Fostul soț al Cristinei Bâtlan a fost implicat într-un accident grav. Cum a reacționat vedeta
Fostul soț și partener de afaceri al Cristinei Bâtlan, fondatoarea Musette, a fost implicat într-un grav accident rutier, pe bulevardul Beijing din capitală. Vedeta TV a postat un mesaj indirect, imediat după aflarea veștii.
Omul de afaceri a lovit cu mașina un autoturism în care se aflau doi polițiști, bărbat și femeie, aflați în afara serviciului. Totul s-a întâmplat în jurul orei 4:25, pe data de 8 noiembrie. Bărbatul a fost depistat cu alcoolemie de 0,62 mg/l în aerul expirat. Mai mult decât atât, la drug test Roberto Bâtlan a fost testat pozitiv pentru consum de benzodiazepine.
După accident, cei doi polițiști grav răniți au fost transportați la spitalul Elias pentru îngrijiri medicale.
Cum a reacționat designerul la atâtea vești proaste? A postat mesaje pline de subînțeles!
„Dragii mei, totul în viață se întâmplă cu un motiv”
Investitoarea de la „Imperiul Leilor” a avut și prima reacție după accidentul provocat de fostul ei soț, transmițând un mesaj pe rețelele sociale.
Chiar dacă nu a menționat nimic despre evenimentul în sine, mesajul a venit în contextul acestei întâmplări nefericite: „Dragii mei, totul în viață se întâmplă cu un motiv. Reușitele. Eșecurile. Momentele noastre de bucurie, dar și cele de deplină tristețe.
Toate experiențele pe care le trăim sunt lecții și ele nu apar, se întâmplă cu un scop clar. Oamenii care vin și pleacă din viața noastră au și ei un rol. Oamenii dragi dispar sau suferă… nu controlăm totul chiar dacă ne-ar plăcea… Nimic nu e întâmplător!
Așa că apreciez fiecare moment al vieții mele așa cum e el și îl iau ca pe o lecție care îmi luminează calea… Sufăr pentru cei care nu reușesc să își găsească pacea. Împărtășesc cu voi aceste gânduri, vă mulțumesc!”.
În urmă cu puțin timp, vedeta TV a mai postat un Insta Story, în care își împărtășește starea de bine urmăritorilor ei: „Sunt eu în încercarea mea de a produce endorfine. Știați că zâmbitul ajută creierul la producția hormonului fericirii? Zâmbește și tu o dată cu mine. Să avem o zi așa cum ne dorim”.
Cristina Bâtlan, în sfârșit fericită și iubită așa cum merită!
Roberto Bâtlan, cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
„La data de 08.11.2024, în jurul orei 04.25, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe Bd. Beijing, din sectorul 1.
Din primele informații, un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autovehicul pe Bd. Beijing, iar când a ajuns la intersecția cu Șos. Pipera, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, care se afla oprit în intersecție la culoarea roșie a semaforului.
În urma accidentului de circulație a rezultat rănirea a două persoane, conducătorul auto în vârstă de 27 de ani și un pasager, femeie (în) vârstă de 24 de ani, ambii polițiști, aflați în timpul liber, care au fost transportați la Spitalul Elias pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii de autovehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind 0 pentru conducătorul auto în vârstă de 27 de ani, respectiv 0.62 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru celălalt conducător de autovehicul. În acest context, bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost condus la sediul INML pentru recoltarea mostrelor biologice.
În cauză s-a deschis un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări, IN REM sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În continuare, polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, se arată în comunicatul oferit de Poliție.
Cristina Bâtlan și cunoscutul om de afaceri în vârstă de 51 de ani au fost căsătoriți și au împreună un băiat de 20 de ani, pe nume Adrian. Fondatoarea Musette a pus punct căsniciei după ce a aflat că fostul ei soțul avea o relație cu o altă femeie.
De dragul copilului, cei doi au rămas în relații bune, după un mariaj de 26 de ani. La momentul actual, Cristina Bâtlan trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu un om de afaceri din Bucovina, pe nume Petru, care a cerut-o de soție chiar de ziua ei de naștere, în Veneția. Afacerista preferă să păstreze discreția în privința relației actuale, la fel cum a făcut-o și în cazul divorțului de fostul partener.
Lumea fashion a fost zguduită la sfârșitul acestei săptămâni în urma accidentului provocat de Roberto Bâtlan. Rămâne de văzut ce consecințe vor exista.
Surse foto: Insta Story , instagram.com, instagram.com, instagram.com, instagram.com
Surse articol: romaniatv.net, wowbiz.ro, viva.ro, unica.ro, cancan.ro
Tags: Cristina Bâtlan, Vedete Romania