Anghel Damian răspunde criticilor după scandalul provocat de „Cămătarii”. „Nu ne mai supără ce vedem în oglindă, ne supără oglinda”
Puține producții românești au reușit să stârnească în ultimele zile atât de multe reacții precum documentarul „Cămătarii”, lansat de PRO TV la finalul lunii mai. Realizat de Anghel Damian, proiectul a ajuns rapid în centrul unei dezbateri aprinse, după ce numeroși spectatori au acuzat faptul că personajele prezentate ar fi fost puse într-o lumină favorabilă.
În timp ce o parte a publicului a apreciat documentarul pentru modul direct în care abordează un fenomen controversat din societatea românească, alții au considerat că producția riscă să creeze simpatie pentru protagoniștii săi. Discuțiile au luat amploare pe rețelele sociale, iar reacțiile au devenit atât de intense încât regizorul a simțit nevoia să intervină public.
Cum îl cheamă, de fapt, pe Anghel Damian. Theo Rose l-a dat de gol
Mesajul transmis de Anghel Damian a devenit rapid viral și a deschis o nouă discuție despre rolul documentarelor și despre granița dintre prezentarea unei realități și promovarea acesteia.
Documentarul lui Anghel Damian a împărțit publicul în două tabere
Încă de la lansare, documentarul semnat de Anghel Damian a atras atenția prin subiectul ales. Producția urmărește povestea și influența pe care au avut-o de-a lungul timpului frații Cămătaru, două dintre cele mai cunoscute personaje din lumea interlopă românească.
În centrul poveștii se află Nuțu Cămătaru și Sile Cămătaru, nume care au apărut frecvent în presa ultimelor decenii și care continuă să stârnească interesul publicului.
După difuzare, numeroși internauți au susținut că documentarul ar fi prezentat prea puțin efectele negative ale activităților asociate cu frații Cămătaru și prea mult latura lor personală. În schimb, alți spectatori au apreciat faptul că producția încearcă să înțeleagă mecanismele unui fenomen social complex, fără a emite verdicte explicite.
Cum se apără Anghel Damian în fața valului de critici
În fața valului de critici, regizorul a ales să își exprime punctul de vedere printr-un mesaj publicat online.
Anghel Damian a explicat că scopul documentarului nu a fost niciodată acela de a glorifica sau de a justifica acțiunile unor persoane controversate, ci de a prezenta o realitate care a influențat societatea românească.
Regizorul consideră că una dintre cele mai mari probleme ale prezentului este tendința de a confunda simpla prezentare a unui subiect cu susținerea acestuia.
Potrivit lui, un documentar nu trebuie să dicteze spectatorului ce să creadă, ci să îi ofere informațiile necesare pentru a-și forma propria opinie.
„Realitatea există chiar dacă ne deranjează”
„Am făcut un documentar despre cămătari. De câteva zile citesc păreri, reacții, condamnări, înfierări. Unii spun că n-ar fi trebuit făcut. Alții că ar trebui interzis. Câțiva, dacă ar putea, m-ar împușca direct la zid. Pe mine și, eventual, documentarul odată cu mine. Și nu mă miră.
Trăim într-o perioadă în care simpla expunere a unei realități a ajuns să fie confundată cu promovarea ei. În care dacă arăți ceva, înseamnă că ești de partea acelui ceva. Dacă asculți pe cineva, înseamnă că îl susții. Dacă încerci să înțelegi un fenomen, înseamnă că îl justifici.
E o formă de gândire care, recunosc, mă sperie. Pentru că documentarul nu este despre aprobare, despre admirație, despre reabilitare sau PR. Este despre o realitate care ne privește. Iar realitatea are prostul obicei de a exista chiar și atunci când ne deranjează.
Observ din ce în ce mai des reflexul asta, nu ne mai supără ceea ce vedem în oglindă, ne supără oglinda. Nu mai combatem ideile, fenomenele sau personajele. Încercăm să interzicem discuția despre ele. Mi se pare un abandon total al gândirii critice.
Pentru că într-o societate matură, responsabilitatea judecății aparține privitorului. Eu îți arăt ceva. Tu decizi ce crezi despre acel lucru. Nu am nevoie să-ți spun eu dacă să aplauzi, să condamni sau să te revolți. Ești liber să faci asta singur. Sau, cel puțin, ața ar trebui să fie.
Am făcut un documentar despre o bucată din România. O bucată care există, care a produs consecințe, care a influențat vieți și care face parte din istoria noastră recentă și chiar din prezent, indiferent dacă ne place sau nu.
Eu continui să sper că oamenii sunt suficient de inteligenți încât să privească o realitate și să decidă singuri ce cred despre ea. Iar dacă nu mai avem încredere în aceasta capacitate, atunci problema este mult mai mare decât un documentar despre cămătari.”, a scris Anghel Damian pe Instagram.
Ce relație au avut, de fapt, Nicoleta Luciu și frații Cămătaru? Sile Cămătaru a spus tot adevărul
Anghel Damian și Codin Maticiuc, două nume asociate cu producții care nasc discuții
În ultimii ani, Anghel Damian și Codin Maticiuc au fost implicați în mai multe proiecte care au atras atenția publicului și au generat conversații intense în spațiul public.
Cunoscut pentru activitatea sa din televiziune și cinematografie, Anghel Damian a demonstrat de-a lungul timpului că preferă subiectele care provoacă întrebări și nu oferă răspunsuri simple.
De altfel, numele său apare frecvent în discuțiile despre producțiile românești contemporane, iar multe dintre filmele lui Anghel Damian au fost apreciate tocmai pentru modul în care explorează teme sensibile.
Între timp, documentarul „Cămătarii” al lui Anghel Damian continuă să fie intens comentat în online, iar postarea publicată de regizor în online menține subiectul în atenția publicului.
Surse foto: Facebook, Facebook
Surse articol: Libertatea, Tvmania, Protv, Facebook