Cum arată mama Danei Săvuică la 80 de ani. „O adevărată soție de ambasador”

Cum arată mama Danei Săvuică la 80 de ani. „O adevărată soție de ambasador”
Ramona Jurubita
Vineri, 23.10.2026

Dana Săvuică, în vârstă de 56 de ani, este extrem de mândră de părinții săi, de la care a învățat o mulțime de lucruri și pe care îi iubește necondiționat. Recent, femeia care i-a dat viață și-a sărbătorit ziua de naștere, iar ea a simțit nevoia să marcheze momentul și pe rețelele sociale, prin intermediul unei urări emoționante, ce are la bază admirație, respect și iubire.

Vezi și tu, în GALERIA FOTO, cum arată mama Danei Săvuică la 80 de ani și află, din rândurile de mai jos, detalii despre părinții vedetei!

Ce mamă superbă are Adela Popescu! Cum arată Doina Popescu la 72 de ani

Cum arată Stela Săvuică la 80 de ani

Pe 20 octombrie 2026, Stela Săvuică a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani, iar fostul model a sărbătorit-o printr-un mesaj emoționant, însoțit de fotografii din prezent și din trecutul impresionant al familiei.

Deși a ajuns la o vârstă respectabilă, mama vedetei și-a păstrat eleganța, zâmbetul cald și pofta de viață. În tinerețe, aceasta și-a însoțit soțul, pe diplomatul Gheorghe Săvuică, în numeroase misiuni peste hotare și a avut ocazia să întâlnească personalități importante ale lumii, inclusiv pe regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Cu ocazia aniversării mamei sale, Dana Săvuică a publicat pe Facebook o fotografie recentă cu aceasta, demonstrând că eleganța nu ține cont de vârstă. În imagine, Stela Săvuică apare zâmbitoare, îmbrăcată într-o bluză albă, cu o croială simplă și rafinată, pe care a accesorizat-o cu un șirag de perle și un lanț cu pandantiv în formă de cruce. Părul scurt, grizonat, și machiajul discret îi completează apariția, oferindu-i un aer distins.

„Mama, la 80 de ani, frumoasă și cu spiritul tânăr”

La 80 de ani, Stela Săvuică pare să fi păstrat aceeași grijă pentru imaginea personală pe care a demonstrat-o și în perioada în care participa la evenimente oficiale alături de soțul său. Nu este de mirare că fiica sa, Dana Săvuică, a ales să o descrie drept o femeie frumoasă, cu un spirit tânăr.

Alături de fotografia actuală, vedeta a publicat și imagini de arhivă, care surprind momente importante din cariera diplomatică a tatălui ei. Prin intermediul acestora, Dana a dorit să le reamintească urmăritorilor că mama sa a avut un rol deosebit în reprezentarea României în străinătate, fiind alături de soțul său la întâlniri și recepții oficiale.

„Mama, la 80 de ani, frumoasă și cu spiritul tânăr. O femeie care a fost alături de tata o adevărată soție de ambasador. Cu zâmbetul ei a cucerit lumea și a făcut o imagine bună României în toate misiunile diplomatice din Indonezia, Sri Lanka, Cipru, Finlanda, Malaezia, Singapore, Filipine și Pakistan. La mulți ani, Stela Săvuică ❤️ Te iubim!”, a scris Dana Săvuică pe Facebook.

Părinții Danei Săvuică au cunoscut-o pe regina Elisabeta a II-a

Una dintre cele mai spectaculoase fotografii distribuite de fostul manechin de ziua mamei sale datează din anul 1981, când regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii se afla într-o vizită oficială în Sri Lanka. Imaginea îl surprinde tatăl Danei Săvuică în timp ce îi strânge mâna suveranei britanice, în cadrul unei întâlniri la care a participat și soția sa.

