Andreea Marin se bucură din plin de viața la țară. Se mândrește cu fructele și legumele sănătoase, din propria grădină

Andreea Marin și-a transformat locuința din Pipera într-un adevărat paradis! Vedeta se mândrește cu grădina sa plină de roșii proaspete, plante aromatice și struguri dulci.
Casa de la țară? Ba nu, cea din „buricul târgului”
Deși locuiește în „buricul târgului”, într-o casă spațioasă și elegantă, vedeta, în vârstă de 49 de ani, a reușit să aducă în mijlocul agitației urbane o adevărată oază de liniște. Grădina sa, pe care o numește adesea „colț de rai”, este locul unde își găsește pacea și bucuria de a trăi simplu, dar autentic.
După divorțul de Ștefan Bănică jr., și-a cumpărat casa din centrul Capitalei, unde și-a creat un spațiu ce reflectă pe deplin personalitatea sa plină de stil și bun gust. Grădina pe care și-a amenajat-o nu este doar un loc de relaxare, ci și un spațiu unde natura își arată măiestria în toată splendoarea ei.
Organizată pe straturi, grădina vedetei abundă de verdeață, flori colorate și plante aromatice, iar mica seră adăpostește legume și fructe pe care Andreea Marin le cultivă cu grijă.
„Pentru unii, poate toate acestea nu sunt o mare scofală”
Recent, fosta prezentatoare a emisiunii „Surprize, Surprize” și-a surprins fanii cu câteva fotografii din grădină, arătând cu mândrie strugurii copți pe care i-a cules. „Nu am crescut la țară,” recunoaște vedeta, „dar am tânjit mereu după acea simplitate și apropiere de natură.”
Acum, își trăiește visul cu „tălpile-n iarbă” și își culege propriile legume direct din grădină. „Nu am copilărit nici într-o metropolă, Romanul meu natal din ținutul Neamțului mă ajuta să mă simt ca un Nică din Humulești adeseori, îmi oferea normalitatea și copilăria liberă pe care azi cei mici de la oraș nu le mai simt la fel.
Nu aveam gospodăria de azi și nici grădina cu miresme la care am visat și sunt fericită că am reușit să ajung să trăiesc dimineți cu tălpile-n iarbă, joaca alături de prietenii mei pufoși, plăcerea de a culege propriile legume proaspete și de a le simți aroma imediat în bucătăria noastră. Pentru unii, poate toate acestea nu sunt o mare scofală.
Pentru mine, prietenia cu pământul și roadele lui, a sta cu o carte în mână la umbra unui măslin, măr, cireș, vișin, cais, a culege direct din pom mandarine sau rodii, a vedea via cum crește de la an la an, a simți mireasma lavandei, a mentei proaspete, a busuiocului cu frunza cât palma sau gustul legumelor, verdețurilor și fructelor autentice de odinioară, crescute fără chimicale, doar cu iubire, grijă, soare și apă, a asculta ciripitul păsărelelor în zori, toate acestea înseamnă mult”, a mai scris vedeta pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Cum a reușit Andreea Marin să slăbească 20 de kilograme: „Corpul meu s-a învățat cu asta, nu mi se mai pare ceva greu”
Pe lângă grădinărit, Andreea Marin a reușit să facă și schimbări importante în stilul său de viață. După ce anul trecut medicul i-a recomandat să slăbească 20 de kilograme, prezentatoarea TV a abordat această provocare cu răbdare și determinare. Fără să facă excese, a urmat sfaturile nutriționistului și a adoptat un regim alimentar echilibrat, completat de sport.
Rezultatele nu au întârziat să apară, iar acum este mulțumită de forma sa fizică, bucurându-se de o viață sănătoasă și activă.
„Am crezut că să fie foarte greu să pierd 20 de kilograme, îmi pusesem în minte să ajung ca în liceu. Într-un an, pas cu pas, slăbind 1 kilogram, 2 maxim. Eu nu am făcut excese, am ascultat de nutriționist. Am urmat pe etape diverse diete progresiv, astfel încât să-mi învăț corpul cu o nouă viață.
Efortul a fost să ascult ce mi se spune să fac, de fapt asta nu facem noi, le știm pe toate, dar le facem!? După aceea lucrurile s-au așezat, după aceea am scăpat de acea senzație de foame, de poftă și așa mai departe.
Îți reeduci corpul, să spun așa. O lună, două a fost mai dificil, după aceea am intrat într-o normalitate și mi-am și spus în gândul meu: De ce nu o fi făcut eu asta și înainte.
Nu mai țin nicio dietă, acum am intrat într-un ritm normal de viață, pentru că am ajuns la greutatea dorită, nu am de gând să țin diete toată viața, dar trăiesc moderat. Corpul meu s-a învățat cu asta, nu mi se mai pare ceva greu.
Mănânc porții mai mici, mănânc un singur fel la masă, nu amestec de fapt și totul este bine. Fac și sport de două ori pe săptămână, pentru menținere. Deci, se poate.” a explicat ea.
În final, Andreea Marin ne demonstrează că bucuria și împlinirea se găsesc adesea în simplitatea vieții cotidiene și în menținerea unui echilibru sănătos între corp, minte, familie și profesie. În ce te privește, care e sursa ta de fericire?
Andreea Marin despre relația cu fiica ei, Violeta. „Vreau să nu creadă că i se cuvine tot"



Surse foto: Instagram, Instagram
Surse articol: Libertatea, Avantaje
Tags: Andreea Marin, Vedete Romania