Ileana Sterp, cu sufletul frânt după divorțul de Daniel Aloman. „Am zile când trebuie să zâmbesc, chiar dacă sufletul plânge”
Ileana Sterp este optimistă ca întotdeauna și merge înainte cu capul sus, chiar dacă nu le ascunde urmăritorilor din online că are sufletul frânt după divorțul de tatăl copiilor ei. Află cum se simte după ce ea și Daniel Aloman au decis să meargă pe drumuri separate!
Influencerița Ileana Sterp, în vârstă de 31 de ani, încearcă să își continue viața, are grijă de cei doi copii și nu și-a abandonat proiectele, însă în spatele zâmbetului ei, lucrurile sunt mult mai complicate. Aceasta a vorbit deschis despre perioada pe care o traversează după despărțirea de Daniel Aloman și a recunoscut că rănile sunt încă departe de a se fi vindecat.
Ileana Sterp recunoaște că încă plânge după divorț
La aproape două luni de când a confirmat public separarea, sora lui Culiță Sterp spune că există zile în care plânge mult și în care îi este dificil să găsească puterea de a merge înainte.
Căsnicia dintre Ileana Sterp și Daniel Aloman lor s-a încheiat după aproximativ șapte ani, iar schimbarea nu a fost deloc simplă. Ileana s-a mutat împreună cu copiii mai aproape de mama Geta, într-o casă din satul natal, iar Daniel continuă să fie prezent în viața celor mici, dar nu mai locuiește sub același acoperiș cu ei.
Deși Ileana Sterp a divorțat de soțul ei, cei doi au ales să păstreze o relație civilizată și să comunice constant pentru Carla și Damir, fiica și fiul pe care îi au împreună.
„Sufletul plânge și e greu, foarte greu”
Cei care o urmăresc în mediul online au remarcat schimbările prin care trece și au întrebat-o cum reușește să gestioneze toate responsabilitățile într-o perioadă atât de fragilă.
Răspunsul ei a fost mult mai sincer decât s-ar fi așteptat mulți. Divorțul Ilenei Sterp i-a luat prin surprindere pe urmăritori, însă deschiderea ei de după i-a lăsat pe mulți fără cuvinte. Vedeta a ales să fie extrem de sinceră și nu a încercat să creeze impresia că lucrurile s-au rezolvat peste noapte.
„Cu multe lacrimi și stări nu tocmai plăcute, așa e perioada asta. Nu e deloc ușor, mă confrunt cu multe zi de zi, dar încerc să rămân puternică și să merg mai departe. Am zile când trebuie să țin capul sus și trebuie să zâmbesc, chiar dacă sufletul plânge și e greu, foarte greu. Știu că într-o zi voi fi bine, știu asta.”, a spus Ileana Sterp pe Instagram.

Daniel Aloman, prima reacție după ce Ileana Sterp a confirmat despărțirea și s-a mutat de acasă
„Nu simt nevoia să explic sau să demonstrez nimic nimănui”
Una dintre întrebările pe care Ileana le primește cel mai des este legată de motivul rupturii. Au circulat numeroase zvonuri după ce Ileana Sterp s-a despărțit de Daniel Aloman, însă ea a refuzat constant să confirme teoriile apărute în spațiul public.
Iată ce mesaj tranșant a transmis aceasta după ce a fost întrebată de ce a divorțat și când va povesti motivele rupturii dintre ea și tatăl copiilor ei:
„NICIODATĂ. Pentru mine, acesta este un capitol despre care am ales să nu vorbesc public. Cât despre toate zvonurile și lucrurile false care s-au spus, nu simt nevoia să explic sau să demonstrez nimic nimănui. Noi știm cel mai bine ce a fost între noi, ce am trăit și de ce am ajuns aici. Iar pentru mine, cel mai important este că sunt împăcată cu alegerile mele și cu felul în care am ales să merg mai departe. Unele lucruri nu trebuie explicate public ca să fie adevărate.”
Carla și Damir, copiii Ilenei Sterp și ai soțului ei, se bucură de o copilărie la țară, alături de bunici și de animale. Aceștia petrec timp atât cu mama Geta, mama influenceriței, cât și cu mama lui Daniel Aloman, care are o pensiune în Sebeș. Foștii parteneri nu le răpesc micuților bucuria de a păstra legătura cu ambele familii, chiar dacă ei au luat-o pe drumuri diferite.
Surse foto: Facebook, Facebook, Instagram, Facebook
Surse articol: Wowbiz, Protv, Romaniatv
Tags: Culita Sterp, Ileana Sterp, Vedete Romania