Ce avere are Dan Bilzerian si cum a ajuns faimos

Ce avere are Dan Bilzerian si cum a ajuns faimos
Clara Iacobescu
De Clara Iacobescu
Miercuri, 20.05.2015

Cuprins

Are o multime de bani, femeile roiesc in jurul lui si a jucat in cateva filme de actiune. Probabil ca te-ai gandi ca este vorba despre barbatul ideal, nu-i asa? Ei bine, tocmai l-am descris succint pe Dan Bilzerian, una dintre figurile devenite celebre gratie aparitiilor senzationale sau, mai bine spus, scandaloase.

Iata ce avere are Dan Bilzerian si cum a ajuns el faimos!

Dan Bilzerian - faima poate aduce scandaluri si procese

Dan Bilzerian are 34 de ani, s-a nascut in Florida si este fiul lui Paul Bilzerian, un afacerist recunoscut in anii '80 pentru averea acumulata. Seniorul familiei Bilzerian a pierdut insa toti banii atunci cand a fost acuzat de frauda.

In 1999, tanarul Dan a decis ca vrea sa urmeze o cariera in marina, asa ca a luat parte la niste cursuri pentru a deveni membru al trupelor SEAL. Din pacate, personalitatea sa agresiva nu a facut decat sa ii tradeze obiectivul si, din cauza unor conflicte, a fost exmatriculat inainte de absolvire, cu toate ca se descurcase de minune.



Mai tarziu, Dan a decis sa ii calce pe urme tatalui sau, insa riscand intr-un alt domeniu: cel al jocurilor de noroc. Astfel, el a reusit sa stranga o avere estimata la 150 de milioane de dolari jucand poker. In plus, numele sau a aparut pe marile ecrane de cateva ori, el fiind cascador in cateva filme de actiune: Olympus has fallen, Lone survivor, The other woman si Equalizer

Cand vine vorba despre faima lui Dan Bilzerian, insa, se pare ca aceasta i-a fost asigurata mai degraba de postarile pe care el insusi le-a facut pe retelele de social media. Astfel, el apare mereu insotit de femei sexy si voluptoase, care flutura nestigherite arme de foc. In plus, in august 2014, Bilzerian a lovit-o pe Vanessa Castano, un fotomodel de origine hispanica. Abuzurile nu se opresc insa aici: in decembrie 2014, faimosul jucator de poker  a avut parte de un scandal de zile mari. Se pare ca el i-a provocat rani unei actrite cunoscute in industria pornografica, Janice Griffith, pe care a aruncat-o de pe acoperisul casei in piscina, in timpul unei sedinte foto pentru revista Hustler. Tanara in varsta de 18 ani si-a fracturat piciorul. Cum insa banii par a fi mai puternici decat dreptatea, Bilzerian a reusit sa scape de acuzatii. Mai mult chiar, el a fost arestat, anul trecut, pentru ca era suspectat de atac terorist cu bomba pe aeroportul din Los Angeles. 

Averea lui Dan Bilzerian si dorinta sa de a fi mereu in centrul atentiei l-au facut sa devina faimos, insa pretul platit este mare. Nu numai ca el este mereu in vizorul autoritatilor, dar si viata i-a fost pusa in pericol de trei atacuri de cord suferite pana la varsa de 32 de ani. Oare a meritat efortul?

Sursa foto: Facebook

Articolul urmator »
Dan Alexa și Denise Rifai, un nou cuplu în showbiz? Cum au fost surprinși cei doi în centrul Capitalei
Dan Alexa și Denise Rifai, un nou cuplu în showbiz? Cum au fost surprinși cei doi în centrul Capitalei
Mariana Voinea | Vineri, 31.10.2025
Incepe quiz
Cum vei fi la batranete?
Cum vei fi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (4)

Ne găsești pe