Cum arată fiul cel mare al lui Andi Moisescu. David, extrem de discret și modest, este pasionat de sporturile extreme

Cum arată fiul cel mare al lui Andi Moisescu. David, extrem de discret și modest, este pasionat de sporturile extreme
Ramona Jurubita
Joi, 28.08.2025

Ajuns la vârsta de 52 de ani, Andi Moisescu are doi copii de care este tare mândru! Doar unul dintre ei a trecut momentan de pragul majoratului, dar deja amândoi sunt mai înalți decât tatăl lor. Vezi cum arată fiul cel mare al lui Andi Moisescu și cât de tare seamănă acesta cu mama lui, Olivia Steer!

David Moise va împlini 19 ani pe 25 septembrie 2025. Mezinul prezentatorului TV, Luca Moisescu, face 17 ani la doar câteva zile distanță, căci s-a născut tot în septembrie, ca fratele lui mai mare.

Cum arată David Moisescu, proaspăt absolvent de liceu

În vara lui 2025, David Moisescu a mers cu tatăl lui la un atelier de costume, unde și-a făcut costumul pentru banchetul de clasa a XII-a. Pentru că Andi Moisescu este ambasadorul brandului respectiv, au făcut un video în care au documentat tot procesul de confecționare a costumului.

Olivia Steer a renunțat la veganism? „Gătesc și carne"

În imagini se vede implicarea prezentatorului TV în viața fiului său și bucuria de a-i fi alături într-un moment atât de special. De asemenea, videoclipul cu pricina arată cât a crescut David Moisescu și cât de înalt este pe lângă tatăl său.

Urmăritorii din online au sesizat imediat asemănarea dintre tânăr și mama lui.

„Seamănă cu mama, dar și cu tatăl său! Felicitări!”, „Așchia nu sare departe de trunchi! Educație, bun gust, rafinament! Așa ar trebui să arate tinerii de azi!”, „Are zâmbetul lui Andi.”, „Felicitări! Educație, bun gust, eleganță, părinte și copil la superlativ!”, „Foarte frumos! Așa tată, așa fiu!” - sunt doar câteva dintre comentariile de la postarea cu tatăl și fiul.

Deși se zvonește că trec printr-un divorț, Andi Moisescu și Olivia Steer nu au făcut declarații publice recente despre viața lor personală și au evitat să dea curs speculațiilor. Totuși, mulți au interpretat tăcerea lor ca pe o confirmare a tot ceea ce se spune în presa mondenă.

Pentru Andi Moisescu și Olivia Steer, copiii sunt extrem de importanți și, chiar dacă sunt mari acum, aceștia îi protejează în continuare de presiunea celebrității lor. Întotdeauna și-au ținut viața de familie departe de lumina reflectoarelor și par să facă la fel și acum, după separare.

Ce pasiuni are David Moisescu

Fiul cel mare al lui Andi Moisescu este pasionat de sporturile extreme, însă dă semne că ar dori să îmbrățișeze o carieră asemănătoare celei pe care o are tatăl său. Iată ce a dezvăluit omul de televiziune într-un interviu acordat în mai 2025 pentru unica.ro:

„A fost foarte preocupat de sporturile urbane, ca să nu le zic extreme, până acum, unde a atins și performanțe. Încet, încet începe să-mi calce pe urme. Deja a fost gazdă la niște concursuri, unde a vorbit, a întreținut publicul. Este extrem de fascinat de ce fac eu acum, de producție și de conținut.

Și-a exprimat dorința de a veni să lucreze împreună cu mine, în compania mea de producție, și eu sunt foarte de acord să vină să învețe rând pe rând toate meseriile. Doar așa poți să-l înțelegi foarte bine pe fiecare coleg al tău în parte și, cu ocazia asta, să ai o privire mai bună de ansamblu.”

Cum este Andi Moisescu în rolul de tată

Cel care i-a fost soț Oliviei Steer vreme de 22 de ani nu se consideră un tată sever. De-a lungul celor 19 ani de când este tată, a încercat în permanență să le fie prieten și sprijin copiilor săi. Potrivit spuselor sale, mai severă a fost Olivia Steer, în vârstă acum de 49 de ani.

„Având băieți e destul de greu să fiu sever, pentru că mi se pare că e de datoria mea să îi încurajez să-și câștige independența și să nu aibă frici, să aibă spirit de aventură, să fie curioși, să descopere, să încerce și mai ales să greșească, să greșească cât mai mult, că doar așa o să învețe.

Nu prea îi pedepsesc, nu prea le am eu cu astea cu pedepsele… Da, mama e un pic mai severă da, e adevărat. Pentru că, mă rog, așa e și normal să fie într-o familie. Femeia, în general, e mai preocupată de felul ei, de siguranță, de chestii, de genul ăsta. Bărbatul e mai spirit de aventură, mai nebun, “lasă să riște că nu are ce să pățească”. Ea e mai cu capul pe umeri, noi nu ne vindecăm nici mai la maturitate, deci ce să mai zic….”, declara prezentatorul TV într-un alt interviu pentru unica.ro.

Andi Moisescu urmărește atent drumul pe care băieții lui vor să meargă și încearcă să fie în continuare un tată bun și mereu pregătit să ofere sfaturi.

Olivia Steer a decis să se retragă complet din viața publică! „Am spus cam tot ce aveam de spus și vreau să mai și trăiesc"

Vezi galeria foto » Cum arată fiul cel mare al lui Andi Moisescu. David, extrem de discret și modest, este pasionat de sporturile extreme. Calcă pe urmele tatălui său Cum arată fiul cel mare al lui Andi Moisescu. David, extrem de discret și modest, este pasionat de sporturile extreme. Urmăritorii din online au observat că seamănă cu Olivia Steer

Surse foto: FacebookFacebookFacebook

Surse articol: Libertatea, UnicaUnica

Tags: Andi Moisescu, Olivia Steer, Vedete Romania

Articolul urmator »
George, fiul cel mare al lui Ionel Ganea, distrus de durere după accidentul fratelui mai mic, aflat încă în stare gravă. „Să vă rugați pentru el”
George, fiul cel mare al lui Ionel Ganea, distrus de durere după accidentul fratelui mai mic, aflat încă în stare gravă. „Să vă rugați pentru el”
Alina Nedelcu | Luni, 19.05.2025
Incepe quiz
Care este cel mai mare defect al tau?
Care este cel mai mare defect al tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe