Ce mănâncă Meghan Markle într-o zi

Ce mănâncă Meghan Markle într-o zi

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Noul membru al familiei regale, ducesa de Sussex, este una dintre cele mai admirate femei la momentul actual. Tocmai din acest motiv, multe persoane sunt curioase în legătură cu alimentația ducesei, dar și ce o ajută să arate atât de bine. Meghan obișnuia să ne împărtășească părerile sale despre mâncare, gătit și vin pe site-ul său, thetig.com. Tocmai de aici îi știm toate secretele în materie de alimentație.

Se pare că ducesa adoră să gătească acasă, îi place vinul bun, sucul verde și nu refuză uneori o porție de cartofi prăjiți. Ești curioasă ce mănâncă Meghan într-o zi? Află mai jos!

meghan markle la masa

Sursa foto: Pinterest

Dieta lui Meghan Markle

Îi place să gătească acasă

Meghan nu stă departe de bucătărie. Atunci când nu gătește curcan pentru Ziua Recunoștinței, aceasta face paste cu sos cremos și zucchini. Se pare că ducesa are această pasiune pentru gătit de când era copil.

Îi place sucul verde

Sucul verde face parte din dieta echilibrată a lui Meghan. Aceasta afirma pentru Delish că este un rău necesar. „Este ușor să cazi în capcana cafelei atunci când rămâi fără energie la 4 după-amiaza”, spunea ducesa pentru Today. „Totuși, dacă pui niște mere în blender, varză kale, spanac, lămâie și ghimbir și bei acest amestec dimineața, la muncă, te ajută să îți crești nivelul de energie mai ceva ca un espresso.” Meghan mai recomandă adăugarea fructelor de pădure și a migdalelor în acest suc.

Adoră vinul

Ca și regina Elisabeta a II-a, Meghan consumă băuturi alcoolice. Băutura preferată a ducesei este vinul roșu și aromat. Potrivit Delish, se pare că vinul preferat al ducesei este Tignanello. Dragostea pentru acest vin a fost cea care a determinat-o să își numească blogul The Tig. Ba mai mult, Meghan recunoștea pe blogul ei că vinul este delicios și îi place să îl savureze des. Actuala ducesă de Sussex este de părere că trebuie să facem doar lucrurile care ne plac și să mâncăm tot ce ne dorim.

meghan si harry cu pahare de vin in mana

Sursa foto: Pinterest

Are grijă ce mănâncă în zilele aglomerate

În zilele de filmare, Meghan pleca de acasă la ora 4:15 dimineața și avea foarte mare grijă ce mânca în timpul zilei. Potrivit Delish, ducesa consuma apă fierbinte cu lămâie dimineața, apoi ovăz cu banane la micul dejun. Între timp, își savura și sucul verde, iar la cină mânca paste și se bucura de un pahar cu vin. Prânzul era de obicei format din pește și legume.

Are o dietă relaxată în timpul liber

Atunci când nu era la filmări, Meghan nu mai ținea cont de dietă, ci se bucura de felurile de mâncare preferate, inclusiv de cartofi prăjiți. „Întotdeauna sper să iau prânzul cu alte persoane, astfel încât să împărțim cartofii prăjiți”, afirma Meghan pentru Delish. La micul dejun consuma de obicei omletă și pâine prăjită. La cină, ducesa mânca ceva ușor, o supă, de exemplu.

meghan markle mancand fructe

Sursa foto: Pinterest

Meghan mănâncă în funcție de cum se simte

Uneori, Meghan „păcătuiește” cu dulciuri și alte alimente nesănătoase. Totuși, nu renunță la mesele sănătoase cu pește și legume. „Încerc să evit alimentele despre care știu că mă pot face să mă simt letargică și fără nicio putere.” Printre alimentele pe care Meghan nu le poate tolera se numără și cele cu gluten. Aceasta a afirmat pentru Delish că eliminarea glutenului din dietă a ajutat-o să aibă o piele fără imperfecțiuni și mai multă energie. Totuși, ea recunoaște că niciodată nu ratează șansa de a mânca niște paste bune atunci când călătorește.

Deși știm ce mânca Meghan înainte de a se căsători cu prințul Harry, nu avem cum să nu ne întrebăm dacă și acum are aceeași dietă. Putem doar ghici că Meghan respectă și acum regulile de aur în privința alimentației, iar dovada este silueta ei de invidiat.

Surse foto: Getty, Pinterest

Articolul urmator
Prințul Harry a participat singur la încoronarea tatălui său! A păstrat distanța față de prințul William sau familia lui
Prințul Harry a participat singur la încoronarea tatălui său! A păstrat distanța față de prințul William sau familia lui
Esti o buna prietena sau nu?
Incepe quiz
Esti o buna prietena sau nu?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.