Cine este și cum arată femeia care îl așteaptă pe Mihai Gâdea în fiecare zi acasă. El este vedetă, dar ea preferă discreția

Cine este și cum arată femeia care îl așteaptă pe Mihai Gâdea în fiecare zi acasă. El este vedetă, dar ea preferă discreția
Mariana Voinea
Joi, 19.12.2024

Pe Mihai Gâdea îl cunoaște o țară întreagă și este urmărit de telespectatorii interesați de subiectele pe care le abordează pe postul TV Antena 3 CNN. Pe soția lui, o prezență discretă în mass media, o cunosc foarte puțini, deși este femeia care îi stă alături de peste două decenii prezentatorului TV.

Cine este, cum arată și cu ce se ocupă Agatha Kundri, cea care i-a dăruit lui Mihai Gâdea o fată de toată frumusețea?

Cine este soția lui Mihai Gâdea?

Mihai Gâdea este un om extrem de cunoscut în România, câștigând atenția telespectatorilor care îi urmăresc fiecare emisiune prin subiectele pe care le abordează. Cu toate acestea, puțini știu ce familie frumoasă are, pentru că viața personală și-o ține departe de lumina reflectoarelor.

De peste două decenii, Mihai Gâdea trăiește o poveste de dragoste alături de Agatha Kundri, fiica unui pastor adventist din Timișoara. Femeia a absolvit în anul 2004 Universitatea de Vest din Timișoara, iar în prezent este sociolog.

mihai gadea si sotia lui isi saruta fata pe obraji

De asemenea, soția lui Mihai Gâdea a deschis o grădiniță cu program after school în anul 2011 și este pasionată de triathlon, un sport complex compus din trei discipline: înot, alergare și bicicletă.

Silueta armonioasă de care se bucură partenera jurnalistului este dovada acestei pasiuni mai puțin obișnuite. Cei doi au împreună o fiică pe nume Karina Maisha, pasionată de fotografie, modă și muzică, o prezență la fel de discretă ca mama sa.

CRBL a mai fost căsătorit! Cine este prima lui soție și de ce s-au despărțit

Fiica lui Mihai Gâdea „pendulează” între afaceri și artă

Fiica lor a venit pe lume cu 3 ani înainte de căsătoria dintre părinții ei. În vara acestui an, Karina Maisha a împlinit 22 de ani. Deși fusese acceptată la o universitate importantă din Olanda, unde spera să se pregătească în domeniul creative-business, opțiunile ei s-au schimbat între timp.

Fiica jurnalistului și-a îndreptat atenția către un alt domeniu, punând mai presus de toate arta și mai ales moda. De aceea, în anul 2022 a decis să plece la studii în Italia, pentru a urma cursurile uneia din cele mai prestigioase școli de modă din lume. Tânăra a susținut mai multe examene și a obținut rezultate excelente, motiv pentru care a fost acceptată la școala de fashion Polimoda din Florența, Italia. 

 fiica lui mihai gadea isi saruta mama pe obraz tinand un buchet de flori in mana

Pasiunea pentru muzică a tinerei s-a concretizat prin piesele lansate. Una din cele mai cunoscute este „Start”.

Orice părinte îşi doreşte că puiul lui să fie fericit. Astăzi, însă, tu, iubita mea Karina, m-ai bucurat cât pentru toată viaţa! Sunt atât de mândru încât un milion de postări pe orice reţea de socializare n-ar reuşi să cuprindă ce m-ai făcut să trăiesc astăzi! Ai compus o piesă, ai regizat un clip cu talent și mult suflet! «START» este pe repeat acasă, în maşină şi la birou! Felicitări, iubita mea!”, a transmis Mihai Gâdea, care a precizat că melodia e compusă și cântată de fiica lui, iar videoclipul tot de ea este regizat.

În ceea ce privește familia de origine, prezentatorul TV are trei surori stabilite împreună cu familiile lor peste hotare, în Spania și în Statele Unite ale Americii. Părinții lui Mihai Gâdea trăiesc în Spania, alături de două dintre surorile lui.

Discreția este cuvântul de referință al familiei Gâdea, femeile din viața prezentatorului TV demonstrând că este posibil să menții un echilibru între viața publică și cea privată.

Surse foto: instagram.cominstagram.cominstagram.comfacebook.com

Surse articol: playtech.roredactia.ro, playtech.roa1.roego.ro

Tags: Vedete Romania

Articolul urmator »
Augustin Viziru este topit după fetița lui și îi face toate poftele. „De fiecare dată îi spun: 'mă tată, băieții nu se dau cu ojă'. Dar nu am cu cine să mă înțeleg”
Augustin Viziru este topit după fetița lui și îi face toate poftele. „De fiecare dată îi spun: 'mă tată, băieții nu se dau cu ojă'. Dar nu am cu cine să mă înțeleg”
Anca Marcus | Luni, 18.03.2024
Incepe quiz
Cine este ingerul tau pazitor?
Cine este ingerul tau pazitor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)

Ne găsești pe