofia Maria, în vârstă de 13 ani.

Surpriza organizată de Andreea Bănică pentru fiul ei Noah Andrei la aniversarea de 6 ani.
Surpriza organizată de Andreea Bănică pentru fiul ei Noah Andrei la aniversarea de 6 ani.

Așa cum face la fiecare ocazie specială, Andreea Bănică a postat și o fotografie în descrierea căreia a adăugat o urare extrem de emoționantă. Imaginea a fost publicată dimineața, la ora 9:38 și îi are în centru pe artistă și pe copilul ei nou-născut. Prin intermediul acestei amintirii, a făcut o călătorie în timp și s-a întors în urmă cu șase ani, când Noah Andrei vedea pentru prima dată lumina zilei.

„La ora asta, în ziua asta mare te aveam, viața mea! Lumina, sufletul, inima și tot ceea ce sunt eu îți aparține. Mă crezi? Iți voi demonstra🙏La mulți ani, prințule, să fii fericit și sănătos. Te ador 🤍”, este mesajul scris de Andreea Bănică.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Andreea Banica (@iamandreeabanica)

Aceasta este o promisiune pe care o face orice mamă, dar cuvintele ei speciale au ajuns direct în inimile celor care îi urmăresc zi de zi activitatea din mediul online. Fotografia a strâns aproximativ 12 mii de aprecieri pe Instagram, iar comentariile au fost și ele într-un număr foarte mare. Fanii cântăreței i-au urat fiului ei numai de bine, iar printre mesaje s-au numărat și gândurile bune ale unor persoane cunoscute din România. Ilinca Vandici, Ela Crăciun, Claudia Pătrășcanu și Anca Ciota sunt doar câteva dintre ele.

  • „La mulți ani!!! Să vă trăiască, să vă bucurați de el!!!! ❤️❤️❤️❤️”, a scris Ilinca Vandici.
  • „La mulți ani, Noah! Să crești mare, mare, mare❤️”, este urarea Elei Crăciun.
  • „La mulți ani fericiți și împliniți! ❤️”, a fost mesajul Ancăi Ciota.
  • „La mulți ani cu sănătate și frumusețe în viața voastră! La mulți ani, Noah Andrei! Sa fii binecuvântat și ocrotit! Te îmbrățișez, Andreea, un om cu suflet mare!😊💋”, a comentat Claudia Pătrășcanu.
Andreea Bănică în mașină alături de cei doi copii ai săi.
Andreea Bănică alături de cei doi copii ai săi

Dar acestea au fost doar momentele din prima parte a zilei, căci și seara s-a întâmplat ceva special. Mămica lui Noah Andrei a organizat și o petrecere, la care a invitat alți copii de vârsta lui. De data aceasta, baloanele au fost în nuanțe de negru și roșu, iar întreg decorul a fost de vis. Andreea Bănică a apelat la profesioniști pentru a pune la punct toate detaliile evenimentului, fiindcă și-a dorit doar ce este mai frumos pentru fiul ei.

În urmă cu doi ani, Andreea Bănică posta un alt mesaj emoționant pe Instagram, în care a încercat să sublinieze rolul părinților în viața unui copil. De asemenea, a mai spus cum s-a schimbat totul pentru ea de când e mamă de băiat și a descris această experiență frumoasă. Iată cuvintele sale publicate pe 20 iulie 2020:

„Băiatul mamei 🥰 Mi-a fost greu să mă pun în postura de mamă de băiat și să am responsabilitatea de a forma un bărbat. Un bărbat care să știe când să fie tare, dar și când să fie sensibil, să trateze femeile cu respect și afecțiune, să aducă o floare.

În lumea lui totul e simplu acum, aleargă și se joacă, dar în fiecare zi încercăm să îl formăm, să îl educăm frumos, pentru că orice gest al nostru, orice vede la noi e important pentru subconștientul lui.

Mă bucur că are și în tatăl lui un exemplu pozitiv, de la care să învețe tot ce trebuie, tot ce e mai frumos. Așa că, fetelor, aveți grijă pe cine lăsați în inimă voastră și cum vă vedeți viața cu acea persoană, pentru că e persoana alături de care veți modela și alte vieți. Copiii voștri merită cel mai bun model 🤍”

Pentru că soțul artistei este o persoană discretă, de această dată a ales să nu distribuie nicio fotografie nouă, ci doar să se bucure de petrecerea aniversară a băiatului său. Cum ți se pare această familie care pune întotdeauna fericirea copiilor pe primul loc?

Vezi și: Ce mare și frumoasă a crescut fiica Andreei Bănică, este leită tatăl ei! Vezi cele mai recente poze cu Sofia

Surse foto: Facebook, FacebookCaptură InstaStoryCaptură InstaStoryInstagram

Surse articol: SpynewsInstagramFacebookWowbiz

Articolul urmator
Denisa Filcea a schimbat prefixul și a sărbătorit într-un mod inedit! Ce i-a transmis Domnul Rimă
Denisa Filcea a schimbat prefixul și a sărbătorit într-un mod inedit! Ce i-a transmis Domnul Rimă

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.