Ce se întâmplă cu averea lui Mircea Lucescu. „Il Luce” a ajuns pentru ultima dată la Arena Națională
Ultimul drum al lui Mircea Lucescu a început într-un loc care i-a definit existența publică, mai exact pe stadion. Sicriul marelui antrenor a fost depus la Arena Națională pe 8 aprilie 2026, într-un cadru încărcat de emoție, iar publicul a primit acces pentru a-i aduce un ultim omagiu în intervalele anunțate de familie și de organizatori. Programul oficial al ceremoniilor prevede priveghiul la Arena Națională, pe 8 și 9 aprilie, apoi slujba religioasă la Biserica Sfântul Elefterie și, în final, înmormântarea la Cimitirul Bellu, pe 10 aprilie.
Atmosfera de la Arena Națională a fost una apăsătoare, cu familie, apropiați, foști colaboratori și suporteri veniți să-și ia rămas-bun de la cel care a schimbat istoria fotbalului românesc. După depunerea sicriului, au fost programate două momente de priveghi, iar accesul publicului a fost organizat etapizat, tocmai pentru ca omagiul adus lui Mircea Lucescu să se desfășoare în liniște și cu respect.
În jurul sicriului s-au aflat, pe tot parcursul serii, soția lui Mircea Lucescu, Neli, fiul lui Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, alături de soția și copiii lui.
Familia a ales pentru el un sicriu de 3000 de euro
Înmormântarea lui Mircea Lucescu are loc pe 10 aprilie 2026, la Cimitirul Bellu, după slujba de la Biserica Sfântul Elefterie. Acesta va fi înhumat în cavoul familiei, de pe aleea principală a cimitirului.
Important de precizat este că familia Lucescu a ales pentru al treilea cel mai titrat antrenor din lume un sicriu Boston pe măsura valorii sale, care ar fi costat aproximativ 3000 de euro.
În paralel cu imaginile durerii de la căpătâiul său, o altă întrebare a început să circule intens în spațiul public: ce se întâmplă cu averea lui Mircea Lucescu? Este vorba despre un imperiu construit în decenii de antrenorat și investiții.
Ce avere a lăsat în urmă Mircea Lucescu
Estimările publice diferă, însă mai multe publicații au plasat averea fostului selecționer într-un interval de aproximativ 22 - 25 de milioane de euro sau chiar 35 - 40 de milioane de euro, în funcție de activele incluse în calcul. Există și evaluări mult mai spectaculoase, însă acestea nu par confirmate prin documente publice la același nivel de detaliu.
Cea mai mare parte a averii a provenit, fără îndoială, din fotbal. Perioada sa de vârf a fost la Șahtior Donețk, unde a antrenat timp de 12 ani și unde, potrivit presei sportive și agențiilor internaționale, a câștigat trofee majore, inclusiv Cupa UEFA din 2009, pe lângă numeroase titluri interne. Reuters amintește că acesta a fost punctul central al unei cariere uriașe, iar presa sportivă din România notează că salariile și bonusurile încasate în Ucraina, Turcia și în alte mandate externe l-au transformat ani la rând într-unul dintre cei mai bine plătiți tehnicieni români.
Dar afacerile lui Mircea Lucescu nu s-au limitat la fotbal. În ultimii ani, numele său a fost legat mai ales de investiții imobiliare importante. GSP și Fanatik au scris că în structura acestor proiecte apărea și implicarea familiei, inclusiv a nepotului său, ceea ce arată că averea a fost gândită nu doar ca rezultat al unei cariere, ci și ca fundație pentru generațiile următoare.
Fostul selecționer deținea, în 2026, terenuri valoroase în mai multe regiuni ale țării și era implicat în proiecte imobiliare de amploare, dintre care unul dintre cele mai cunoscute este Rahmaninov 38, situat în zona Floreasca din București, în apropierea lacului. Clădirea exclusivistă, cu opt etaje și 32 de apartamente, a fost evaluată la peste 10 milioane de euro, iar prețurile locuințelor reflectă standardul ridicat, de la 250.000 de euro pentru cele mai accesibile unități până la 1,2 milioane de euro pentru penthouse-ul de top, în timp ce un simplu loc de parcare ajungea la 50.000 de euro.
În paralel, în 2020, alături de omul de afaceri Dimciu Tașu, a dezvoltat un complex rezidențial în zona Lacului Morii, un proiect amplu care include sute de apartamente, spații comerciale și birouri. Investițiile sale au fost susținute și prin companii precum Lake Tower SRL, unde a ajuns să dețină aproape 60% din acțiuni, societate care a generat cifre de afaceri de milioane de lei și profituri consistente.
Prin intermediul companiei Lakeside View SRL, lansată în 2016, Mircea Lucescu și-a consolidat poziția în domeniul imobiliar, transformând investițiile în una dintre principalele surse ale averii sale.
Presa a mai relatat că Mircea Lucescu a investit și în sectorul viticol, devenind acționar minoritar și ambasador pentru Purcari Wineries, companie listată la Bursa de Valori București. În plus, au fost menționate terenuri și proprietăți valoroase, inclusiv în afara Capitalei. Toate aceste informații conturează imaginea unui om care nu a consumat pur și simplu banii câștigați, ci i-a repoziționat în proiecte menite să producă pe termen lung.
La cine rămân banii și afacerile lui Mircea Lucescu
În cazul unei asemenea averi, succesiunea devine inevitabil un subiect de interes, chiar dacă împărțirea concretă ține de documentele private ale familiei și de eventualele dispoziții testamentare, care nu au fost făcute publice până acum.
Din tot ce s-a scris până acum, reiese clar că familia rămâne centrul firesc al acestei moșteniri. Neli Lucescu i-a fost parteneră de viață timp de zeci de ani, iar fiul lor, Răzvan Lucescu, a fost în permanență aproape de el, inclusiv în ultimele zile în care s-a luptat cu moartea.
Toată România cunoștea relația strânsă pe care Mircea Lucescu o avea cu nepoții și strănepoții, așa că mulți s-au gândit deja că totul se împarte în familie și rămâne în beneficiul următoarelor generații.
Astfel, în vreme ce publicul își ia rămas-bun de la Mircea Lucescu, familia se pregătește să gestioneze și ceea ce rămâne în urmă din viața lui. Și nu este vorba doar de o avere substanțială, ci și de o moștenire simbolică pe care nicio evaluare financiară nu o poate cuprinde cu adevărat.
Amintim că Mircea Lucescu a avut patru frați și o soră, iar copilăria lor a fost foarte grea, căci părinții lor nu aveau posibilități financiare reduse. Este de admirat că marele antrenor și-a depășit condiția și a muncit întreaga viață pentru a se autodepăși.
Surse foto: gettyimages.com, Youtube
Surse articol: Cancan, Fanatik, Gsp, Cancan, As
Tags: Mircea Lucescu, Razvan Lucescu, Vedete Romania, Stiri Romania