Ce mare a crescut băiețelul Claudiei Puican cu Armin Nicoară. Sunt cei mai fericiți de când au reușit să devină părinți

Ce mare a crescut băiețelul Claudiei Puican cu Armin Nicoară. Sunt cei mai fericiți de când au reușit să devină părinți
Ramona Jurubita
Joi, 16.10.2025

După lungi așteptări, emoții și încercări, Claudia Puican și Armin Nicoară trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Sunt în sfârșit părinți și au un băiețel superb, pe Amir Efrem, care a împlinit recent 6 luni și care i-a cucerit instant pe fanii celor doi artiști.

Acum, Armin Nicoară și soția lui se pregătesc să organizeze o petrecere doi în unu, nuntă și botez, deși sunt deja căsătoriți și deja l-au creștinat pe micuț cu câteva luni în urmă. Află ce relație frumoasă s-a conturat între ei de când și-au mărit familia și vezi cât de mult a crescut fiul lor în aceste șase luni de viață!

Claudia Puican, aspru criticată în online după ce a postat un videoclip de la repetiții, în timp ce-și alăptează copilul. "O să rămână surd copilul ăla"

Cât de mult a crescut fiul Claudiei Puican și al lui Armin Nicoară

În prezent, copilul lui Armin Nicoară are șase luni. De jumătate de ani, viața lor s-a schimbat considerabil, căci Dumnezeu le-a oferit cea mai mare binecuvântare.

Important de precizat este că nu au reușit să devină părinți imediat ce și-au propus și că au fost nevoiți să apeleze la fertilizarea in vitro pentru a-și împlini visul. Din fericire, în viața lor a apărut micuțul Amir, care astăzi le face zilele mai frumoase și le-a sudat relația.

Cum programul artiștilor este, în general, unul încărcat, cei doi trebuie să jongleze cu responsabilitățile profesionale și cu cele de părinți. Deși sunt obosiți, se descurcă de minune și se bucură în fiecare zi de creșterea fiului lor.

Amintim că artista Claudia Puican a născut pe 11 aprilie 2025, după ce aproape toată sarcina a mers la evenimente și a încântat publicul, așa cum face de mulți ani.

„E de apreciat tot ceea ce face Claudia”

Armin Nicoară, în vârstă de 30 de ani, este un tătic fericit și își apreciază și mai mult soția de când vede câte eforturi depune pentru a fi cât mai prezentă în viața copilului.

„Programul de tătic…momentan e bine! Avem și bonă care ne ajută. Claudia este foarte activă. I-am spus și eu că are o putere în plus pentru că după eveniment, când ajungem acasă, ea doarme în mașină, apoi o ia direct cu copilul, alăptează, se joacă, e într-un foc continuu și e de apreciat tot ceea ce face Claudia!”, își laudă Armin Nicoară soția, pe Claudia Puican.

Cei doi artiști pregătesc o petrecere de nuntă grandioasă

Ajunsă la vârsta de 29 de ani, Claudia Puican va îmbrăca rochia de mireasă la nunta ei cu Armin Nicoară, programată pe 28 octombrie 2025.

„Acum facem cheful mare, pentru că foarte multă lume s-a supărat cumva că nu am făcut petrecerea aici și nu i-am invitat. Acum am invitat pe toată lumea, să nu fie cu supărare, așa că vom face cheful mare de nuntă și de botez!”, a spus Armin Nicoară pentru click.ro.

La eveniment vor participa peste 1000 de invitați, după cum a dezvăluit artistul. Vedeta petrecerii va fi băiețelul lor, care le-a întregit familia.

Claudia Puican și-a lasat copilul acasă și s-a întors pe scenă după numai trei săptămani de la naștere. „Nu e ușor"

Vezi galeria foto » Ce mare a crescut băiețelul Claudiei Puican cu Armin Nicoară. Sunt cei mai fericiți de când au reușit să devină părinți. Copilul lor are șase luni acum Ce mare a crescut băiețelul Claudiei Puican cu Armin Nicoară. Sunt cei mai fericiți de când au reușit să devină părinți. Cântăreața își preia rolul de mamă imediat ce ajunge acasă de la evenimente

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: AntenastarsClickProtv

Tags: Armin Nicoara, Claudia Puican, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Care este cel mai mare defect al tau?
Care este cel mai mare defect al tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe