Ce rol important a avut Mihaela Rădulescu în decizia lui Dani Oțil de a avea familie și copil. „Oricât de bine ne este nouă, într-o zi vreau...”
Puțini și-ar fi imaginat că una dintre cele mai importante lecții de viață pentru Dani Oțil, în vârstă de 45 de ani, a venit chiar din partea fostei sale partenere, Mihaela Rădulescu, acum în vârstă de 56 de ani. Cei doi au trăit o poveste de dragoste intens mediatizată timp de aproximativ șase ani, iar relația lor a fost, la vremea respectivă, una dintre cele mai comentate din showbiz-ul românesc.
Deși drumurile lor s-au despărțit în urmă cu mai mulți ani, se pare că Mihaela Rădulescu a avut un rol extrem de important în modul în care prezentatorul de la Antena 1 și-a imaginat viitorul. Invitat recent în emisiunea „Furnicuțele”, moderată de Denise Rifai, Dani Oțil a făcut o dezvăluire neașteptată despre perioada în care forma un cuplu cu vedeta.
Confesiunea făcută de Dani Oțil în emisiunea lui Denise Rifai
Discret atunci când vine vorba despre viața personală, copil sau soție, Dani Oțil a surprins publicul când a vorbit deschis despre relația cu Mihaela Rădulescu, fosta iubită, și despre impactul pe care aceasta l-a avut asupra lui.
În cadrul emisiunii prezentate de Denise Rifai, prezentatorul a povestit că, deși între ei lucrurile mergeau foarte bine la acel moment, Mihaela a avut maturitatea de a privi relația lor cu realism și sinceritate.
Discuția pe care au avut-o la un moment dat i-a rămas întipărită în minte prezentatorului și chiar i-a influențat într-un fel parcursul vieții.
„Sunt nenumărate subiecte legate de Mihaela. Eu am o relație foarte bună cu ea și am învățat extrem de multe lucruri de la ea. Dar îi spuneam și soției mele, acum ceva timp, că unul dintre cele mai tari lucruri pe care le-am putut auzi de la o femeie cu care eram, în timp ce eram împreună, a fost următorul.
La un moment dat, Mihaela mi-a zis asta. Eram undeva pe planetă, nu contează asta, și mi-a zis: „Dani, eu am o vârstă. Îți dai seama că lucrurile vor evolua într-o zi. Oricât de bine ne este nouă acum, în tot mediul ăsta, bem, mâncăm, avem de toate, soare și nu știu ce, tu ești încă tânăr. Într-o zi vreau să vii cu viitoarea ta soție să mi-o prezinți și să îmi spui: Cu ea vreau să fac unul sau mai mulți copii.”.”, a spus Dani Oțil despre Mihaela Rădulescu.
Povestea de iubire dintre Mihaela Rădulescu și Dani Oțil
Relația dintre Mihaela Rădulescu și Dani Oțil a început într-o perioadă în care diferența de vârstă dintre ei a fost intens comentată în spațiul public. Vedeta era deja o femeie matură, cu experiență de viață și cu un copil, în timp ce Dani era la începutul ascensiunii sale în televiziune.
Cu toate acestea, cei doi au format unul dintre cele mai solide și admirate cupluri din showbiz. Au călătorit împreună, au trăit experiențe spectaculoase și au păstrat, chiar și după despărțire, o relație bazată pe respect.
La acel moment, Mihaela Rădulescu înțelegea probabil că, la un moment dat, Dani Oțil își va dori propria familie și propriul copil. Iar anii aveau să demonstreze că vedeta a avut dreptate.
Dani Oțil și-a întemeiat familia pe care și-o dorea
Astăzi, prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” are exact viața despre care vorbea cândva fosta lui parteneră. Dani Oțil este căsătorit cu modelul Gabriela Prisăcariu, femeia care i-a devenit soție și alături de care are un băiețel, pe micuțul Tiago.
De altfel, Dani Oțil a recunoscut în repetate rânduri că rolul de tată i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții. Relația cu actuala lui soție este una discretă, însă extrem de apreciată de fani, mai ales pentru naturalețea și sinceritatea cu care cei doi se afișează.
Mulți dintre cei care au urmărit confesiunea făcută în emisiunea lui Denise Rifai au fost impresionați de maturitatea cu care Mihaela Rădulescu a privit relația lor și de faptul că, în ciuda iubirii dintre ei, l-a încurajat să își construiască propriul drum.
Dani Oțil, despre iubire și relații: „Dragostea se construiește”
În cadrul aceleiași emisiuni, prezentatorul de la Antena 1 a vorbit și despre modul în care vede dragostea în prezent.
„Cred într-un fling, într-o pasiune carnală, dar dragostea se construiește. E un management la un moment dat. Nu merge doar pe bubuială, fluturași.”, a mărturisit acesta când a fost întrebat dacă crede în dragoste la prima vedere.
Declarația a fost apreciată de mulți dintre cei care l-au urmărit, mai ales că arată cât de mult s-a schimbat perspectiva lui asupra relațiilor și familiei odată cu trecerea anilor.
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, o relație care a durat peste un deceniu
După despărțirea de Dani Oțil, Mihaela Rădulescu a trăit ani la rând o poveste de iubire cu sportivul austriac Felix Baumgartner, care s-a stins din viață în iulie 2025, în urma unui accident de parapantă petrecut în Italia.
Vedeta are și un fiu, Ayan, din căsnicia cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg.
Surse foto: Facebook
Surse articol: A1, Cancan, Viva
Tags: Dani Otil, Denise Rifai, Gabriela Prisacariu, Mihaela Radulescu, Vedete Romania