Cristi Tabără, reacție fermă după ce a aflat că Andi Moisescu ar fi fost dat afară de la ProTV. "L-a scos din grilă! Fără resentimente"

Cristi Tabără, reacție fermă după ce a aflat că Andi Moisescu ar fi fost dat afară de la ProTV. "L-a scos din grilă! Fără resentimente"
Ramona Jurubita
Joi, 19.03.2026

Decizia de a scoate din grila de programe una dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune din România a stârnit reacții puternice, inclusiv în rândul foștilor colegi ai lui Andi Moisescu. Printre cei care au reacționat public se numără și Cristi Tabără, care a transmis un mesaj amplu pe contul său de Facebook.

Potrivit informațiilor apărute în presă, Andi Moisescu ar fi rămas fără emisiunea „Apropo TV”, după aproape două decenii în care formatul a fost difuzat constant. Totuși, nu există o confirmare oficială că Andi Moisescu pleacă de la ProTV, iar echipa emisiunii a subliniat că este vorba doar despre o pauză.

Cum arată și ce face acum Cristian Tabără, după ce a plecat cu scandal de la PRO TV

„PRO TV l-a scos din grilă fără resentimente”

Într-o postare publicată Facebook, jurnalistul Cristi Tabără, în vârstă de 58 de ani, a vorbit deschis despre legătura pe care o are cu Andi Moisescu și despre impactul pe care acesta l-a avut asupra carierei sale. Mesajul lui Cristi Tabără a fost unul sincer și, pe alocuri, critic față de modul în care se schimbă preferințele publicului.

„De Andi Moisescu mă leagă debutul în televiziune. Eram corespondent la PRO TV Oradea atunci când făceam duplex-uri în matinalul prezentat de el. A fost generos și înțelegător cu ardeleanul lent și cu aspect preoțesc. El mi-a dat supranumele de „părintele”, fiindcă eram student (ulterior absolvent) la teologie ortodoxă. Îi datorez, practic, debutul în televiziune, la nivel național.

Acum aflu că, după zeci de ani în care a contribuit la ridicarea PRO TV, decența și rafinamentul lui nu mai „produc” și nu mai sunt necesare în piața mediatică. PRO TV l-a scos din grilă cu „Apropo TV” Fără resentimente, only business. Însă supărarea mea nu se îndreaptă împotriva PRO TV, care este o afacere ca atâtea altele și care depinde de viteza cu care publicul schimbă canalul.”, așa începe mesajul postat de jurnalistul Cristi Tabără pe Facebook.

Andi Moisescu într-un platou de televiziune, zâmbitor, în lumina reflectoarelor, în costum cărămiziu, cu cămașă albă și papion negru
Andi Moisescu

„Supărarea mea este îndreptată împotriva ipocriziei publicului”

În continuarea mesajului, Cristi Tabără a vorbit despre motivul real pe care îl vede în spatele acestor schimbări. Potrivit acestuia, problema nu este neapărat decizia televiziunii, ci preferințele publicului.

Declarațiile vin într-un moment în care tot mai multe emisiuni considerate „de nișă” sunt înlocuite cu formate mai accesibile, orientate spre divertisment.

„Supărarea mea este îndreptată împotriva ipocriziei publicului care se leapădă fără jenă de orice produs care îi solicită prea mult neuronii și îi testează prea riguros educația și principiile.

Andi Moisescu a devenit prea mult și prea greu pentru superficialitatea celor care fac rating televiziunilor comerciale. Și nu doar el. Chiar și cei care nu s-au ferit de cancanuri televizate, au fost executați similar.

Telespectatorule, ar fi bine să pricepi că viitorul copiilor tăi depinde de valorile pe care i le pui în fața ochilor. Da, copiii tăi nu se vor mai uita la televizor, așa cum te uiți tu.

Dar, vor prinde din zbor comentariile tale grobiene la câte un show de doi bani și vor crede că tu, stâlpul universului lui, ai dreptate. Vor gândi ca tine, vor vota ca tine și vor pierde ca tine. Vor pierde valori pe care tu le-ai sacrificat prin alegerile tale.”, a mai precizat Tabără, pe Facebook.

Ce se întâmplă cu „Apropo TV”

Lansată în 2005, emisiunea Apropo TV moderată de Andi Moisescu a fost una dintre cele mai stabile prezențe din televiziunea românească. Difuzată în fiecare duminică, emisiunea a devenit un reper pentru publicul care prefera conținutul echilibrat și analitic.

Conform informațiilor care circulă în spațiul public, în locul formatului ar urma să fie introdus un alt show, ceea ce indică o posibilă schimbare de strategie în cadrul postului. Cu toate acestea, echipa emisiunii a transmis că este vorba despre o pauză și că proiectul ar putea reveni.

„Ne-am permis să luăm un sezon pauză”

„După 44 de sezoane de apropo-uri, în care ne-am reinventat întotdeauna pe fugă, anul asta ne-am permis să luăm un sezon pauză.
Întrucât chiar ne străduim să ne menținem relevanți și actuali. Iar pentru asta avem nevoie de ceva mai mult timp de pregătire.

Nu mai suntem tocmai la vârsta hei-rup-urilor de altă dată și cum PRO TV a fost atât de drăguț încât să ne permită să facem asta, am zis că primăvara lui 2026 e momentul cel mai potrivit.

Încercăm să facem totul cu discreția și eleganța care ne-au consacrat. Pentru că, să fim sinceri, e suficientă agitație și gălăgie în jur. Asta mai lipsea, să mai fi început și bormașinile noastre să urle, în tot contextul asta.

Promitem să vă ținem la curent și să revenim imediat ce încheiem toate pregătirile, la fel de înalți și blonzi cum ne-ați cunoscut. Și ne bucurăm să aflăm "pe surse" că vă e dor de noi. Vă garantăm că o luam foarte personal și vă mulțumim frumos, neapărat!”, a fost mesajul transmis de reprezentanții emisiunii Apropo TV.

Andi Moisescu, cel mai bogat om din televiziune? Cu ce avere ar fi rămas după divorțul de Olivia Steer, după două decenii de relație

Andi Moisescu a rămas fidel postului

De-a lungul timpului, Andi Moisescu a devenit una dintre cele mai constante prezențe din televiziune. Activ încă din anii ’90, acesta a rămas fidel postului și a fost implicat în numeroase proiecte.

Pe lângă activitatea profesională, publicul a fost interesat și de viața personală. Totuși acesta a evitat să dezvăluie anumite detalii din intimitatea lui și rar s-au aflat informații despre copiii lui Andi Moisescu.

Prezentatorul a păstrat mereu o linie discretă între viața de acasă și cea din platourile de televiziune. De asemenea, când a venit vorba despre divorț, Andi Moisescu a preferat să păstreze pentru el motivele separării de mama copiilor săi.

Surse foto: FacebookFacebookFacebook

Surse articol: ClickNewsweekRedactia

Tags: Andi Moisescu, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe