Andreea Esca, primele declarații despre retragerea din televiziune: „Am să fac și altceva”

Andreea Esca este, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate figuri ale televiziunii românești. Recent, vedeta a vorbit despre posibilitatea retragerii din televiziune. Află ce a declarat îndrăgita prezentatoare.
De aproape 30 de ani, numele Andreei Esca este sinonim cu Știrile Pro TV, iar stilul ei inconfundabil a transformat-o într-un adevărat reper al jurnalismului de televiziune.
Pentru Andreea Esca (52 de ani), televiziunea nu a fost niciodată doar un loc de muncă, ci un stil de viață.
Și-a început cariera în anul 1992, la postul de televiziune SOTI, iar de atunci și-a continuat ascensiunea pe micile ecrane.
După un stagiu de pregătire la CNN, Andreea Esca s-a angajat la PRO TV, unde buletinele de știri prezentate de ea erau și încă sunt urmărite seară de seară de milioane de români.
Andreea Esca se retrage din televiziune?
Cu toate acestea, într-un interviu recent pentru Unica.ro, vedeta a vorbit deschis despre posibilitatea retragerii din televiziune dar și despre proiectele pe care le are în desfășurare.
Întrebată dacă s-a gândit vreodată să se retragă, jurnalista a fost sinceră și a mărturisit că îi place foarte mult ceea ce face:
„Pentru că în acest an împlinesc 30 de ani de Pro TV, pentru că de televiziune mai am încă vreo doi și ceva înainte, nu pot decât să fiu extrem de fericită și să-ți spun sincer, nu-mi vine să cred că se întâmplă asta.
Nu m-am gândit să mă retrag din televiziune, m-am gândit la varianta că poate, la un moment dat, am să fac și altceva în televiziune, un alt tip, poate, de emisiune, de format.
Dar deocamdată este un mediu în care mă simt foarte bine, la care mă pricep și cred că fiecare ar trebui să facă în viață ceea ce se pricepe”, a spus prezentatoarea.
Cu alte cuvinte, deși nu are în plan să renunțe la televiziune, Andreea Esca nu exclude posibilitatea de a încerca un alt tip de proiect sau alt format de emisiune.
Andreea Esca a înființat o revistă de lifestyle feminin
Pe lângă activitatea din televiziune, jurnalista și-a dezvoltat propriul brand media.
A List Magazine, revista pe care o conduce, îi oferă oportunitatea de a explora un alt tip de jurnalism, axat pe lifestyle feminin, modă, frumusețe și poveștile femeilor de succes.
„Cea mai frumoasă parte este că pot lua contact și cu partea tot timpul strălucitoare, frumoasă, superficială, dar care îți face plăcere, a vieții femeii și nu numai.
Cred că atunci când femeile află lucruri din entertainment, din beauty, din modă, când afli poveștile unor femei care pot fi oameni de afaceri, modele sau actrițe, cred că sunt lucruri care ne îmbogățesc și care ne fac să ne simțim bine”, a explicat Andreea Esca.
Imagini rare cu Andreea Esca adolescentă! Nu a fost mereu blondă și cu părul scurt
De ce Andreea Esca nu vrea să își facă podcast
Într-o perioadă în care podcasturile au devenit extrem de populare, mulți s-ar aștepta ca Andreea Esca să revină la acest format, cu atât mai mult cu cât ea a fost printre primii din România care l-au abordat, prin emisiunea „La Radio cu Andreea Esca” de la Europa FM.
Cu toate acestea, jurnalista nu se mai arată foarte interesată de podcasturi.
„Cred că tocmai pentru că am avut unul dintre primele podcasturi, care pe vremea aceea se numeau interviuri, pentru că asta sunt de fapt, doar că acum poartă un alt nume, nu mă interesează să-l fac acum.
Mi se pare că acum este o invazie, sunt prea multe. Vreau să le las loc tuturor acestor oameni care se bucură de a face podcasturi în acest moment”, a mai spus ea pentru sursa citată anterior.
Așadar, vedeta preferă să se concentreze pe alte proiecte și să lase acum loc noii generații de creatori de conținut care sunt dornici să exploreze acest format.
Cum reușește Andreea Esca să își păstreze echilibrul
De-a lungul anilor, Andreea Esca a demonstrat că poate face față presiunii impuse de o carieră în televiziune, păstrând în același timp un echilibru și în viața personală.
Întrebată ce a învățat despre ea însăși în ultimul an, jurnalista a oferit un răspuns surprinzător.
„În ultimul an, am învățat despre mine că pot fi și vulnerabilă, dar nu înseamnă că îmi place.
Cred în continuare că întotdeauna caut să ies din stările în care nu mă simt confortabil și am mai aflat că a rămas valabil faptul că mersul la discotecă mă poate scoate din orice stare nu atât de bună”, a spus vedeta.
Se pare că Andreea Esca nu are de gând să renunțe la televiziune prea curând.
Chiar și așa, experiența ei vastă și dorința de a se reinventa sugerează că, în anii următori, am putea să o vedem implicată în proiecte media cu totul și cu totul diferite.



Surse foto: facebook, facebook, facebook
Surse articol: unica, libertatea
Tags: Andreea Esca, Vedete Romania