Elena Udrea, în lacrimi în prima zi de școală a Evei. „Ce frumos și ce dureros este să fii mamă”

Elena Udrea, în lacrimi în prima zi de școală a Evei. „Ce frumos și ce dureros este să fii mamă”
Ramona Jurubita
Marţi, 08.09.2026

Rolu de mamă o face pe Elena Udrea să trăiască cele mai intense emoții, iar bucuria de a-și vedea fata crescând nu se compară cu nimic. Recent, fosta politiciană s-a simțit în al nouălea cer, căci a avut ocazia să o însoțească pe Eva Maria în prima zi de școală. Află ce a simțit când a văzut-o în uniformă, printre colegi!

Ajunsă la vârsta de 52 de ani, Elena Udrea a mers cu mândrie la școala fiicei sale, în ziua în care aceasta a început clasa a II-a. Când numele fetiței a fost strigat din catalog la festivitatea de deschidere, emoțiile au fost imposibil de ascuns.

Cât costă școala la care merge fiica Elenei Udrea. Fostul ministru s-a asigurat că o duce pe Eva la una dintre școlile de top din București

Eva Maria, fiica Elenei Udrea, în uniformă, în prima zi de școală, defilând în fața colegilor când a fost strigată la careu

Elena Udrea, în lacrimi când a auzit numele Evei

Fosta ministră a publicat pe rețelele sociale un mesaj amplu despre începutul noului an școlar. A recunoscut că timpul pare să treacă mult prea repede și că simplul gest de a-și pregăti fiica dimineața pentru școală a devenit unul pe care vrea să îl prețuiască atât timp cât Eva încă îi permite să îl facă.

Imaginile publicate în mediul online o surprind pe Eva în uniformă, alături de colegii săi și de învățătoare. Pentru mama ei, însă, fotografiile spun mai mult decât povestea unei simple zile de septembrie. Sunt dovada timpului pe care acum încearcă să îl recupereze și a unor clipe obișnuite pentru alte familii, dar care pentru ea au căpătat o valoare cu totul diferită.

„Ce frumos și ce dureros este să fii mamă”

„Din nou, prima zi de școală! Din nou un alt început, cu emoții și bucurie! A trecut doar o vară și totuși copiii au crescut atât de mult! Aud numele Evei strigat din catalog și îmi dau lacrimile. Momentul acesta va fi de atât de puține ori… încă doi ani și merge deja la gimnaziu.

Azi dimineață am ținut să o îmbrac eu, poate la anul, în doi ani, nu mă va mai lăsa să fac asta. Ce frumos și ce dureros este să fii mamă!
Draga mea Eva, îți urez ție și urez tuturor copiilor, să aveți un an de școală cu reușite mari și mici, în care să aflați lucruri noi și importante, să adunați experiențe cu care să deveniți mai buni și mai puternici, să trăiți sentimente și emoții care să vă umple sufletul și să vă formeze caracterul, frumos și temeinic! Și, până când robotii îi vor înlocui, să vă iubiți și să vă respectați profesorii!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Elena Udrea (@elena.udrea.official)

Acum se pot bucura de prima zi de școală împreună 

Prezența Elenei Udrea în prima zi de școală a Evei are și un context personal greu, având în vedere că în trecut nu i-a putut fi alături în astfel de momente.

Pe 17 iulie 2025, fosta ministră a părăsit Penitenciarul Târgșor, după ce Tribunalul Prahova a dispus eliberarea sa condiționată. Aceasta executase peste trei ani și zece luni din pedeapsa de șase ani primită în dosarul „Gala Bute”.

Perioada petrecută de Elena Udrea în închisoare a însemnat implicit și câțiva ani în care Eva a crescut fără ca mama sa să poată fi prezentă permanent lângă ea. La ieșirea din penitenciar, fostul politician spunea că unul dintre primele lucruri pe care și le dorește este să ajungă acasă la fiica sa și să recupereze timpul pierdut. De atunci, aparițiile sale publice au fost tot mai des legate de familie.

În vara lui 2026, Elena Udrea și Adrian Alexandrov au fost văzuți în mai multe ipostaze de familie alături de Eva. Cei doi au sărbătorit și zece ani de relație, iar în august au fost împreună nași de cununie pentru câțiva prieteni apropiați. Adrian Alexandrov este tatăl Evei și a avut un rol esențial în creșterea fetiței în perioadele în care mama acesteia nu i-a putut fi alături.

Elena Udrea este cea mai mândră mamă. Eva a luat locul I la un concurs important de muzică

Eva urmează să împlinească 8 ani

Eva Maria, fiica Elenei Udrea, este născută pe 20 septembrie 2018. Aceasta a venit pe lume prematur în Costa Rica și, din fericire, a reușit să se dezvolte normal, ca un copil născut la termen.

Fetița va împlini 8 ani pe 20 septembrie 2026, lună în care a început oficial clasa a II-a la școala privată Karin’s Kids.

După o lungă perioadă de încercări, povestea dintre Elena Udrea și copilul ei are totuși un final fericit. După eliberarea mamei din penitenciar, acestea sunt de nedespărțit și fac multe lucruri împreună. Ba mai mult, au o relație excelentă, de parcă ar fi fost tot timpul una lângă cealaltă. Fosta politiciană a știut cum să se reapropie de fiica ei și nu are de gând să mai stea vreodată departe de ea.

Surse foto: FacebookFacebookFacebook

Surse articol: LibertateaBziEvz

Tags: Elena Udrea, Vedete Romania

Articolul urmator »
Elena Udrea, petrecere de neuitat cu lăutari acasă, la Buzău. „Tot aici te întorci!”
Elena Udrea, petrecere de neuitat cu lăutari acasă, la Buzău. „Tot aici te întorci!”
Mariana Voinea | Luni, 05.01.2026
Incepe quiz
Alege numele preferate de copii și aşa ți se va dezvălui ce tip de mamă o să fii
Alege numele preferate de copii și aşa ți se va dezvălui ce tip de mamă o să fii

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe