Ce mari au crescut gemenii lui Celine Dion. Băieții au apărut alături de mama lor la un eveniment recent

Un artist talentat cu un suflet sfâșiat, o mamă împlinită cu o soartă grea, așa ar putea fi descrisă Celine Dion. Și-a rupt părticele din suflet și le-a oferit fanilor săi, ascunzându-și singurătatea și amărăciunea după ce și-a pierdut soțul. Nimic nu a împiedicat-o să fie o mamă dedicată fiilor ei.
Doamnelor și domnilor, Celine Dion, o mamă și o artistă care trăiește și iubește cu intensitate.
Nu este numai una din cele mai iubite cântărețe ale lumii, a cărei voce se aude pe coloana sonoră a filmului „Titanic”, unde a interpretat legendara „My Heart Will Go On”, ci și o mămică devotată. Pe plan profesional, dar și personal, Celine Dion are toate motivele să se mândrească.
Este o mamă împlinită cu trei copii care își prețuiește fiii mai mult decât orice și care a reușit să îmbine rolul de mamă cu cel de artist.
În anul 2016 mult iubitul ei soț, Rene Angelil, pe care l-a cunoscut încă de la vârsta de 12 ani, a plecat la ceruri. Vedeta a fost nevoită să se descurce singură cu fiii săi, iar cea mai mare provocare o reprezenta la momentul respectiv creșterea și educarea gemenilor.
La acea vreme, gemenii aveau doar cinci ani. Acum, băieții ei, Nelson și Eddy, au crescut și s-au transformat în niște cavaleri minunați, frumoși și respectuoși.
Apariție inedită la concertul muzicianului Hauser
Celine Dion și-a făcut apariția la concertul violoncelistului Hauser alături de fiii ei. În ultima perioadă, artista nu prea a mai fost văzută în public, fiind tot mai discretă cu aparițiile pe fondul luptei sale cu Sindromul Persoanei Rigide.
Mai multe despre boala care i-a afectat întreaga viață și despre lupta cântăreței cu ea poți afla urmărind filmul „I Am: Celine Dion”, un documentar care oferă detalii intime din viața îndrăgitei artiste, lansat pe 25 iunie.
Pe data de 22 iunie, sâmbătă, renumita artistă în vârstă de 56 de ani și-a făcut apariția rară alături de fiii ei la evenimentul organizat de Teatrul Encore din Wynn Las Vegas. Câteva zile mai târziu, violoncelistul Hauser a împărtășit o compilație video pe pagina lui de Instagram și pe site-ul de socializare X.
Descrierea nu lasă nicio urmă de îndoială că artiștii își sunt fani reciproc și își apreciază muzica în egală măsură.
View this post on Instagram
„Suntem fanii unul celuilalt. Aștept cu nerăbdare duetul nostru și știu că va reveni pe scenă mai puternică decât niciodată, pentru că doar una este Celine”, scria Hauser pe contul său Instagram.
Videoclipul începe emoționant: Celine Dion îi spune muzicianului „Sunt cel mai mare fan al tău”, la care Hauser îi răspunde „Eu sunt cel mai mare fan al tău”. Răspunsul artistei vine într-o notă umoristică: „Nu, hai să ne duelăm, eu sunt cel mai mare fan”, iar ulterior cei doi se îmbrățișează.
Întreaga secvență surprinde momentul în care diva pășește în sala de concert în timp ce violoncelistul interpretează piesa „My Heart Will Go On”. „Vreau să dedic acest spectacol cântăreței mele preferate din toate timpurile. Îți vine sau nu să crezi, ea este aici: Celine Dion”, face artistul prezentările.
View this post on Instagram
Se pare că aceasta nu este singura apariție a lui Celine Dion din ultimul timp, cântăreața fiind văzută în public și alături de fiul cel mare, René Charles Angelil, pentru proiecția documentarului său. La eveniment, artista a fost ovaționată de toți cei prezenți și a ținut să mulțumească familiei și fanilor pentru sprijin.
„Mulțumesc, René-Charles. Mulțumesc, Nelson. Mulțumesc, Eddy. Vă mulțumesc foarte mult! Și vă mulțumesc vouă, fanilor mei. Prezența voastră în călătoria mea a fost un dar peste măsură. Dragostea și sprijinul vostru nesfârșit în toate problemele m-au adus în acest moment”, spunea conform revistei People.
Gemenii lui Celine Dion au acum 13 ani și sunt doi băieți excepționali, mândria mamei lor, rezultatul unei mari povești de dragoste.
O poveste de dragoste ce sfidează timpul
Celine Dion a trăit o dragoste ca în filme alături de soțul ei, pe care l-a cunoscut la vârsta de doar 12 ani, când el avea 38. Managerul Rene Angelil a acceptat să o primească pe micuța Celine Dion la o audiție în Quebec. Copila l-a impresionat cu vocea ei unică până la lacrimi.
Cel ce avea să îi devină soț a riscat totul, și-a ipotecat casa pentru a-i scoate primul album și pentru a le lua pe artistă și pe mama ei într-un turneu în Europa, Canada și Japonia.
Relația lor de dragoste a debutat când Celine avea doar 19 ani, atunci când au avut prima întâlnire. Cu toate acestea, ulterior artista a mărturisit că povestea lor începuse cu un an înainte.
Iubirea lor a fost făcută publică abia după cinci ani, din cauza faptului că impresarul se temea de reacția publicului, stârnită de diferența de vârstă de 26 de ani dintre el și cea alături de care avea să își petreacă tot restul vieții. Alături de soțul ei, cântăreața a înflorit, câștigând premiu după premiu. În 1997 a obținut și Oscarul pentru cea mai cunoscută piesă a sa, de pe coloana sonoră a Titanicului.
Din păcate, un diagnostic crunt le-a schimbat viața, iar în 1998, fericirea lor s-a zdruncinat brusc. Soțul solistei suferea de cancer la gât, de care s-a vindecat însă în anul 2000, când cei doi și-au refăcut jurămintele de căsătorie la Las Vegas.
În anul 2001, artista a urmat tratamente costisitoare pentru fertilitate care au ajutat-o să rămână însărcinată pentru prima dată. Celine Dion a născut un băiețel pe care l-au botezat Rene Charles la biserica la care cei doi s-au căsătorit.
Iar în 2010 au conceput o pereche de băieței gemeni prin fertilizare in vitro. Trei ani mai târziu, în 2013, cancerul și-a făcut apariția nefastă în viața cuplului, Rene Angelil fiind diagnosticat din nou cu tumoră. Artista a renunțat o perioadă la carieră și s-a dedicat complet soțului care era din ce în ce mai slăbit.
Pe data de 14 ianuarie 2016, impresarul a încetat din viață în casa lor din Las Vegas, la vârsta de 73 de ani, în brațele femeii pe care a iubit-o nespus.
Acum, fiii celor doi le duc mai departe numele și aspirațiile, iar Celine Dion este nespus de mândră de ei. Cu așa o viață tumultoasă, artista este o adevărată luptătoare, o cântăreață îndrăgită în întreaga lume, o mamă devotată, un om complet!



Surse foto: instagram.com, instagram.com, instagram.com, instagram.com, instagram.com
Surse articol: zutv.ro, libertatea.ro