Dublă sărbătoare pentru Geta Sterp! La 30 de ani, a anunțat că va deveni mamă pentru a doua oară: „Cel mai frumos cadou de ziua mea”

Dublă sărbătoare pentru Geta Sterp! La 30 de ani, a anunțat că va deveni mamă pentru a doua oară: „Cel mai frumos cadou de ziua mea”
Ramona Jurubita
Joi, 10.09.2026

Bucurie uriașă în familia Sterp! Geta Sterp a reușit să transforme petrecerea organizată pentru aniversarea celor 30 de ani într-un moment pe care cei dragi îl vor ține minte mult timp. Sora lui Culiță Sterp a anunțat că este din nou însărcinată și, în aceeași zi, familia a aflat și sexul bebelușului. Află și tu dacă Vladimir, fiul Getei Sterp, va avea o surioară sau un frățior!

Geta Sterp și soțul ei au ținut secretul până când au aflat dacă vor avea fată sau tot băiat

Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât sarcina fusese păstrată în secret. Până la petrecerea de tip gender reveal, doar Geta Sterp și soțul ei, Sebastian Crăciunescu, știau că familia lor urmează să se mărească. Nici măcar viitorii părinți nu știau însă dacă vor avea băiat sau fată, alegând să afle răspunsul în același timp cu toți cei dragi.

Geta Sterp, felicitată în online după ce a postat imagini în care își alăptează bebelușul. „Ce trist că societatea asta bolnavă a schimbat normalul"

Vestea că Geta Sterp este însărcinată a venit pe 9 septembrie, în cadrul petrecerii pe care tânăra a organizat-o înainte de aniversarea propriu-zisă. Aceasta împlinește 30 de ani pe 14 septembrie 2026, astfel că și-a sărbătorit schimbarea de prefix cu câteva zile mai devreme, într-un decor în aer liber, în mijlocul naturii.

Momentul cel mai așteptat nu a fost însă tortul aniversar, ci dezvăluirea pe care nimeni nu a anticipat-o.

„Cel mai frumos cadou de ziua mea”

„Vladimir, vei avea o surioară! 🎀
Mi-am dorit să anunț vestea asta astăzi, alături de cei dragi, sărbătorind ziua mea. Nimeni nu a știut nimic până acum. Doar eu și Sebi am știut că vom deveni părinți din nou, dar am ales să păstrăm și noi surpriza de a afla împreună printr-un gender reveal diferit, fără ca nimeni să bănuiască ceva. Cel mai frumos cadou de ziua mea? Un suflet mic vine să ne completeze familia și să ne umple casa de și mai multă iubire.”, a scris Geta Sterp pe Facebook.

Astfel, Geta Sterp va deveni mamă pentru a doua oară, iar bucuria este cu atât mai mare cu cât primul ei copil va avea o soră. În curând, va avea și fată și băiat.

Culiță Sterp a izbucnit în lacrimi când a aflat că va avea o nepoțică

Dezvăluirea sexului bebelușului a adus unul dintre cele mai emoționante momente ale petrecerii. Familia Sterp s-a adunat în jurul viitorilor părinți, iar vestea că urmează să vină pe lume o fetiță i-a copleșit pe cei prezenți.

Culiță Sterp nu și-a putut stăpâni lacrimile. Cântărețul s-a emoționat atunci când a realizat că familia lor va deveni și mai numeroasă și a transmis imediat un mesaj public pentru sora lui.

„Se mărește familia! Surioara noastră, @getasterp, o să aducă pe lume o fetiță! Felicitări, dragii mei! Ce mare și bun e Dumnezeu! Se mărește familia noastră cu încă o fetiță! Pentru noi, asta e adevărata bogăție! 🤍”, a scris Culiță Sterp pe Instagram.

Ileana Sterp, mărturisiri sincere despre cât de grea i-a fost viața în ultimii 5 ani. „M-am tot gândit ce să fac”

Vladimir va deveni frate mai mare

Geta Sterp și Vladimir au atras deja de-a lungul ultimilor aproape doi ani simpatia celor care o urmăresc pe tânără în mediul online. Internauții au fost rapid cuceriți de băiețel și mulți dintre ei așteaptă noi postări de la mama lui tocmai pentru a-l revedea pe el.

În curând, Geta Sterp va avea doi copii, iar Vladimir va deveni frate mai mare pentru surioara ce urmează să se nască în câteva luni.

Până în acest moment, frații mai mari ai Getei au, la rândul lor, câte doi copii, tot fată și băiat. Ileana Sterp îi are pe Carla și Damir, iar Culiță Sterp îi are pe Milan și Miray. Fratele lor mai mic, Iancu Sterp, are momentan doar un fiu, pe micuțul David.

Vezi galeria foto » Dublă sărbătoare pentru Geta Sterp! La 30 de ani, a anunțat că va deveni mamă pentru a doua oară: „Cel mai frumos cadou de ziua mea”. A dat vestea cea mare la petrecerea aniversară Dublă sărbătoare pentru Geta Sterp! La 30 de ani, a anunțat că va deveni mamă pentru a doua oară: „Cel mai frumos cadou de ziua mea”. Vladimir va deveni frate mai mare

Surse foto: Instagram, Instagram, Instagram

Surse articol: ClickProtvWowbiz

Tags: Culita Sterp, Iancu Sterp, Ileana Sterp, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Ileana Sterp, primele declarații despre divorț după ce s-ar fi mutat lângă Mama Geta, fără soțul ei. „Când voi fi pregătită..."
Ileana Sterp, primele declarații despre divorț după ce s-ar fi mutat lângă Mama Geta, fără soțul ei. „Când voi fi pregătită..."
Mariana Voinea | Actualizat Miercuri, 01.07.2026
Incepe quiz
La ce vârstă vei deveni mamă?
La ce vârstă vei deveni mamă?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe