Dina Cocea, actrița cu o atitudine de aristocrată, curtată doar de bărbați cu renume

Dina Cocea, actrița cu o atitudine de aristocrată, curtată doar de bărbați cu renume
Ramona Jurubita
Miercuri, 05.06.2024

Dina Cocea a fost definiția rafinamentului și a eleganței, căci, pe lângă talentul actoricesc deosebit, s-a remarcat pe scenă prin aceste trăsături. A trăit 96 de ani și a avut o carieră fabuloasă, de șapte decenii, în teatru și film.

Actrița era de-o frumusețe răpitoare și era curtată numai de bărbații renumiți ai vremurilor în care a trăit. S-a zvonit inclusiv că una dintre cuceririle sale ar fi fost chiar liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej.

Maria Constantina Cocea, pe numele său real, s-a născut pe 27 noiembrie 1912 la București, într-o familie de intelectuali. A fost fata scriitorului și pamfletarului N.D. Cocea și a Floricăi Mille, care era fiica lui Constantin Mille (fondatorului cotidianului Adevărul). S-ar putea spune că a călcat pe urmele mătușii sale, Alice Cocea, o renumită actriță din perioada interbelică și care a cucerit scenele teatrului parizian.

După liceu, Dina Cocea a studiat teatrul la Paris și tot acolo și-a făcut debutul ca actriță, în 1934, în filmul „La jeune fille d'une nuit”. Deși avea ocazia să își construiască o carieră emblematică peste hotare, a ales să se întoarcă în țară și să pună aici în aplicare tot ce învățase în Franța.

Actrița Dina Cocea în tinerețe, cu pălărie pe cap, cu părul ondulat și ruj pe buze, privind într-o parte
Actrița Dina Cocea în tinerețe

Întoarsă în România, a urcat pe mai multe scene importante de la noi, primind roluri la Teatrul Comedia, Teatrul Excelsior, Compania Sică Alexandrescu, Teatrul Municipal și Teatrul Național din București.

A fost o figură marcantă a teatrului și cinematografiei românești, iar la început se prezenta cu numele „Dina Cerni”. Ușor, ușor a început să își folosească adevăratul nume, dar a păstrat apelativul „Dina”, care probabil venea de la prenumele Constantina.

Primul rol într-un film românesc a fost cel din „O noapte de pomină”. Iată ce a povestit, după mulți ani, despre acest început frumos:

„Era în 1939. Regizorul Ion Șahighian turna filmul “O noapte de pomină” pe unul dintre rudimentarele platouri din marginea Bucureștiului. M-a solicitat pentru un „rolișor”. Am cântat (pe atunci aveam voce) un șlagăr care avea să facă adevărată epocă: „Păstrează-mă doar pentru tine”, de Henri Mălineanu. Când Jean Georgescu a realizat filmul “Lanterna cu amintiri”, foarfeca de montaj a reținut secvența în care am apărut eu, lucru care mi-a dat mari emoții la premieră. Dar, cu toată nostalgia, trebuie să recunosc că adevăratul meu debut îl constituie rolul din „Neamul Șoimâreștilor” și nu acela — îndepărtat — din „O noapte de pomină”.”

În cele șapte decenii de activitate, Dina Cocea a intrat în pielea a peste 100 de personaje, atât în teatru, cât și în film. De asemenea, vocea ei a fost o componentă esențială a teatrului radiofonic.

Nu a fost o simplă actriță, căci a vrut mai mult și mai mult de la meseria aleasă. Încă de când era foarte tânără, s-a bucurat de o mulțime de realizări profesionale, de care a avut parte dincolo de scenă, dar care au avut legătură tot cu actoria.

În 1940, la 30 de ani, superba actriță a devenit directoare a „Teatrului Nostru”, o companie pe care o înființase împreună cu Fory Etterle și Eugenia Zaharia. Apoi, între 1952 și 1962 a fost decan al Facultății de Teatru.

În paralel, a avut o bogată activitate publicistică și, pe lângă cronică teatrală, a scris inclusiv piese de teatru, printre care amintim: „Familia”, „Ana-Lia” și „Dulcile-amare bucurii”. În plus, este și autoarea volumului „Cum am scris”, publicat în 1987 la Editura Eminescu.

Povestea Laurei Lavric, artista care a vrut să își încheie socotelile cu viața din cauza unui divorț dureros

„Publicul nu uită și nu iartă”

Deși pe scenă era întotdeauna o floare delicată, în viața de zi cu zi și-a permis, din când în când, să fie mai relaxată și să nu îi pese de aspectul fizic. Asta până într-o zi, când a înțeles că publicul o taxa dur pentru această mică „aroganță”.

Iată ce a povestit actrița, în 1968, despre momentul în care admiratorii săi de la teatru au fost șocați să o vadă cu un look neglijent pe stradă:

„De multe ori, nici nu ne dăm seama cât de mult suntem în atenția publicului. Recent, cineva mi-a spus: Nici nu știți de când vă cunosc! De la „Rețeta fericirii”. Mărturisesc, era un rol pe care-l uitasem și care nici nu a avut prea mare importanță în cariera mea, dar spectatoarea de atunci mi-a reprodus astăzi replica acelui mic golan pe care-l interpretam în travesti: „N-am niciun ban, dar puțin îmi pasă”. Și își aducea aminte și gestul meu, cum îmi întorceam buzunarele pe dos.

