De ce nu au fost prezenți copiii lui Dinu Maxer la nuntă. A avut o petrecere de lux, cu peste 200 de invitați

De ce nu au fost prezenți copiii lui Dinu Maxer la nuntă. A avut o petrecere de lux, cu peste 200 de invitați
Ramona Jurubita
Luni, 02.06.2025

Dinu Maxer și Magdalena Chihaia și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu pe 31 mai 2025, iar la petrecerea de după ceremonie au participat peste 200 de persoane apropiate cuplului. Marii absenți au fost însă copiii lui Dinu Maxer și ai fostei sale soții. Află ce au făcut minorii în ziua nunții tatălui lor!

Nunta lui Dinu Maxer a coincis cu ziua în care Deea Maxer s-a întors în țară, după filmările pentru „Tempting Fortune România”, desfășurate în Republica Dominicană. Artista a stat aproape o lună plecată peste hotare, așa că la întoarcere a încercat să recupereze timpul petrecut departe de copii.

Copiii Deei Maxer au lipsit de la nunta tatălui lor

Fosta soție a lui Dinu Maxer a profitat de întoarcerea în țară și a petrecut timp de calitate în compania copiilor ei, care nu au participat la nunta tatălui. Pare că decizia a fost luată împreună de foștii parteneri, care au dorit să îi țină pe minori departe de presiunea mediatică pusă pe acest eveniment important din viața cântărețului.

Dinu Maxer, gest romantic pentru logodnica lui. Ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei

În timp ce Dinu Maxer, în vârstă de 51 de ani, pășea spre altar cu aleasa inimii sale, fosta lui soție a avut parte de o primire specială la aeroport.

Deea Maxer, în vârstă de 35 de ani, a fost așteptată de copiii ei la terminalul „Sosiri”, unde a primit flori și îmbrățișări pline de iubire de la Maysa (5 ani) și Andreas (14 ani). Pe seară, aceasta a ieșit la o plimbare prin oraș cu fiica și fiul ei și a publicat un videoclip în care se vede că a mâncat înghețată alături de fetiță.

Dinu Maxer s-a însurat la doi ani de la divorțul de Deea Maxer

Divorțul dintre Dinu Maxer și Deea a zdruncinat showbizul românesc în primăvara lui 2023. Cei doi au anunțat că vor să o ia pe drumuri separate după aproximativ două decenii petrecute împreună, luând pe toată lumea prin surprindere. Părea că au o relație fericită și că formează un cuplu stabil, însă realitatea lor a fost alta.

Cu toate că Deea Maxer și-a făcut un iubit la scurt timp după separare, relația ei cu Robert Drilea nu a fost menită să dureze, iar cel care a ajuns primul la altar cu o nouă cucerire a fost Dinu Maxer. Artistul s-a căsătorit cu Magdalena Chihaia, la mai puțin de doi ani de la debutul relației lor.

„Eu am spus că nu o să am emoții și uite că nu am putut să citesc cuvântul Domnului decât cu lacrimi. Împlinit (n.r. – cum se simte după cununia religioasă). Este o ceremonie la care am visat toată viața, mulțumesc lui Dumnezeu că a scos-o pe Magda în drumul meu, în viața mea și ne-a unit. Am plecat de mână și ne împlinim unul altuia multe dorințe.”, a spus Dinu Maxer, după ce s-a terminat slujba religioasă.

Artistul pare că și-a găsit, în sfârșit, aleasa. Este mai împlinit ca niciodată și a lăsat în urmă relația de aproape 20 de ani pe care a avut-o cu mama copiilor săi. Important de menționat este că foștii parteneri au rămas în relații bune de dragul celor doi minori.

Deea Maxer, anunțul despre al treilea copil. A povestit în trecut că nu mai poate ține o sarcină, dar acum vine cu noi declarații

Vezi galeria foto » De ce nu au fost prezenți copiii lui Dinu Maxer la nuntă. A avut o petrecere de lux, cu peste 200 de invitați. Copiii au petrecut timp cu mama lor proaspăt întoarsă de la filmările unei emisiuni De ce nu au fost prezenți copiii lui Dinu Maxer la nuntă. A avut o petrecere de lux, cu peste 200 de invitați. Artistul și fosta soție au rămas în relații bune de dragul celor doi minori

Surse foto: Instagram, Capturi InstaStory, InstagramInstagram

Surse articol: LibertateaPlaytechCancan

Tags: Deea Maxer, Dinu Maxer, Vedete Romania

Articolul urmator »
Deea Maxer, anunțul despre al treilea copil. A povestit în trecut că nu mai poate ține o sarcină, dar acum vine cu noi declarații
Deea Maxer, anunțul despre al treilea copil. A povestit în trecut că nu mai poate ține o sarcină, dar acum vine cu noi declarații
Mariana Voinea | Miercuri, 19.02.2025
Incepe quiz
Ce fel de nunta ti se potriveste?
Ce fel de nunta ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe