Familia Mădălinei Apostol nu s-a uitat la bani pentru ultimul ei drum. Gabriela Lucuțar a dezvăluit cât ar fi costat sicriul iubitei lui Nick Rădoi

Familia Mădălinei Apostol nu s-a uitat la bani pentru ultimul ei drum. Gabriela Lucuțar a dezvăluit cât ar fi costat sicriul iubitei lui Nick Rădoi
Ramona Jurubita
Marţi, 22.09.2026

Înmormântarea Mădălinei Apostol a fost încă o dovadă a faptului că femeia era extrem de iubită de toți cei din jurul ei. A avut alături pe ultimul drum o mulțime de oameni care au fost impresionați de povestea ei și, mai presus de toate, i-a avut la căpătâi pe cei dragi, care s-au asigurat că este condusă la mormânt în cele mai bune condiții.

Familia Mădălinei Apostol a vrut ca despărțirea de ea să fie una demnă, iar imaginile de la funeralii au arătat câtă atenție a fost acordată fiecărui detaliu. De la sicriul alb și florile alese pentru ceremonie până la pachetele pregătite potrivit tradiției, nimic nu pare să fi fost lăsat la voia întâmplării.

Dana Roba a transmis un mesaj șocant după moartea Mădălinei Apostol. „Nu pot să spun nici măcar Dumnezeu să o ierte”

După înmormântarea iubitei lui Nick Rădoi, Gabriela Lucuțar, cunoscută în lumea mondenă sub numele de Regina Întunericului, a analizat imaginile apărute în spațiul public și a încercat să estimeze cât ar fi costat organizarea ceremoniei.

Aceasta a subliniat însă de la început că nu a fost implicată în funeralii și că nu cunoaște facturile sau sumele achitate efectiv de familie. Tot ceea ce a spus reprezintă o evaluare profesională făcută pe baza fotografiilor și imaginilor video, având în vedere experiența ei în domeniu.

Crucea albă de lemn lângă mașina care a transportat sicriul alb cu trupul Mădălinei Apostol pe ultimul ei drum

Cât ar fi costat sicriul Mădălinei Apostol

Cel mai scump element remarcat de Gabriela Lucuțar a fost sicriul Mădălinei Apostol. Regina Întunericului estimează că familia ar fi ales un model dintr-o categorie superioară, al cărui preț ar putea ajunge la 4- 5 mii de euro.

„A fost un sicriu destul de scump. În jur de 5.000 de euro. Cu siguranță 4.000-5.000 de euro. Este un Prezident alb, în două capace.”, a explicat Gabriela Lucuțar.

Analizând și celelalte elemente ale ceremoniei, specialistul în servicii funerare a apreciat că întreaga organizare ar fi putut ajunge în jurul pragului de 10.000 de euro. Suma rămâne însă una estimativă, căci nimeni din familie nu a dezvăluit adevăratele costuri.

Gabriela a vorbit și despre informația potrivit căreia ar fi fost folosit un capac frigorific, precizând că, din imaginile văzute de ea, nu poate confirma dacă dispozitivul era instalat atunci când au fost realizate fotografiile.

„Înțeleg că i-au pus capac frigorific, dar eu, prin pozele din presă, nu am văzut capacul frigorific pus. Ca să pui capacul frigorific, să stea la rece, trebuie date capacele jos.”, a explicat aceasta.

Gabriela Lucuțar a analizat și pachetele pregătite pentru ceremonie

Regina Întunericului a remarcat și felul în care au fost organizate pachetele oferite după slujbă. Din punct de vedere estetic, spune ea, ar fi făcut o alegere diferită.

„Pachetele eu le-aș fi făcut altfel, cele de împărțit. Nu le-aș fi lăsat așa transparente. Le-aș fi pus în ceva, să nu se vadă ce este în interior.”

Tot ea a explicat și de ce, în unele tradiții, sunt pregătite 12 astfel de pachete, asociind numărul cu cei 12 Apostoli.

„Am văzut 12 pachete. De ce se fac 12? Pentru că se împart pentru fiecare apostol din cei 12, care de acum se roagă pentru sufletul celui plecat.”

Apropiații în jurul sicriului Mădălinei Apostol care se afla în mașina care a transportat-o la cimitir

Cine ar fi suportat cheltuielile înmormântării

După ceremonie au apărut și informații referitoare la cine ar fi plătit cheltuielile. Potrivit informațiilor prezentate de Cancan, Cătălin Grozavu, tatăl fiicei Mădălinei Apostol, ar fi suportat cea mai mare parte a costurilor funeraliilor. Fratele Mădălinei, Daniel Apostol, s-ar fi ocupat în principal de acte și procedurile administrative.

Nick Rădoi ar fi vrut, la rândul lui, să plătească întreaga ceremonie.

Cătălin Grozavu ar fi refuzat însă oferta și ar fi insistat să achite el costurile. Potrivit aceleiași surse, Nick Rădoi ar fi contribuit totuși din proprie inițiativă cu anumite lucruri necesare pentru funeralii.

Mama Mădălinei Apostol, sfâșiată de durere la înmormântarea fiicei sale. Femeia a leșinat la cimitir

Mădălina Apostol și Nick Rădoi, o relație care controversată

Povestea dintre Mădălina Apostol și Nick Rădoi a fost una dintre relațiile mondene foarte urmărite în urmă cu mai mulți ani. Cei doi au trăit o poveste cu despărțiri și împăcări, iar Mădălina s-a împărțit o perioadă între România și Statele Unite. Relația cu omul de afaceri i-a adus multă expunere publică, însă cei doi nu au avut copii împreună.

Când a aflat că aceasta a murit, Nick Rădoi a revenit în România și a participat la înmormântare, alături de copiii pe care Mădălina Apostol îi avea din alte relații.

Moartea Mădălinei Apostol, la vârsta de 40 de ani, a șocat o țară întreagă. Aceasta a fost condusă pe ultimul drum pe 17 septembrie 2026. Slujba religioasă s-a desfășurat la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, iar apoi trupul ei a fost înhumat în Cimitirul Privat „Eternitatea” din București.

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: CancanRomaniatvBzi

Tags: Gabriela Lucutar, Vedete Romania, Stiri Romania, "Regina Intunericului"

Articolul urmator »
A dat jos 35 de kilograme, dar nota de plată a fost pe măsură. Cât a costat-o pe Gabriela Cristea procesul de slăbire
A dat jos 35 de kilograme, dar nota de plată a fost pe măsură. Cât a costat-o pe Gabriela Cristea procesul de slăbire
Alina Nedelcu | Luni, 07.09.2026
Incepe quiz
Ce rol joci în familia ta?
Ce rol joci în familia ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe