Ce spune Simona Halep despre căsnicia ei, la două luni de la nuntă

Ramona Jurubita

UPDATE 14 septembrie: „Mașina merge doar înainte”, a spus Toni Iuruc atunci când a fost întrebat dacă există vreo șansă să se împace cu Simona Halep și, conform unor zvonuri recente, s-ar părea că nici sportiva nu bate pasul pe loc.

Deși s-ar fi suspectat, inițial, că antrenorul tenismenei, Patrick Mouratoglou, ar avea un rol foarte important în acest divorț, s-ar părea că realitatea este alta. Conform Playsport, o altă persoană din echipa Simonei Halep ar putea avea legătură cu separarea ei de Toni Iuruc. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani, Arnaud Restifo, care îi este partener de antrenamente. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Arnaud Restifo (@arnaudrestifo)

Potrivit publicației menționate anterior, cei doi s-ar fi apropiat foarte mult în ultimele luni. În plus de asta, fostul soț al campioanei nu a mai fost prezent la meciurile și sesiunile sale de pregătire de când ea a ales să își schimbe echipa.

Simona Halep a început să lucreze cu Arnaud Restifo în luna februarie a acestui an. Tânărul a jucat și el tenis în trecut, însă nu a avut parte de performanțe, așa că a rămas la titlul de „sparring partner”. El a studiat științe politice și management sportiv și, cu timpul, s-a antrenat cu nume mari din industrie. Este vorba despre Karolina Pliskova, Juan Martin Del Potro, Stefanos Tsitsipas, Garbine Muguruza, Grigor Dimitrov și Milos Raonic.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Arnaud Restifo (@arnaudrestifo)

Despre acest zvon cum că legătura dintre tenismenă și Arnaud Restifo ar fi mai mult decât profesională, Firicel Tomai, unul dintre antrenorii care a lucrat cu sportiva, a spus că:

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Arnaud Restifo (@arnaudrestifo)

„După mine, povestea asta cu antrenorul ei care ar fi chipurile vinovat pentru turnura din viața personală a Simonei sunt doar prostii. Eu o știu pe Simona Halep, cea de la 20 de ani. Dar nu cred că s-a schimbat ceva! În opinia mea, Simona e o femeie foarte morală, care nu amesteca lucrurile astea”.

Chiar și așa, încă nu s-a aflat care este motivul pentru care soția lui Patrick Mouratoglou, actualul antrenor, ar vrea să discute cu Simona Halep. Ea a declarat că: „D-abia aștept să dau ochii cu ea! Am să-i spun. Poate să facă ea ce vrea, dar nu va mai continua mult timp nici colaborarea pe partea de tenis. Am să mă ocup eu de asta!”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Arnaud Restifo (@arnaudrestifo)

------------------

UPDATE 12 septembrie: Simona Halep este, în mod oficial, o femeie liberă, acum că a divorțat legal de Toni Iuruc. Cei doi foști soți au semnat actele de divorț la notar în urmă cu doar câteva zile (8 septembrie), fără mare tam-tam și fără să explice, cu exactitate, care au fost motivele separării lor. 

După ce fostul soț a dat o primă declarație, celebra tenismenă a hotărât, la rândul ei, să vorbească publicului său, însă fără să dea detalii despre mariajul ei.

„Eu și Toni am decis de comun acord să mergem fiecare pe drumul său. Am rugămintea ca presa să ne respecte intimitatea și să trateze cu decență și discreție acest subiect”, a scris ea pe Instagram.

Mai mult de atât, vineri (9 septembrie), în prima zi de după divorț, Simona Halep a fost surprinsă de către paparazzi la o clinică de fertilizare in vitro. Conform Cancan, aceasta ar fi discutat cu o asistentă în fața clinicii, iar apoi a petrecut o oră în incintă. Încă nu se cunosc motivele pentru care sportiva a mers la clinica respectivă, însă vizita ei este de-a dreptul suprinzătoare, mai ales pentru că a avut loc la o zi după divorț.

-------------------

UPDATE 8 septembrie: Vestea despre destrămarea cuplului Simona Halep-Toni Iuruc este cât se poate de adevărată. Afaceristul a confirmat zvonurile și chiar a oferit o declarație în exclusivitate. Nu a dorit să dezvăluie detalii personale, așa cum era de așteptat, dar a făcut ca rumoarea din media să se estompeze. Acum situația este mai mult decât clară, doar că momentul în care cei doi se vor întâlni cu notarul este încă necunoscut.

„Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică….De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere! Nu comentez viața noastră privată… Nu, nu divorțez mâine… Nu mai insistați, no comment.”, a spus Toni Iuruc pentru Fanatik.

Se pare că, în cazul lor, dragostea a durat doar trei ani și certificatul de căsătorie nu a putut să îi țină împreună pentru întreaga viață. Partenerii se pregăteau de cununia relgioasă care ar fi trebuit să aibă loc pe 13 noiembrie, iar acum toți invitații au rămas dezamăgiți că evenimentul s-a anulat.

UPDATE 7 septembrie 2022: Vestea momentului în România: Simona Halep divorțează de Toni Iuruc la mai puțin de un an de la căsătorie? Presa din România a fost luată cu asalt de aceste zvonuri, însă până în momentul de față nu există o declarație oficială din partea celor doi. Aparent, conform surselor apărute deja și care ar fi declarat pentru ProSport.ro, Simona Halep și actualul soț se vor prezenta separat la notar pentru semnarea actelor de divorț. 

Vestea a lovit fulgerător presa și cu siguranță fanii sportivei speră să nu fie adevărat, dar rămâne de văzut care va fi poziția oficială a acesteia. Vă ținem la curent cu noi detalii asupra subiectului. 

