Dragoș Bucur, scandal de proporții cu vecinii de la țară în miez de noapte. Amenințări și înjurături: „Am sunat la Poliție”
Spre surprinderea multora, viața la țară nu înseamnă mereu liniște deplină, iar Dragoș Bucur a simțit asta pe pielea lui în repetate rânduri. Acesta s-a lovit de mai multe ori de neplăceri cauzate de vecini, iar cea mai recentă întâmplare nefericită prin care a trecut a avut loc în noaptea dinspre 20 spre 21 iulie 2026.
Actorul a ajuns într-un conflict verbal cu mai mulți vecini din Moșteni-Greci, după ce le-ar fi cerut să dea muzica mai încet. Totul s-a întâmplat în toiul nopții, în timpul unei petreceri organizate de Sfântul Ilie. Deranjat de volumul muzicii, Dragoș Bucur, în vârstă de 49 de ani, a mers să discute cu petrecăreții, însă lucrurile au degenerat rapid într-un schimb tensionat de replici. Acesta a filmat momentul și a publicat imaginile în mediul online.
„De câte ori am venit la voi și v-am rugat să lăsați muzica mai încet?”
Dragoș Bucur și soția sa, Dana Nălbaru, s-au mutat la țară în urmă cu câțiva ani. Când au luat decizia, nu s-au așteptat să se lovească periodic de neînțelegeri cu vecinii. Din păcate, liniștea din casa lor este zdruncinată de un grup de tineri care petrec des cu muzica la maximum.
Actorul a filmat ultima discuție tensionată cu ei, pentru a putea dovedi poliției că este înjurat și amenințat de consătenii săi.
În filmare, se aude cum unul dintre vecini îi spune actorului: „Nu e ok ce faci”, iar acesta răspunde imediat: „Nu e ok ce fac eu? De câte ori am venit la voi și v-am rugat să lăsați muzica mai încet?”.
La un moment dat, o altă persoană îl cheamă să discute la poartă, iar actorul întreabă dacă este amenințat. Tensiunea crește atunci când unul dintre tineri face trimitere la un film recent al actorului.
„Ai făcut un film de curând. Ai grijă, că o să avem de-a face amândoi.”, îi spune unul dintre vecini.
Replica a fost interpretată de Dragoș Bucur drept amenințare, iar actorul a reacționat pe loc: „Aaa, ați auzit și asta? Inclusiv asta o să fie folosit, prietene”.
Actorul a chemat Poliția
În timp ce un bărbat încerca să calmeze spiritele, spunând că este sărbătoare, Bucur a explicat că problema nu este petrecerea în sine, ci faptul că familia lui nu se poate odihni.
Dragoș Bucur, soția și copiii sunt deranjați permanent de gălăgia pe care aceștia o fac și nu doar o dată le-au atras atenția.
„E sărbătoare? Și de aia nu pot eu să dorm cu copiii?”, a răspuns actorul.
La final, Dragoș Bucur a spus că a încheiat discuția și că a apelat la autorități.
„Cam asta se întâmplă. Asta e partea neplăcută la țară. Din punctul meu de vedere discuția s-a încheiat aici. Am sunat și la Poliție, o să vină și Poliția.”, a transmis el.
În descrierea postării din online, acesta a scris: „Trafic în viața reală:) Nu doar la ProTV, și în Mosteni-Greci!”, a scris Dragoș Bucur pe Instagram, făcând trimitere directă la „Trafic”, noul serial de pe ProTV în care joacă.
Poliția a venit la apelul lui Dragoș Bucur, după cum a dezvăluit chiar el într-un comentariu ulterior:
„Au făcut tot ce le permitea legea să facă. Din păcate, sunt limitați și ei de proceduri.”
Detalii despre noul serial în care joacă
Serialul „Trafic” în care apare Dragoș Bucur este noua producție originală de la PRO TV și VOYO, în care actorul joacă alături de alte nume cunoscute precum Tudor Chirilă și Adela Popescu.
Producția este un crime drama, iar Bucur îl interpretează pe Doru Alexe, un curier a cărui viață se schimbă radical când fiul său ajunge implicat într-o lume periculoasă.
Deși este cunoscut de la „Visuri la Cheie”, Dragoș Bucur a jucat de-a lungul timpului și în filme, devenind unul dintre cei mai apreciați actori din țara noastră.
Surse foto: Instagram, Instagram, Instagram
Surse articol: Cancan, Libertatea, Click
Tags: Dana Nălbaru, Dragos Bucur, Vedete Romania