Cătălin Zmărăndescu, mărturisiri dureroase despre momentul în care a aflat că are o tumoare. „A fost întoarcerea mea către Dumnezeu”

Cătălin Zmărăndescu, mărturisiri dureroase despre momentul în care a aflat că are o tumoare. „A fost întoarcerea mea către Dumnezeu”
Ramona Jurubita
Marţi, 10.02.2026

Cătălin Zmărăndescu, unul dintre cei mai cunoscuți sportivi români, a surprins publicul cu o confesiune profundă, făcută într-unul dintre cele mai vulnerabile momente ale vieții sale. Obișnuit să fie perceput ca un om puternic, dur și greu de doborât, Cătălin Zmărăndescu a arătat o latură rar văzută, vorbind deschis despre perioada în care a aflat că are o tumoare și despre teama ce i-a cuprins întreaga familie.

Prezent în emisiunea Power Couple, unde participă alături de soția sa, Luiza, Cătălin Zmărăndescu a povestit cu sinceritate despre un control medical de rutină care s-a transformat într-un adevărat coșmar. Rezultatele investigațiilor au ridicat suspiciuni serioase, iar până la stabilirea unui diagnostic clar, incertitudinea a fost copleșitoare.

Cătălin Zmărăndescu făcându-și un selfie alături de soția sa, Luiza, în timp ce ea stătea în spatele lui, cu o mână pe umărul său
Cătălin Zmărăndescu alături de soția sa, Luiza

Cătălin Zmărăndescu este complet schimbat. S-a mutat la țară și a găsit credința în Dumnezeu

„În colțul ei plângea de multe ori”

Deși, în cele din urmă, diagnosticul nu a indicat un pericol major pentru viața lui, perioada de așteptare a lăsat urme adânci. Tumoarea lui Cătălin Zmărăndescu nu a fost doar un diagnostic medical, ci un moment de cotitură în plan emoțional și spiritual. Sportivul recunoaște că acele zile l-au forțat să își reevalueze complet prioritățile și să se apropie mai mult de credință.

Dincolo de propria teamă, Cătălin Zmărăndescu a vorbit cu emoție despre suferința soției sale. Deși Luiza a încercat să fie puternică și să nu lase să se vadă frica, sportivul a simțit fiecare lacrimă ascunsă.

Cătălin Zmărăndescu și Luiza la „Power Couple”, oferindu-și o îmbrățișare strânsă, în timpul uneia dintre probe
Cătălin Zmărăndescu și Luiza la „Power Couple”

„În urma unui control medical am descoperit o tumoare. Mă rog, până să ne dăm seama despre ce este vorba, panica ne-a cuprins. Îmi place că a fost și întoarcerea mea către Dumnezeu. Lucrurile sunt ok, sunt bine, nu este nimic periculos, nimic care să îmi pună sănătatea sau viața în primejdie, dar știu prin ce a trecut ea și nu pot să uit cât de tare se ținea dar știu că în colțul ei plângea de multe ori și am încercat cumva să nu îi spun niciodată că am văzut-o.”, a spus Cătălin Zmărăndescu la Power Couple.

„Am copii de crescut”

Campionul mondial la MMA, Cătălin Zmărăndescu, în vârstă de 53 de ani, privește acum viața cu alți ochi. Este fost sportiv, tată și soț și spune că sănătatea și familia au devenit priorități absolute.

Pentru Cătălin Zmărăndescu, copii sunt motivația principală pentru care își dorește să fie mai atent la semnalele corpului și la echilibrul interior. Acesta are patru copii, doi din fosta căsătorie și doi din mariajul cu Luiza.

Cătălin Zmărăndescu împreună cu soția și copiii pe care îi are alături de ea, stând toți zâmbitori la masa unui restaurant
Cătălin Zmărăndescu alături de soție și de doi dintre copiii lui

„A venit ziua în care trebuie să faci vizita medicală. (...)Am văzut o pată neagră pe femurul piciorului stâng. I-am rugat frumos, mi-au dat filmul și am început să mă duc. Nu era în regulă, o pată destul de urâtă pe interiorul femurului stâng.

M-am dus, am discutat cu medicul ortoped, a încercat omul să nu mă sperie, mi-a zis „poate să fie malign sau benign”. Dar zice „ar trebui să stai liniștit, pentru că nu a afectat marginile osoase, poate să nu fie”, oricum în capul meu deja o luasem razna, „bă, am copii de crescut”.

Mai am doi din altă căsătorie, care sunt mari, băiatul face 25 de ani în iunie, fata face 23, îi am pe ceilalți mici – o am pe Matilda care are cinci ani și jumătate, Vladimir trei ani și jumătate. Te gândești „ăștia nici nu știu cu ce se mănâncă viața, sunt la început, trebuie să am grijă de ei, cum fac asta?!”. Eu nu cred că mi-am încheiat încă socotelile cu pământul ăsta, mai am de lucru. M-am dus, mi-am făcut analize peste tot, urmează să le fac din nou la șase luni, la un an de zile, la doi ani de zile.”, a povestit el pentru cancan.ro.

Giulia și Vlad Huidu, declarații despre despărțire la Power Couple. Ce motive au stat la baza separării

De-a lungul carierei sale, Cătălin Zmărăndescul a fost simbolul forței și al rezistenței. Însă această experiență i-a demonstrat că adevărata putere nu stă doar în mușchi sau în trofee, ci și în capacitatea de a recunoaște frica și de a cere ajutor atunci când este nevoie.

Astăzi, este bine și merge înainte cu mai multă recunoștință și cu o credință întărită. Povestea lui este un semnal de alarmă pentru toți cei care amână controalele medicale și o lecție despre cât de fragilă poate fi viața, indiferent de cât de invincibili ne simțim.

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: A1SpynewsCancan

Tags: Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce îți va spune Dumnezeu după ce vei muri?
Ce îți va spune Dumnezeu după ce vei muri?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe