George Restivan, adevărul despre despărțirea de Adriana Bahmuțeanu. "Iubirea mea ajunge să îmi fie mie adversar"

George Restivan, adevărul despre despărțirea de Adriana Bahmuțeanu. "Iubirea mea ajunge să îmi fie mie adversar"
Alexandra Siromașenco
Vineri, 18.07.2025

După luni întregi în care a păstrat discreția, George Restivan s-a decis să rupă tăcerea și să vorbească deschis despre despărțirea de Adriana Bahmuțeanu, femeia cu care, spune el, a fost la un pas de a-și întemeia o familie.

La șase luni după ce a plecat din România, fostul partener al Adrianei Bahmuțeanu susține că adevăratele motive ale despărțirii nu au fost distanța sau neadaptarea lui în România, așa cum a declarat vedeta.

„Această picătură chinezească”

Se pare că ruptura dintre ei ar fi fost cauzată de fapt de influențele negative ale anturajului Adrianei Bahmuțeanu și de iluzia unei iubiri care, în viziunea lui, n-a fost niciodată autentică.

„Adriana este femeia vieții mele...Ea mi-a dat mie o iluzie, eu am crezut că mă iubește...dar nu înțeleg cum o iubire poate să se consume (n.r. așa cum a declarat Adriana Bahmuțeanu în urmă cu puțin timp), sau altceva, să spună că oceanul este de vină, că eu sunt acolo, ea în România (...)

george restivan si adriana bahmuteanu din perioada in care formau un cuplu

Acum, vă spun sincer, suntem la un statut de statistică, nu mai vorbim de o relație. Lumea trebuie să învețe că atunci când lași influențele de afară... negative să îți intre în relație, ca o picătură chinezească, această picătură chinezească va ajunge să îți canibalizeze relația”, a declarat George Restivan în emisiunea Online Story by Cornelia Ionescu.

Adriana Bahmuțeanu a declarat public că regretă căsătoria cu Silviu Prigoană. „Toți anii în care mi-a mâncat sufletul"

„Iubirea mea ajunge să îmi fie mie adversar”

George Restivan acuză așadar că anturajul Adrianei Bahmuțeanu a jucat un rol esențial în destrămarea relației lor.

El susține că, deși și-a lăsat viața din Statele Unite în urmă pentru a fi alături de Adriana Bahmuțeanu în România, a simțit că trebuie „să stea de șase” pentru propria relație.

O presiune pe care, în cele din urmă, n-a mai fost dispus să o suporte.

 george restivan si adriana bahmuteanu impreuna la manastire

„Mie, într-un fel, Adriana mi-a dat impresia că mă iubește cu adevărat. Eu așa am crezut! Că acum, încep să mă conving că poate nu-i așa cum am crezut eu și mi-a dat o iluzie... este altceva.

Însă, eu nu mai pot să mă întorc să am o relație, ar însemna să mă întorc să am o relație cu adversarele ei, de fapt, prietenele ei. Ar însemna să intru direct în relație cu ei, și eu refuz, mai bine stau singur.

Cum să mă întorc eu acolo, când mă gândesc că în momentul în care aș reveni, trebuie să ”stau de șase” pentru relația mea. Vreau să mă înțelegeți, când am cunoscut-o pe Adriana și am intrat în relație cu ea, nu am venit nici cu bagaje, nici cu bagajele trecutului...

Am venit doar cu lecțiile învățate din relațiile anterioare, în plus, am lăsat și America, am lăsat tot, tot ce am avut, o viață de om, am lăsat-o pe mama singură, să fiu acolo cu Blake, cu Adriana.

Să înțeleagă lumea, eu nu am plecat apoi din România că nu m-am obișnuit, că nu mi-ar fi plăcut. Greșit. Mie mi-a plăcut foarte mult România, pe Blake îl iubea lumea.

Noi nu am venit ca să plecăm, dar în momentul în care în care sfera de influență îți canibalizează relația și se ajunge până în momentul ăla în care când partenera mea, iubirea mea, ajunge să îmi fie mie adversar, atunci trebuie să știi când să te dai înapoi”, a explicat el.

Adriana Bahmuțeanu a vorbit pentru prima dată despre despărțirea oficială de George Restivan. „Nu puteam să-l văd nefericit"

„Eu eram o piedică pentru ei acolo”

George Restivan a mai spus că, în opinia lui, persoanele din jurul Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă fericită și că prietenele ei le-ar fi sabotat sistematic relația.

Potrivit acestuia, prietenele vedetei au reușit, cu timpul, să strecoare neîncredere și tensiune între ei.

 george restivan si adriana bahmuteanu in timpul relatiei lor

„Dacă mă întorc, repet, ar însemna să fiu în relație cu toate așa zisele prietenele ei, care dacă stau să mă uit la ele, toate au viața harcea-parcea, toate se duc la biserică, toate se duc la mănăstiri, pun poze, pun de toate, dar ele...viața lor sentimentală o au la pământ.

Ce mă deranjează cel mai mult este că am avut o conversație cu Adriana în care i-am spus ”te rog ai grijă de relația mea cu tine, că se va duce în cap”... Am avertizat-o, dar cine îi dă ei sfaturi...

Una îi zice...”lasă-l pe George că găsești un milionar, un Făt-Frumos”, alta ”hai că îți fac numerologia și o să-ți vină un bărbat adevărat”... dar ele toate sunt divorțate... Eu cu asta am avut de a face...

Eu eram o piedică pentru ei acolo, fiindcă nu era obișnuiți cu Adriana să fie fericită”, a declarat fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu, în cadrul aceleași emisiuni.

Adriana Bahmuțeanu a ajuns din nou la spital. Ce se întamplă acum cu ea

„Fiecare merge pe calea lui”

În final, George Restivan consideră că Adriana Bahmuțeanu trebuie să învețe o lecție din această despărțire.

În caz contrar, el spune că viitorul care o așteaptă este unul dur.

„M-a dus prin toate bisericile, ne-am jurat iubire, nu pot să înțeleg... Și spun, avem niște karme neîncheiate, și ori le terminăm, învățăm din ele, și redevenim cuplul care trebuia să fim noi, ori fiecare merge pe calea lui.

Ea să rămână acolo, în trecutul ei, în ciorba aia acolo, în bălăcăreala aia, și o să ajungă la 70 de ani și o să zică, ”Doamne, eu ce am făcut? Nu am familie, nu am copii, nu am pe nimeni lângă mine. Așa o văd eu... Zic totul din suflet, fiindcă îmi pasă”, a mai spus el pentru sursa menționată anterior.

Povestea dintre George Restivan și Adriana Bahmuțeanu pare să se fi încheiat definitiv de această dată.

Ambii au versiuni diferite când vine vorba de motivele despărțirii, dar un lucru e cert: în spatele cuvintelor grele și reproșurilor stă o legătură care a fost, cel puțin pentru o vreme, plină de iubire.

Adriana Bahmuțeanu este în culmea fericirii. Copiii ei au venit la ea acasă. „M-am trezit cu ei la ușă"

Surse foto: facebookfacebookfacebookfacebook

Surse articol: wowbizwowbiz

Tags: Adriana Bahmuteanu, Vedete Romania

Articolul urmator »
George Restivan plănuiește să-l dea în judecată pe Silviu Prigoană? Fostul partener al Adrianei Bahmuțeanu scoate la lumină noi motive care au dus la despărțire
George Restivan plănuiește să-l dea în judecată pe Silviu Prigoană? Fostul partener al Adrianei Bahmuțeanu scoate la lumină noi motive care au dus la despărțire
Ramona Jurubita | Luni, 29.07.2024
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe