Echipa “Vocea” în doliu: concurenta a murit la numai 33 de ani

Echipa “Vocea” în doliu: concurenta a murit la numai 33 de ani
Redactor Divahair.ro
Luni, 04.03.2019

O voce de aur s-a stins și nu o vom mai auzi niciodată, decât în înregistrările de până acum... Janice Freeman, care a fost una dintre cele mai populare concurente de la emisiunea "The Voice", ediția din anul 2017, a murit. Avea 33 de ani.

Un purtător de cuvânt al regretatei cântărețe a declarat pentru CNN că Janice s-a stins din cauza unui caz extrem de pneumonie, după ce un cheag de sânge a ajuns în inima ei. Soțul lui Freeman, Dion, a efectuat manevre de resuscitare până când o ambulanță a dus-o la un spital local, unde a murit sâmbătă.

O supraviețuitoare și o luptătoare și o energie frumoasă în această lume, Janice a câștigat notorietate prin succesul ei la "The Voice" și ca membru al echipei lui Miley Cyrus în cadrul aceleiași emisiuni, unde a ajuns în top 11 concurenți, până să fie eliminată. Povestea ei a inspirat fani la nivel național, după ce a învins cu succes cancerului de col uterin cancer și a reușit să își trăiască viața la maximum, în timp ce lupta împotriva lupusului".

Dumnezeu să o ierte! 

Articolul urmator »
Alain Delon a murit. Ce avere a lăsat în urmă actorul de 88 de ani
Alain Delon a murit. Ce avere a lăsat în urmă actorul de 88 de ani
Mariana Voinea | Luni, 19.08.2024
Incepe quiz
Asculți de vocea inimii sau de vocea minții?
Asculți de vocea inimii sau de vocea minții?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe