Cum arată fata Nicoletei Luciu la 14 ani. Kim a moștenit frumusețea mamei sale și face deja primii pași în modelling
Ani la rând, publicul a urmărit cu interes parcursul uneia dintre cele mai admirate vedete din România. Astăzi însă, atenția începe să se îndrepte și către noua generație. Fiica Nicoletei Luciu a atras toate privirile după ce a apărut pe podium la doar 14 ani, iar imaginile cu adolescenta au stârnit imediat reacții în mediul online.
Discretă în ceea ce privește viața de familie, Nicoleta Luciu și-a ținut copiii departe de lumina reflectoarelor de-a lungul anilor. Tocmai de aceea, apariția lui Kim, singura fiică a Nicoletei Luciu, într-o prezentare de modă a reprezentat o surpriză plăcută pentru admiratorii vedetei.
Kim îi calcă pe urme mamei sale
Puțini își mai amintesc că înainte de televiziune și actorie, Nicoleta Luciu, una dintre cele mai apreciate frumuseți autohtone, și-a construit cariera în lumea modellingului. Astăzi, se pare că destinul se repetă.
La numai 14 ani, fata Nicoletei Luciu a avut o apariție elegantă pe podium, demonstrând naturalețe și încredere. Tânăra a prezentat o creație semnată de designerul Raluca Soare și a impresionat prin rafinament și simplitate.
În cadrul evenimentului, Kim a purtat o ținută în alb și negru, compusă dintr-un top cu buline, o fustă amplă și o eșarfă albă purtată pe cap. Machiajul discret și atitudinea calmă au completat perfect imaginea unei adolescente care pare pregătită să exploreze lumea modei.
Designerul care a ales-o pentru prezentare nu și-a ascuns admirația și a publicat un mesaj sugestiv pe rețelele sociale:
„Așchia nu sare departe de trunchi”... și nici stilul. 😊 Cu o eleganță care pare desprinsă din filmele clasice și o prezență care întoarce priviri fără să ceară atenție, superba fiică a Nicoletei Luciu poartă o creație Raluca Soare în alb și negru - combinația eternă a rafinamentului. Un strop de aer retro, o doză de mister și acel „je ne sais quoi” care transformă o ținută într-o apariție.”
Nicoleta Luciu mai are încă trei copii
În total, Nicoleta Luciu și soțul ei, Zsolt Csergo, au împreună patru copii. Primul născut este Zsolt junior, urmat de tripleții, Kim, Karoly și Kevin.
O lungă perioadă, vedeta a ieșit din lumina reflectoarelor și s-a ocupat exclusiv de copii, însă acum a ales să se întoarcă în atenția publicului. Ba mai mult, a fost de acord ca fiica ei să facă primii pași în modeling, cu toate că până acum a ținut-o departe de ochii presei.
Dacă tripleții Nicoletei Luciu au 14 ani, fratele lor mai mare are astăzi aproape 18 ani. În toamna lui 2026, fiul cel mare al vedetei își va sărbători majoratul.
Secretul frumuseții Nicoletei Luciu costă doar câțiva lei. Cum poți obține și tu preparatul acasă
Kim a mai avut experiențe pe podium
Nu este pentru prima dată când adolescenta cochetează cu moda. În trecut, Kim a mai participat la prezentări de modă și chiar a defilat alături de celebra sa mamă.
Cei care au urmărit imaginile au remarcat imediat asemănarea izbitoare dintre cele două. Trăsăturile fine, silueta armonioasă și eleganța naturală amintesc de perioada în care Nicoleta Luciu era tânără și făcea furori pe podiumurile de modă și în pictorialele care au consacrat-o.
Astăzi, deși a ajuns la vârsta de 45 de ani, Nicoleta Luciu continuă să impresioneze prin aspectul fizic de invidiat, pe care și-l menține cu eforturi constante. Amintim că aceasta a recunoscut în repetate rânduri că se înfometează pentru a arăta bine.
Surse foto: Facebook, Instagram, Facebook, Facebook
Surse articol: Libertatea, Click, Protv
Tags: Nicoleta Luciu, Vedete Romania