S-au căsătorit în 1992
Cornelia și Lupu Rednic, originari din Sighetu Marmației, s-au căsătorit de tineri, pe când ea avea 17 ani, iar el 23. Solista de muzică populară și-a întrerupt studiile, de dragul lui, însă și le-a reluat ulterior. Între cei doi a existat o chimie fantastică încă de la început și au știut din primele clipe că sunt sortiți să fie împreună pentru toată viața.
"Am simțit că ea este perechea mea, am cunoscut-o pe Cornelia prin mama ei. Între noi s-a înfiripat repede o poveste frumoasă de dragoste și o prietenie care ne leagă și astăzi. Mai târziu, am început să cântăm împreună, practic la nici doi ani de când ne-am cunoscut, iar muzica ne-a legat și mai tare. Ne-am căsătorit în 1992 și împreună am realizat foarte multe lucruri frumoase", a povestit Lupu Rednic, într-un interviu acordat revistei Taifasuri.
Sursa foto: Imgur
Sunt spumoși, energici și mereu cu zâmbetul la purtător. Așa îi știm cu toții pe Cornelia (45 de ani) și Lupu Rednic (51 de ani), cel mai frumos cuplu de maramureșeni de la noi. Cei doi artiști sunt împreună de aproape 30 de ani, dar se iubesc la fel ca în prima zi.
Au pornit de la sărăcie, dar au reușit să își construiască împreună un imperiu și să se impună pe scena muzicii populare românești. Și-au construit relația an de an și au învățat cum să își asculte nevoile și să se respecte reciproc.
Sunt, fără doar și poate, unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, iar mulți se întreabă cum au reușit să rămână împreună atâția ani și să nu lase monotonia să intervină în relația lor. Află totul despre mariajul Corneliei cu Lupu Rednic, în galeria foto!
Surse articol: Libertatea / Impact / Click.ro
Sursa foto principală: Imgur / Instagram