Regina poartă o rochie roșie cu imprimeuri florale, o pălărie asortată și o geantă albă, în timp ce diplomatul român este îmbrăcat într-un costum bej. Stela Săvuică se află lângă soțul ei, într-o ținută albă, elegantă, cu părul prins într-un coc. Imaginea surprinde atmosfera protocolară a întâlnirii, dar și naturalețea cu care părinții Danei Săvuică participau la asemenea evenimente.

O altă fotografie de arhivă, realizată în 2022, îi înfățișează pe Stela și Gheorghe Săvuică alături de Megawati Sukarnoputri, fostă președintă a Indoneziei și fiica primului președinte al acestei țări, Sukarno. Întâlnirea a avut loc la o recepție organizată cu ocazia Zilei Naționale a României.

În această fotografie, Stela Săvuică poartă o rochie neagră, elegantă, accesorizată cu un colier discret de perle, în timp ce soțul ei a ales un costum închis la culoare.

Fotografiile reprezintă mărturii valoroase ale vieții pe care au dus-o părinții Danei Săvuică. Pentru Stela Săvuică, rolul de soție de diplomat a însemnat adaptarea la numeroase culturi, participarea la evenimente oficiale și susținerea carierei soțului său, în timp ce își creștea copiii departe de România.

„Am fost plecată cu părinții mei în diferite misiuni diplomatice”

În cadrul unui interviu acordat pentru publicația Adevărul, Dana Săvuică a vorbit despre acei ani, amintindu-și cu nostalgie de perioada petrecută în Sri Lanka și Indonezia.

„Copilăria mea a fost extraordinară din anumite puncte de vedere. Am fost plecată cu părinții mei în diferite misiuni diplomatice. Am trăit în Asia, vremea era superbă, cu soare, palmieri, plajă, nisip fin, oceanul Indian. Am locuit aproape cinci ani în Sri Lanka și am stat vreo doi ani în Indonezia.”, spunea Dana Săvuică pentru Adevărul.

Părinții au încercat să îi ofere o copilărie cât mai frumoasă, încurajând-o să practice diferite activități, de la balet și dans până la pictură și înot. Dana a mărturisit că tocmai aceste experiențe au contribuit la formarea personalității sale și au ajutat-o să devină o femeie independentă.

Cum a dat Dana Săvuică jos kilogramele în plus

Când era tânără, Dana Săvuică a fost la un pas de a urma cariera tatălui său, fiindcă acesta era visul bărbatului. A reușit totuși să îl convingă de faptul că drumul ei trebuia să fie altul, ia în 1989 și-a făcut curaj să devină model, așa cum își dorea.

„Voia să devin și eu diplomat sau să intru la niște firme de comerț exterior. Adică să îmbin partea de economie pe care o învățam la ASE cu partea de engleză pe care o știam foarte bine.

Cum a venit Revoluția, tatăl meu era în misiune prin Filipine sau prin Malaezia, nu mai țin minte, nu l-a chemat nimeni acasă, pentru că el a fost diplomat de carieră, nu a fost securist. Astfel, el a rămas în continuare în misiunile diplomatice, iar eu, cum m-am văzut liberă, am început să cochetez cu modelingul.”, a povestit ea în urmă cu ceva timp.

Vedeta are astăzi o relație excepțională cu ambii părinți de la care a învățat cum să se descurce în viață și cum să fie, la rândul său, un părinte bun și apropiat de propriul copil. Amintim că Dana Săvuică are o fiică, pe Julie Stanciu, din mariajul cu Răzvan Stanciu.

Vezi galeria foto » Cum arată mama Danei Săvuică la 80 de ani. „O adevărată soție de ambasador”. Este la fel de frumoasă ca în tinerețe Cum arată mama Danei Săvuică la 80 de ani. „O adevărată soție de ambasador”. Ziua ei este pe 20 octombrie

Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook

Surse articol: Facebook, Okmagazine, Unica

Tags: Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Cum va arata viata ta peste 5 ani?
Cum va arata viata ta peste 5 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe