Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Cabral, mărturie sinceră și plină de umor: ”M-am facut de...”

Luni, 28.10.2019
de Otilia Geavlete

Umorul lui Cabral este binecunoscut, iar figura sa simpatică a cucerit telespectatorii în multiple rânduri, în diverse emisiuni, în reclame și filme. Pe blogul său, Cabral.ro, jovialul prezentator TV povestește întâmplări haioase, care îi fac să râdă cu lacrimi pe mulți dintre vizitatorii lui fideli. Intr-una dintre aceste aventuri, Cabral mărturisește cu sinceritate un episod în care s-a făcut de râs în fața unei mulțimi întregi de oameni.

cabral ibacka

Sursa foto: Instagram 

Cazat la Fairmont Hotel în Monte Carlo

Aflat în vizita la Monte Carlo împreună cu reprezentanții Michelin România, Cabral s-a cazat la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Monaco, Fairmont. Abia ajuns acolo, simpaticul prezentator a pregătit o listă de ”to do”, punând în top o sesiune de SPA.

”Printre altele se lauda cu una dintre cele mai bune SPA-uri din Monte Carlo. Fel-de-fel de proceduri, impachetari si masaje, decreponari si rasfaturi pe care nici nu ai curajul sa ti le imaginezi.”, dezvăluie Cabral despre hotel.

Pentru că lucrurile făcute cu prietenii sunt mai distractive, Cabral a hotărât să meargă la SPA cu alți doi amici, dintre care unul era chiar șeful delegației Michelin.

cabral cu prietenii

Sursa foto: Instagram 

Pregătire pentru SPA

Aventura celor 3 începe în seara în care au stabilit să se vadă la lifturi, ca să meargă la SPA. După o cină copioasă, s-au dus fiecare în camerele lor să se pregătească. Cabral își amintește că a făcut un duș pe cinste:

”Intre timp m-am dus in camera si mi-am tras un dus din ala cu simt de raspundere, m-am dat cu un ulei parfumat si m-am barbierit.”

Problemele au apărut când a încercat să tragă halatul pe el, ca să fie pregătit pentru răsfățul de la salonul SPA.

”… pentru ca halatul de la hotel era masura M. Si pentru ca papucii hotelului erau masura 43. Asta in conditiile in care halatul ar fi trebuit sa fie masura XXL, iar papucii 47.

Ce era de facut? Am abandonat din start ambitiile cu papucii, aratam de parca ma prosteam cu sosonii copilului in picioare.

M-am inghesuit cat mai bine in halat (am aruncat o privire  scurta in oglinda inainte sa ies, asa aratare infioratoare rar mi-a fost dat sa vad – manecile halatului imi ajungeau pana la coate, buricul era la vedere ca nu ma cuprindea saracia, cat despre lungime… era un fel de mini pana la jumatatea pulpei. Infioratoare aparitie, da.”

La urma urmei, Cabral are o statură impunătoare, de adevărat gladiator, mai ales că practică kickboxing. Ne putem imagina cam cum arăta. Din păcate, nu era singurul.

”Asa echipat am ajuns in fata lifturilor de pe etaj, sa ma intalnesc cu ceilalti. Acolo ma astepta Razvan (sa nu divulgam numele intreg, zic). Ei bine, Razvan al nostru are in jur de 60 de kile si 1,70 m, dar a avut norocul sa gaseasca in camera de hotel un halat XXL si papuci 45. Adica era alta aratare infioratoare, doar ca invers: papucii aratau ca niste palete de ping-pong de mari ce erau, halatul ii ajungea pana sub genunchi si manecile ii treceau de incheieturi, impresia generala ducandu-te la gandul ca a reusit cumva sa se infasoare in halatul ala de doua ori.”

Când liftul nu se deschide unde trebuie

Cei trei amici, dintre care numai unul arăta decent, au urcat în lift, dornici să se facă nevăzuți cât mai repede de pe holurile hotelului. Dacă ar fi ajuns la salonul SPA, grijile lor ar fi luat sfârșit. Dar soarta le pregătise o surpriză de proporții.

”Si aici incepe filmul… usile se inchid, liftul incepe sa urce, noi ne frecam deja mainile incercand sa ne decidem ce proceduri o sa luam..

Seara era pur-si-simplu perfecta! Mai bine de-atat nu aveam cum sa fie!

Si se deschid usile liftului si iesim cu pasi mari. Dar mari. Si hotarati.

Si cand ridicam ochii ne trezim in mijlocul unui party de 5 stele.

Dar nu party din asta, asa, ci din ala cu rochii de seara cu paiete si cu spatele gol, papioane negre la barbati si ospatari care se strecurau printre oameni servindu-i cu sampanie scumpa si dumicati feng-shui.”

Cât despre cei trei crai?

”...noi aratam de parca iesisem sa tragem o căcare in curte!”, pune Cabral punctul pe i.

cabral nedumerit

Sursa foto: Instagram

Spectacolul în halat

Toată lumea s-a oprit și s-a întors să-i privească pe mușchetarii în halat, care păreau desprinși dintr-o comedie.

”Pe prietenul Razvan atarna halatul de parca ai fi imbracat un adolescent intr-o husa auto, halatul meu statea pe mine de parca ai fi incercat sa acoperi un Matiz negru cu o fata de perna. Si mai eram si descult!

Petrecerea s-a oprit. Pur-si-simplu s-a oprit. Oamenii s-au oprit din ce faceau si ne-au privit. Lung, Si insistent. Si usor amuzati.

Noi… noi priveam si noi. Dar nu cu aceeasi relaxare.

Facuseram pasii in spate dar usile liftului apucasera sa se inchida. Asa ca ne uitam si noi la oameni in timp ce apasam frenetic butonul de chemare a liftului. Am reusit recordul sa apasam butonul ala cu o frecventa de 14 apasari pe secunda, pentru 72 de secunde legate.

In timpul asta schimbul de priviri continua, prietenul Razvan incerca sa umfle pieptul, sa nu se mai vada cum ca ar fi stat ca pe gard halatul lui, iar eu… eu trageam de halat in jos, dar degeaba… nu-l puteam mari cu cateva numere, astfel incat sa nu mai fie Pulpe – Expo cu vanzare.”

Concluzia: ”De atunci parcă nu mă mai trage ața catre SPA”

Cei trei prieteni nu au mai ajuns să se bucure de masaj și relaxare. S-au întors urgent în camerele lor, să-și ascundă rușinea.

”Si de dimineata la micul dejun… parca toata lumea zambea spre noi intr-un anume fel… sau doar ne simteam noi cu musca pe caciula (citeste cu halatul pana la fund)…

De-atunci parca nu ma mai trage ata catre SPA-uri… :)”, așa se încheie una dintre cele mai haioase aventuri, povestite de Cabral pe blogul său.

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!