UPDATE 13 iulie 2022: După cununia civilă din data de 15 septembrie 2021, Simona Halep și Toni Iuruc fac următorul pas în relația lor. Cei doi au ales data exactă și locul pentru cununia religioasă, lucru confirmat chiar de soțul tenismenei pentru colegii de la Fanatik - 13 noiembrie, la Cazinoul din Sinaia.

„Mulţumesc pentru urările de casă de piatră. Da, informaţia este corectă. În noiembrie, facem nunta la Sinaia. Sperăm să fie ceva cu totul deosebit pentru noi, dar nu vreau să vorbesc mai mult. Este viaţa noastră privată. Dacă vreţi să discutaţi de tenis, vă rog s-o întrebaţi pe Simona. Ea se ocupă de partea de tenis, ea este specialista, campioana familiei”, a declarat Toni Iuruc.

-----------------

Celebra tenismenă Simona Halep (30 de ani) și milionarul Toni Iuruc (43 de ani) s-au logodit în iunie 2021, iar în septembrie au spus un mare și hotărât "DA" în fața ofițerului stării civile. De atunci, relația lor este din ce în ce mai stânsă și cei doi se înțeleg de minune, după cum a declarat sportiva în repetate rânduri. Se pare că viața de familie li se potrivește mănușă și nu exclud ideea apariției copiilor. 

Simona Halep și soțul ei au planuri mari pentru viitor și vor să își extindă familia, cu toate că Toni Iuruc are deja un copil dintr-o căsnicie anterioară. Pentru tenismenă nu a fost o problemă faptul că partenerul ei a mai fost căsătorit de două ori și au început drumul vieții împreună ca și cum nimic nu ar fi existat înainte relația lor.

Simona Halep și Toni Iuruc, la petrecerea de la cununia civilă

Sursa foto: Instagram

Într-un interviu recent acordat fostei jucătoare de tenis Barbara Schett, Simona Halep a dezvăluit cel mai mare plan al ei de după căsătorie. Ea și soțul ei vor să aibă trei copii, dar se tem că lipsa timpului îi va împiedica să se ocupe de ei, așa că nu se grăbesc momentan.

„Îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii.”, a declarat sportiva.

Vedeta a dat detalii și din intimitatea casei lor și a povestit ce gest de recunoștință a făcut Toni Iuruc pentru ea. Acesta i-a strâns toate trofeele într-o cameră ca ea să le poată vedea pe toate la un loc atunci când are nevoie să prindă din nou încredere în forțele proprii. Tenismena a recunoscut că uneori și ea are momente grele în care își pierde energia și că totul trece de la sine când își vede premiile obținute de-a lungul carierei.

Citește și: Drama din viața soțului Simonei Halep: ce nu știa nimeni despre Toni Iuruc

„Soţul meu a făcut o cameră specială cu toate trofeele mele, iar când nu mă simt bine sau sunt melancolică, intru în acea cameră și îmi revine energia. Trofeul de la Wimbledon este special, dar și cel de la Roland Garros.”, a povestit Simona Halep

De asemenea, în cadrul aceluiași interviu, sportiva a mărturisit că nu este o gospodină desăvârșită pentru că nu știe să gătească și preferă să comande mâncarea. Cel care i-a devenit soț nu este deranjat de această situație pentru că nici el nu gătește și de când s-au mai relaxat măsurile împotriva pandemiei, cuplul iese la restaurant pentru a lua masa.

„Nu știu să gătesc. Am învăţat să fac clătite în timpul pandemiei. Nici soţul meu nu știe să gătească. În timpul pandemiei am comandat mâncare acasă, iar acum mai mergem la restaurante.”, a dezvăluit ea.

Pentru că nu are prea mult timp de petrecut acasă, Simona Halep nu se ocupă nici de curățenie și a angajat un ajutor pentru că îi place să aibă locuința mereu curată. Sportul a învățat-o să fie o persoană disciplinată și să iubească ordinea, dar din păcate, timpul nu îi permite să se ocupe chiar ea de acest aspect.

„Am o doamnă care este menajeră și mă ajută cu toate. Casa mea e lună, iar lucrurile sunt puse în ordine întotdeauna. Probabil că tenisul m-a învățat să fiu ordonată. Câteodată merg la birou, citesc cărți și mă relaxez acolo.”, a povestit aceasta.

Simona Halep și Toni Iuruc, la petrecerea de logodna

Sursa foto: Instagram

Campioana și miliardarul s-au mutat împreună într-o vilă aflată pe malul lacului Snagov, iar costul estimat al locuinței este de un milion de euro. Se pare că Simona Halep și-a achiziționat 10.000 de metri pătrați în Snagov, lângă fostul domeniu al fotbalistului Ionuț Lupescu. Curtea casei este imensă, iar vederea spre lac dă și mai multă valoare imobilului.

Simona Halep a fost întrebată de Barbara Schett și ce altă meserie i-ar fi plăcut să aibă dacă nu juca tenis, dar vedeta nu își vede viața fără ceea ce face în prezent și a spus că nu are nicio idee despre cum ar fi fost viața ei fără sport. Ea joacă tenis de la patru ani și jumătate, iar campionatele au devenit un stil de viață pentru ea. Aceasta a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA de două ori, iar în 2014 a ocupat locul al doilea mondial în prima finală de Grand Slam.

Citește și: Cine a fost primul bărbat pe care l-a iubit Simona Halep, pe când avea numai 18 ani

Surse articol: ProsportClickCiaoFanatik

Sursa foto principală: Instagram

Articolul urmator Simona Halep, operată. Ce s-a întâmplat

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.