Debbie Rowe, femeia care l-a făcut tată pe Jackson
După căsnicia eșuată cu fiica lui Elvis Presley, Jackson s-a căsătorit pentru a doua oară cu Debbie Rowe, în 1996.
Cumva, din asistenta medicului dermatolog al megastarului, Debbie Rowe a ajuns să îndeplinească cea mai arzătoare dorință a lui Michael Jackson, aceea de a deveni tată. În perioada în care cei doi au fost căsătoriți, Debbie le-a dat naștere lui Michael Joseph "Prince" Jackson Jr. și Paris Michael Katherine Jackson.
La fel ca în cazul primei căsnicii, nici aceasta nu a durat, cei doi divorțând în anul 1999.
Într-un interviu acordat după trecerea în neființă a cântărețului, Debbie a dezvăluit că cei doi nu au întreținut niciodată relații intime și că după divorț, aceasta i-a oferit lui Jackson custodia totală a copiilor.
Sursă foto: Imgur
Shana Mantagal, iubita secretă a regelui pop?
După toate "relațiile" și cele două căsnicii eșuate, regele pop nu a mai fost văzut în compania niciunei alte femei. Dar, la 6 ani de la moartea cântărețului, fosta gardă de corp a artistului, Matt Fiddes, a dezvăluit că Jackson a avut mai multe relații de-a lungul vieții pe care le-a ținut departe de ochii lumii.
"Nu voi spune cine este, dar cred că familia sa a fost conștientă de faptul că a existat cineva special în viața lui, o persoană pe care a iubit-o și a adorat-o, cineva cu care a avut o relație adevărată", a spus Matt Fiddes pentru Sky News.
Una din presupusele iubite ale lui Jackson este Shana Mantagal, care susține că a avut o relație secretă cu megastarul în anii 90', înainte de căsătoria cu Presley.
"Mereu avea grijă să mă simt confortabil și nu a pus niciodată presiune pe mine - a fost minunat, exact așa cum mi-am imaginat. Nu era vreun amator, se vedea că avea experiență, chiar dacă eu nu aveam la aceea vreme. Și puteai să îți dai seama cât de mult iubea femeile", a spus Shana despre relația cu Jackson.
Sursă foto: Youtube