Ce crede Pavel Stratan despre decizia fiicei lui, Cleopatra, de a se căsători la 18 ani

Ce crede Pavel Stratan despre decizia fiicei lui, Cleopatra, de a se căsători la 18 ani

Ramona Jurubita

Cleopatra Stratan (19 ani) și Edward Sanda (24 de ani) formează un cuplu din luna februarie a anului 2020. Cei doi și-au lăsat cunoscuții fără cuvinte când și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. De atunci, își împart fiecare moment din viață și se bucură că se au unul pe celălalt.

Deși sunt tineri, relația lor este considerată una dintre cele mai stabile din showbizul românesc, mai ales că s-au și căsătorit la nici doi ani de la momentul în care au decis să fie împreună. Lucrurile au evoluat mai repede decât ne-am fi așteptat și toți fanii lor au fost luați prin surprindere de această căsătorie care a avut loc în august 2021.

Cleopatra Stratan și soțul ei, Edward Sanda.

Din câte se pare, familia nu a fost la fel de surprinsă de hotărârea celor doi de a face pasul cel mare pentru că știau cât de bine se înțeleg și că această etapă este una firească într-o relație plină de iubire și de armonie.

Ce crede Pavel Stratan despre decizia fiicei lui de a se căsători la 18 ani

Pavel Stratan (51 de ani) a declarat că nu s-a opus nicio secundă acestei căsătorii fiindcă că el a știut întotdeauna ce este mai bine pentru copiii lui. Relația deschisă dintre el și fiica lui l-a făcut să aibă încredere în ea și să o lase să își ia propriile decizii.

„La mine n-a fost surpriză, pentru că eu multe dintre lucruri le știam. Pe Edi îl cunoșteam. O cunosc foarte bine pe Cleopatra și niciodată nu m-am gândit la lucrul ăsta, când ea o să facă pasul și dacă o să fie devreme sau târziu. Eu m-am gândit să fie cum a fost la mine, la părinții mei. Important e cum o să se înțeleagă și după asta ce o să fie. Dar când se întâmplă lucrul ăsta, mai puțin contează. N-am avut nicio reținere, totdeauna am avut încredere în Cleopatra și totodată mă temeam de lucrul ăsta, să nu intervin cu ceva, să nu îi spun vreo părere Cleopatrei, să-i spun cum văd eu lucrurile, s-o influențez. Pentru că, câteodată, părinții fac greșeala asta.”, a spus tatăl cântăreței într-o emisiune TV.

Tatăl Cleopatrei Stratan o susține indiferent de situație și nu încearcă să îi influențeze deciziile, pentru că o consideră destul de matură încât să aleagă ceea ce o face fericită. Ca orice părinte, și el se gândește în primul rând la copii și este un tată împlinit dacă cele mai importante persoane din viața lui au parte de fericire.

Citește și: Cleopatra Stratan a devenit o domnișoară foarte frumoasă! Iată prin ce transformare a trecut

„Părinții întotdeauna vor binele copilului. Eu pe Cleopatra am educat-o de mică și toate lucrurile frumoase și bune i le-am spus de mică, nu atunci, înainte să se căsătorească. Atâta încredere am avut în ea, încât în momentele acelea nu trebuia să îi spun ceva, ca s-o influențez.”, a declarat Pavel Stratan pentru sursa menționată.

Cleopatra Stratan în copilărie, alături de tatăl ei.

Cleopatra Stratan a povestit întru-un interviu că este foarte fericită pentru relația strânsă pe care o are cu familia și se simte în largul ei pentru că acasă găsește înțelegerea celor dragi. Încrederea pe care o are în tatăl ei a ajutat-o să treacă cu bine peste orice situație și a mărturisit că se consultă cu el de fiecare dată când se află în impas.

„El a fost lângă mine în absolut orice moment al vieții mele, în orice întâmplare. Cu el m-am consultat înainte de a lua orice decizie. Și acum fac la fel și o să fac la fel mereu, toată viața. El m-a ajutat și el a fost martorul evenimentului în care l-am cunoscut pe Edward, pe soțul meu, pentru că datorită lui am ajuns la București în ziua aceea. Datorită lui l-am întâlnit la studio și datorită lui am început toată povestea de dragoste, pentru că el a fost omul ăla care a anticipat toată relația noastră.”, a povestit artista.

Cântăreața este recunoscătoare tatălui ei că a dus-o să înregistreze o piesă la studioul unde se afla partenerul ei de viață, mai ales că în acel moment nu știa ce îi pregătise viața și ce urma să se întâmple între ei. Cleopatra Stratan îl vede pe tatăl ei ca pe un erou, pentru că el a făcut posibilă cunoașterea dintre ea și Edward Sanda.

„El și-a dorit ca noi doi să fim împreună. Datorită lui am ajuns să ne apropiem și să ne căsătorim, într-un final. Tata e eroul meu. Și după el urmează și Edi, și fratele meu, Cezar. Ei trei sunt cei mai importanți bărbați din viața mea, cărora o să le mulțumesc pentru absolut orice. Pentru el n-a fost nimic șocant (n.r. decizia căsătoriei). Doar s-a bucurat odată cu noi, așa cum a făcut-o și mama mea și părinții lui Edward. Tata știe tot despre mine. Eu am crescut lângă el, sub ochii lui. Câteodată el mă înțelege și fără să spună ceva.”, a declarat Cleopatra Stratan.

Vedeta a povestit fanilor pe Instagram cât de emoționată a fost în ziua nunții când a condus-o tatăl ei spre altar și a comparat acest moment inedit cu acele zile în care Pavel Stratan o ținea de mână și o conducea spre scena pe care trebuia să cânte.

Cleopatra Stratan și tatăl ei, în drum spre altar în ziua nunții ei.

„Unul din cele mai emoționante momente de la nuntă a fost mersul la altar la brațul tatălui meu! Parcă ieri mă ducea de mânuță pe scenă, azi - cu lacrimi în ochi în drum spre altar în fața bărbatului cu care îmi voi petrece viața, iar în câțiva ani își va ține nepoțeii în brațe!”, a scris ea în dreptul fotografiei.  

Cleopatra Stratan a devenit celebră în anul 2006, odată cu lansarea melodiei „Ghiță”. Era doar un copil la acea vreme, dar a făcut furori în lumea muzicii și i-a cucerit pe toți cu farmecul ei. De atunci, nu s-a oprit nici măcar o secundă din a lupta pentru visul ei și a muncit pentru cariera muzicală pe care o are astăzi. Tot muzica este cea care a adus-o lângă cel care i-a devenit soț, pentru că așa cum au povestit cei doi, s-au întâlnit într-un studio de înregistrări.

Și partenerul ei, Edward Sanda, a fost pasionat de muzică tot din copilărie și de la zece ani a activat ca toboșar în mai multe formații rock. Acum este unul dintre artiștii momentului și împreună cu soția sa a lansat o melodie despre povestea lor de dragoste, numită „Cel puțin o veșnicie”. Aceasta nu este singura piesă pe care o au împreună și intenționează să dea viață și altor proiecte, după cum au declarat în nenumărate rânduri.

Citește și: Anunțul momentului, făcut de Edward Sanda și Cleopatra Stratan: "Cel puțin o veșnicie"!

Surse foto: InstagramInstagramInstagram

Surse articol: YoutubeCancanRomaniatvAntenastars

Articolul urmator
Cum a început, de fapt, iubirea dintre Cleopatra Stratan și Edward Sanda. „M-am îndrăgostit de el la prima vedere"
Cum a început, de fapt, iubirea dintre Cleopatra Stratan și Edward Sanda. „M-am îndrăgostit de el la prima vedere"
De cate ori te vei casatori?
Incepe quiz
De cate ori te vei casatori?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.