CRBL s-a despărțit de mai tânăra lui iubită? Detaliul care i-ar fi dat de gol
CRBL, în vârstă de 48 de ani, este din nou în centrul atenției publice după ce în mediul online au apărut zvonuri legate de o așa-zisă despărțire între el și mai tânăra sa iubită, Olga Guțanu, în vârstă de 25 de ani. Fanii au observat imediat că fotografiile în care apăreau împreună au dispărut de pe paginile artistului, iar faptul că acesta nu s-a mai afișat în compania partenerei sale i-a determinat pe unii urmăritori să se întrebe dacă povestea lor de dragoste a ajuns la final.
După mai bine de doi ani de relație și numeroase controverse provocate de diferența de vârstă dintre ei, cântărețul a decis să lămurească situația. Într-un interviu recent, CRBL a explicat de ce a renunțat să mai publice imagini cu iubita sa. Află dacă mai sunt sau nu împreună!
CRBL a șters fotografiile cu Olga Guțanu de pe rețelele sociale
Relația dintre CRBL și Olga a atras atenția încă din primele luni, mai ales că a început la scurt timp după anunțul divorțului artistului de Elena Vîșcu, femeia alături de care a avut o căsnicie de 16 ani.
La început, cei doi îndrăgostiți au preferat discreția, însă treptat au început să participe împreună la evenimente mondene și să își împărtășească povestea pe rețelele sociale. Fotografiile romantice, vacanțele și declarațiile de dragoste au devenit obișnuite pentru cei care le urmăreau activitatea.
În ultima perioadă, lucrurile s-au schimbat. Artistul a încetat să mai publice imagini alături de Olga, iar fotografiile vechi în care apăreau împreună nu au mai putut fi găsite pe conturile sale.
Absența acestor postări a ridicat imediat semne de întrebare, mai ales că viața sentimentală a cântărețului a fost intens analizată în ultimii ani. Pentru unii internauți, dispariția imaginilor părea un indiciu care arăta că povestea de dragoste s-a încheiat.
„Va fi din ce în ce mai departe…”
După ce iubita lui CRBL nu a mai apărut la fel de des în materialele publicate de acesta, fanii și-au pus numeroase întrebări. Cântărețul a răspuns tuturor curiozităților într-un interviu acordat pentru spynews.ro, unde a vorbit deschis despre relația lor.
Acesta a mărturisit că își dorește să își protejeze mai mult viața personală, după perioada în care povestea dintre el și Olga a fost intens comentată de public.
„Da, știu. Au trecut și pe la mine aceste vorbe scrise. Viața personală va fi din ce în ce mai departe de voi, o să încerc s-o țin cât mai aproape de mine, ca să pot să mă bucur mai mult.”, a spus CRBL pentru sursa menționată.
După mulți ani în care numeroase aspecte ale vieții sale private au fost discutate public, cântărețul spune că preferă să păstreze pentru sine momentele petrecute alături de oamenii apropiați. Ba mai mult, a confirmat că el și Olga formează în continuare un cuplu și că nu există o despărțire în spatele deciziei de a-și schimba prezența online.
„E o răutate gratuită mult prea agresivă”
De când și-a asumat relația cu tânăra originară din Republica Moldova, cântărețul a primit numeroase critici, unele dintre ele legate de diferența de vârstă, iar altele de faptul că și-a refăcut viața mult prea repede după divorț.
Artistul a explicat că nu îl deranjează neapărat opiniile diferite, ci modul agresiv în care unii oameni aleg să le exprime. Consideră că mediul online a devenit un loc în care judecățile sunt formulate foarte repede, fără ca persoanele implicate să fie cunoscute cu adevărat.
În interviul acordat pentru spynews.ro, CRBL a vorbit deschis despre acest fenomen și despre motivul pentru care preferă să își îndrepte atenția către muzică.
„Nu, nu neapărat m-a afectat, mă afectează ce se întâmplă în lume, în general. E o răutate gratuită mult prea agresivă. Și oamenii, generații noi, generații vechi, nu contează, da? Că nu putem să-i punem pe toți la un loc, dar e mult, e mult prea mult, știi? Oamenii nu mai filtrează. Oamenii sunt cumva într-un mecanism din ăsta care se rostogolește și atunci... muzică. CRBL = muzică. Da, suntem bine (n.r. - despre el și iubita).”, a mai spus cântărețul.
La sfârșit de octombrie 2026, Olga Guțanu a postat pe Instagram o poză cu ei doi de la un eveniment, semn că relația lor este de neclintit în fața zvonurilor și răutăților celor din jur.
Așadar, Olga Guțanu și CRBL nu au pus punct relației, ci au ales să fie mai rezervați în privința imaginilor și informațiilor pe care le fac publice.
Amintim că artistul CRBL și fosta soție au împreună o fată, pe Alesia Andreianu (16 ani), care a rămas în grija mamei după divorț. Pentru că relația dintre ea și tată s-a răcit după destrămarea familiei, acesta încearcă acum să faci pași spre ea și recent i-a dedicat o melodie scrisă special pentru ea. Piesa se numește „Necondiționat” și vorbește despre iubirea pe care CRBL i-o poartă fiicei sale.
Surse foto: Instgram, Instgram, Instgram
Surse articol: Spynews, Libertatea, Romaniatv
Tags: CRBL, Vedete Romania, Stiri Romania