I-a fost oferita suma de 10.000 de dolari pentru a-si schimba coafura!
Desi este una dintre celebritatile de la Hollywood care divide publicul chiar mai mult decat Kanye West, Shia LaBeouf a reusit sa aduca la un consens atat tabara de fani, cat si cea a criticilor, dupa ultima sa aparitie. Actorul in varsta de 28 de ani a debutat o noua coafura pe covorul rosu al Festivalului de Film Tribeca din New York, iar publicul nu a fost deloc incantat, se pare.
Coada impletita, in stil “rat tail”, pe care actorul din “Nymphomaniac” a etalat-o pur si simplu a oripilat opinia publica, incat o companie pentru deratizare i-a oferit chiar 10.000 de dolari pentru a renunta la noul stil: “Asa cum refuzam sa permitem sobolanilor sa ne invadeze casele, refuzam sa permitem acestui trend al “cozilor de sobolan” sa ne invadeze societatea. Trebuie sa fie oprit! Shia LaBeouf pare sa fie liderul acestei miscari, asa ca ii facem urmatoarea oferta: Scapa de codita impletita, si organizatia ta favorita de caritate primeste 10.000 de dolari”, a declarat compania de deratizare Terminix pe pagina oficiala de Facebook, urmata de o clarificare: “A propos, vorbim serios”.
Insa actorul din “Transformers” nu pare sa fie afectat de reactia vehementa a publicului. Dupa o perioada tumultoasa in care a plecat din mijlocul conferintelor de presa si a aparut in public purtand o punga de hartie pe cap, el pare sa isi fi gasit linistea alaturi de Mia Goth, partenera sa din trilogia “Nymphomaniac” regizata de Lars Von Trier.
Chiar daca frizura lui Shia face acum furori, in luna noiembrie a anului trecut actorul din “Transformers” avea un comportament chiar mai scandalos decat cel cu care ne-a obisnuit in ultima vreme. Shia a fost arestat dupa ce a avut un comportament nepotrivit in timpul unei reprezentatii pe Broadway si a fugarit un om al strazii pentru sapca pe care acesta o purta si... o punga cu mancare de la McDonald’s, conform martorilor oculari prezenti la incident.
Lucrurile par sa capete in prezent o turnura pozitiva pentru Shia LaBeouf, care va aparea in thrillerul distopic “Man Down”, alaturi de Kate Mara si Gary Oldman. Shia urmeaza sa interpreteze rolul unui puscas marin aflat in cautarea fiului sau, iar premiera este programata pentru data de 30 octombrie.
Tu ce
parere ai despre coafura lui Shia LaBeouf?