Dar nu numai prin rolurile noastre suntem constant în atenția publicului, ci și prin viața noastră particulară și socială. Relieful pe care ni-l dă scena se transmite în viața de toate zilele. Cu mulți ani în urmă, nu prea dădeam atenție îmbrăcăminții. Într-o zi, când mă întorceam grăbită de la repetiție, cu haina deschisă, cu cordonul atârnând, o pereche m-a oprit și mi-a spus:

Dumneavoastră sunteți Dina Cocea? Cum vă puteți îngădui să umblați atât de neglijent pe stradă, nu vă gândiți la noi, spectatorii, care suntem obișnuiți să vă vedem atât de elegantă pe scenă?

Da, publicul nu uită și nu iartă când își vede actorul îndrăgit într-un fel care nu îi place. Și noi nu trebuie să uităm că, pe lângă raporturile obișnuite de la scenă la sală, străbătute de un flux direct de simpatie sau antipatie, noi, actorii, venim și în contact indirect cu publicul în viața noastră zilnică. Mai cu seamă prin film, televiziune, care au mărit popularitatea actorului.”

Chiar dacă în viața reală și-a permis să mai facă greșeli, pe scenă a avut întotdeauna reprezentații impecabile. A pus atât de mult suflet în meseria de actor, încât a dovedit tuturor că merită numeroase premii. Potrivit historia.ro, chiar a primit titlul de Doctor honoris causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică București, pentru întreaga sa carieră.

Deși succesul profesional a însoțit-o la fiecare pas, a avut și ea temerile sale legate de acest parcurs greu, dar frumos. În primă fază, a refuzat multe roluri din filme, pentru că se gândea că nu poate excela atât în teatru, cât și în cinematografie.

„A te familiariza cu lumea filmului înseamnă, de fapt, a-ți apăra emoția! Trebuie să te detașezi de tot acest context tehnic, mecanic, trebuie, animat de dorința de a transfigura idei, să-ți trăiești febril și cu simplitate rolul. Să nu uităm, regizorul are o misiune capitală și trebuie să-ți subordonezi viziunea concepției lui despre întregul film, să te integrezi atmosferei generale.

În ceea ce mă privește, ani în șir am refuzat să fac film nefiind sigură că mijloacele artistice care mi-au ajutat să ajung la succes în teatru mă vor mai sluji și pe platou.”, mărturisea ea într-un interviu din Revista Cinema, 1964.

Dina Coceam zâmbitoare, purtând o rochie înflorată

Și-a trăit cu discreție viața personală, dar se credea că a avut o idilă cu Gheorghe Gheorghiu Dej

Din informațiile publicate în presa vremurilor trecute, aflăm că Dina Cocea a fost căsătorită de trei ori și că a avut mai multe relații pasagere. Nu se știe concret dacă a fost ceva între ea și Gheorghe Gheorghiu Dej, dar s-a speculat că aceștia au avut o legătură ascunsă, pe care au ținut-o departe de ochii celor din jur.

S-a spus inclusiv că actrița ar fi fost împreună, pentru o scurtă perioadă, și cu baronul Manfred von Killinger, pe vremea când acesta a fost ambasadorul Germaniei în România. Marea ei iubire ar fi fost însă ultimul soț (al treilea), dirijorul Mihai Brediceanu. Între cele trei căsătorii, aceasta a avut și alte relații pe care nu le-a ascuns, iar una dintre ele a fost cu demnitarul Ovidiu Vlădescu.

Dina Cocea în timpul unui interviu, îmbrăcată într-o bluză neagră cu flori, în timp ce avea părul grizonat
Dina Cocea în a doua parte a vieții

Dina Cocea și-a trăit din plin viața, chiar dacă în mare parte din timp era pe scenă sau în fața camerelor de filmat. Dovadă a devotamentului său față de sfera profesională stau anii de muncă - 70 la număr. Aceasta a trăit 96 de ani, ceea ce înseamnă că trei sferturi din viață au fost dedicate în totalitate actoriei.

*În poza principală, Dina Cocea se află alături de actorul George Vraca.

Detalii mai puțin cunoscute despre Paula Ortansa Albăstroiu, prima soție a lui Dem Rădulescu. S-au căsătorit după doar trei luni de relație și s-au iubit două decenii

Surse foto: FacebookYoutubeYoutube

Surse articol: DosaresecreteHistoriaRetetesivedete

Articolul urmator »
Actrița româncă ce „i-a furat un sărut" marelui Alain Delon. L-a fascinat cu frumusețea ei
Actrița româncă ce „i-a furat un sărut" marelui Alain Delon. L-a fascinat cu frumusețea ei
Mariana Voinea | Joi, 22.08.2024
Incepe quiz
Câți bărbați vor să se întâlnească cu tine?
Câți bărbați vor să se întâlnească cu tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (16)

Ne găsești pe