Fuego a împlinit 50 de ani. Cum și-a petrecut aniversarea: „Am fost în liniște și cu liniște”
Fuego a împlinit 50 de ani pe 23 august 2026 și a avut parte de o aniversare fix așa cum și-a dorit. Nu a petrecut până dimineața într-un restaurant sofisticat, ci a preferat să stea acasă, alături de oamenii dragi.
De ziua sa de naștere, Fuego, a ales să se întoarcă la Turda, orașul în care s-a născut și s-a format, și să petreacă alături de oamenii care îl cunosc de dinainte ca numele său să apară pe afișele marilor spectacole.
Fuego, mesaj emoționant de ziua mamei sale: „Datorită ei am ajuns artist”
Pentru Paul Surugiu, pe numele său real, schimbarea prefixului a venit într-un moment în care spune că se simte mai activ ca niciodată. Are numeroase proiecte în pregătire, a lansat o nouă melodie cu ocazia aniversării, iar pe 4 noiembrie va urca pe scena Sălii Palatului pentru spectacolul aniversar „FUEGO – 50”. Evenimentul marchează atât cei 50 de ani de viață, cât și cei 35 de ani de activitate profesională.
Fuego se simte mai tânăr ca niciodată
Deși a ajuns la vârsta de 50 de ani, Fuego se simte tânăr și plin de energie și a dat de înțeles că nu se identifică deloc cu anii din buletin.
„50 de ani! Astăzi e ziua mea și schimb prefixul! Parcă nu-mi vine să cred! Mulțumesc pentru gândurile voastre, pentru urări și pentru dragostea pe care mi-o purtați și mi-o arătați!
Vă mărturisesc că nu simt acești ani și nu sunt neapărat un fan al celebrărilor mele. Nu știu când am atins acest număr, nu-l recunosc și parcă nici nu-l vreau în buletinul meu. Eu sunt pe la 30 de ani, gata mereu de o nouă provocare, pregătit de multă muncă.”, a transmis artistul pe rețelele sociale.
Cum și-a petrecut Fuego ziua de naștere
Dacă în alți ani și-a sărbătorit aniversarea direct pe scenă, anul acesta ziua de naștere a lui Fuego a avut o atmosferă mult mai intimă. Artistul s-a întors la Turda și a ales să fie alături de familie, de prietenii din copilărie și de oamenii care au făcut parte din viața lui înainte de celebritate.
A doua zi după aniversare, el a povestit pe Facebook cât de mult a însemnat pentru el această întoarcere acasă. Mama și bunica lui Fuego au fost, de asemenea, alături de el, împreună cu alți prieteni apropiați. Aniversarea a însemnat, înainte de toate, familie.
„Ieri am fost în liniște și cu liniște! Am încercat să răspund pe cât se poate multelor mesaje pe care le-am primit! Am încercat să mă bucur de parte din oamenii mei dragi, cei de acasă, de la Turda, locul în care m-am format!
Mi-a prins bine ca la cei 50 de ani să fiu cu ei, să îi aud și văd, să le văd bucuria și să mă oglindesc frumos și simplu în ochii lor! Nu FUEGO, nu artistul, nu omul care apare în fața camerelor, nu Paul, ci doar Cipi! Mama, bunica, verișoara mea, prieteni din copilărie, profesoară de franceză, fini și oameni dragi, toți mi-au făcut ziua perfectă, împreună cu surpriza făcută de doamna Sava Negrean Brudașcu!
Seara am ajuns și pe la Salva, la Virginia Linul, pentru câteva costume populare noi! Iubesc fiecare secundă a vieții și vreau să o investesc cu folos!”, a scris Fuego pe Facebook, imediat după ziua lui de naștere.
Chiar dacă nu are soție sau copii, Fuego se simte împlinit cu familia pe care o are și se bucură de fiecare dată de întâlnirile cu oamenii dragi.
Ce își dorește la 50 de ani
Lista dorințelor sale nu conține mașini, vacanțe exotice sau cadouri costisitoare. După trei decenii și jumătate petrecute în lumina reflectoarelor, Fuego spune că sănătatea, liniștea și libertatea profesională sunt cele care au ajuns să conteze cel mai mult.
„Nu vreau mai nimic de ziua mea. Vreau mintea pe umeri, să nu cad în penibil, să nu fiu nevoit să fac compromisuri, să fiu respectat și să respect, să pot să-mi fac profesia în tihnă, cu profesionalism. Aș vrea mai multă minte și pentru cei din jur. În primul rând vreau sănătate, să văd chipul celor dragi, liniște și multă răbdare să pot trece peste toate și peste tot.”, a transmis Paul Surugiu.
Artistul a spus și în anii anteriori că nu este atras de cadouri materiale și că preferă să își poată continua proiectele, să fie sănătos și să își păstreze publicul aproape.
În timp, muzica lui Fuego a trecut prin mai multe registre, de la pop și latino la cântec romantic, colinde, duete și proiecte cu influențe folclorice. Numele său a devenit însă imposibil de separat de melodiile de Crăciun, mai ales după succesul piesei „Împodobește, mamă, bradul”, și de lunga colaborare cu Irina Loghin.
Fuego, distrus de durere după moartea lui Ion Cernea. „A fost un om bun, cald, care mă iubea"
Va avea un concert aniversar la Sala Palatului
Petrecerea liniștită de la Turda a fost doar prima parte a aniversării. Marea întâlnire cu publicul este programată pentru toamnă. Concertul lui Fuego, intitulat sugestiv „FUEGO – 50”, va avea loc pe 4 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București.
Spectacolul a fost gândit ca o trecere prin momente importante ale carierei sale, cu orchestrație live, șlagăre cunoscute, piese pe care artistul le-a cântat mai rar și invitați speciali. Printre artiștii anunțați se numără Andra, Paula Seling, Mioara Velicu și Maia Morgenstern.
Deși a sărbătorit un sfert de secol petrecut pe pământ, cântărețul nu are de gând să se oprească sau să încetinească pe drumul profesional. Este în continuare hotărât să arate lumii ce poate și să bucure în continuare oamenii care ii iubesc muzica.
Surse foto: Facebook, Facebook
Surse articol: Profm, Cluj24, Directmm
Tags: Fuego, Vedete Romania