Divorțați dar din nou împreună. Andrei și Antonia Ștefănescu au mai dat o șansă poveștii lor de iubire
UPDATE 12 IANUARIE: La numai o zi după ce a eplodat în presă zvonul potrivit căruia Andrei și Antonia Ștefănescu s-ar fi împăcat, după ce au divorțat în noiembrie 2020, prezentatorul TV a simțit nevoia să lămurească, odată pentru totdeauna, lucrurile. “Așa cum v-am anuntat la divorț că vom rămâne prieteni și că vom petrece timp cu copilul, așa s-a și întâmplat. Am vazut toate speculațiile din presă despre noi, dar nu este real, nu ne-am împăcat. Da, am petrecut sărbătorile împreună, așa cum e normal atunci când ai un copil. Da, petrecem mult timp împreuna pentru copil, ca el să simtă că are doi părinți implicati. Suntem doar doi oameni care se respectă și doi părinți responsabili. Atât.”, a declarat el presei.
--------
Andrei Ștefănescu (44 de ani) a ajuns în atenția publicului pe vremea când făcea parte din trupa „Alb-Negru”, alături de Kamara. Cariera în muzică i-a facilitat participarea la diferite proiecte de televiziune, în prezent fiind prezentator la Antena 1 și Antena Stars.
Andrei Ștefănescu este cunoscut pentru relațiile amoroase destul de tumultoase pe care le-a avut. Prezentatorul a fost căsătorit pentru prima dată tot cu o vedetă din lumea muzicii, Sylvia Sîrbu (39 de ani), dar mariajul lor s-a încheiat din cauza infidelității acesteia. Divorțul s-a pronunțat la trei ani de la cununia civilă.
Apoi, în 2019, artistul s-a căsătorit cu superba Antonia (29 de ani), cea care i-a dăruit un copil, pe Ayan, care urmează să împlinească cinci ani în februarie 2022. Și această căsătorie s-a terminat rapid și, la final de 2020, cei doi și-au anunțat divorțul după șapte ani de relație. Cu toate acestea, surse din apropierea cuplului au dezvăluit că s-ar fi împăcat recent.
Sursa foto: Instagram
În perioada în care au stat separați, amândoi și-au refăcut viața alături de alți parteneri, iar fosta soție a lui Andrei Ștefănescu a format un cuplu cu Vincenzo Aiello, un bucătar italian care a devenit celebru după participarea la showul culinar „Chefi la Cuțite”. Părea că Antonia și-a găsit adevărata dragoste și că este fericită lângă el.
Cu toate acestea, povestea lor de iubire s-a încheiat din dorința Antoniei, după cum a declarat chiar bucătarul într-un interviu pentru Cancan. El a dat de înțeles și că fosta sa parteneră s-ar fi întors la fostul ei soț și aparent, acesta este motivul despărțirii dintre el și Antonia.
„A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea, a fost o experiență minunată, cu o persoană extraordinară! Nu comentez împăcarea cu Andrei, este alegerea lor, viața lor, sunt o familie, nu mă privește! Am investit foarte multă energie, foarte mult timp, am investit sentimentele mele, viața mea, creierul meu.", a declarat Vincenzo Aiello pentru Cancan.
Sursa foto: Instagram
Citește și: Scandal monstru între Andreea Bălan și George Burcea, cu o zi înainte de pronunțarea divorțului
Presa a speculat că Andrei Ștefănescu s-a împăcat cu mama copilului său încă de la jumătatea lunii noiembrie a anului 2021 și că deja au cumpărat o casă în care s-au mutat din nou împreună.
Vicenzo Aiello nu a dorit să comenteze prea mult pe marginea acestui subiect și a rămas rezervat în declarații, dar a lăsat să se înțeleagă că Antonia a fost cea care a dorit să se întoarcă la fostul soț, iar el nu a oprit-o. Vedeta showului culinar s-a ferit să vorbească urât despre cea care i-a fost parteneră și a spus că nici măcar nu este sigur dacă sunt doar prieteni sau dacă au rămas simple cunoștințe, pentru că nu au mai păstrat legătura după ce au încheiat relația care a durat șase luni.
„Am spus că îi voi fi alături pentru orice, ca în prima zi, a fost alte decizii în care eu nu am nicio treabă, eu sunt acolo, nu am mai vorbit cu ea. Suntem cunoștințe, cred! Bad timing-ul a fost principalul motiv, cred, adică persoanele potrivite la momentul nepotrivit – mai precis ne-am dorit lucruri diferite, la intensități diferite.", a mai spus Enzo, pentru Cancan.
Pe 21 septembrie 2019, Antonia și Andrei Ștefănescu s-au căsătorit în secret la Sinaia și pare că acum istoria se repetă pentru că ei țin secret faptul că au reluat relația.
„Am ținut secret total. Am vrut să fac departe de București, de toată nebunia. Sinaia este un oraș care mie îmi trezește amintiri extraordinare. Mi-am petrecut o parte din copilărie aici, în vacanțe. E un oraș de care sunt foarte legat sufletește. Am zis că am făcut o dată la primărie, nu mai fac. O fac în altă parte, că poate iese mai bine.”, a spus Andrei Ștefănescu la acea vreme.
În prezent, cei doi nu au postat imagini care să îi dea de gol și surse apropiate cuplului au dezvăluit că aceștia s-au mutat într-un imobil din Voluntari pe care Andrei Ștefănescu l-ar fi cumpărat după ce a făcut un credit la bancă.
View this post on Instagram
Antonia și Andrei Ștefănescu rămăseseră într-o relație civilizată chiar dacă au divorțat și au continuat să se întâlnească de dragul copilului pe care îl au împreună. Poate întâlnirile frecvente au fost cele care i-au apropiat și așa au ajuns să fie din nou împreună.
„Viața e atât de surprinzătoare și de ciudată, încât trebuie să aștepți pasul următor. Eu și cu ea avem o relație foarte bună, frumoasă. Ieșim cât de des putem cu copilul. Avem o relație civilizată.”, a spus Andrei Ștefănescu în trecut.
Artistul s-a ferit să mai ofere detalii despre relațiile lui după ce a apărut pe lume Ayan pentru că a decis că este mai bine să îl protejeze. Într-un interviu mai vechi acordat pentru revista Viva, el a spus că o să țină pentru el anumite informații ca să nu îi facă rău fiului său.
„Capitolul acesta din planul personal aș vrea să îl țin pentru mine. Nu că este vreun secret sau secret de stat, dar deocamdată nu vreau să vorbesc despre viața mea privată, pentru că este prea devreme după divorț. Am un copil mic, pe care vreau să îl protejez cât mai mult, și nu pot vorbi despre lucrurile astea. Cert este că viața merge înainte și eu cred că ăsta este lucrul important.”, a declarat vedeta pentru Viva.
View this post on Instagram
Andrei Ștefănescu se concentrează acum pe carieră și muncește în continuare alături de colegul său Liviu Vârciu la proiectele pe care le au împreună, după ce au început să formeze unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de prezentatori din România.
Citește și: Păr lung, bogat și cârlionțat! Cum arăta Andrei Ștefănescu înainte să devină celebru
Surse articol: Cancan, Libertatea, Viva
Sursa foto principală: Instagram
Surse foto: Instagram