Imagini adorabile cu fiul lui Theo Rose în vacanță. Sasha are o nouă tunsoare

Imagini adorabile cu fiul lui Theo Rose în vacanță. Sasha are o nouă tunsoare
Ramona Jurubita
Vineri, 16.01.2026

Theo Rose trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei, atât pe plan profesional, cât și personal, iar imaginile recente din vacanță au topit inimile fanilor. Artista a plecat într-o escapadă alături de familie, iar vedeta absolută a filmulețelor publicate pe rețelele sociale este Sasha (2 ani și jumătate), fiul ei și al lui Anghel Damian, care a atras toate privirile cu o schimbare de look neașteptată.

Theo Rose, în vârstă de 28 de ani, și Anghel Damian, în vârstă de 34 de ani, au ales Dubaiul drept prima oprire a vacanței de familie, tocmai pentru a face mai ușor zborul cu cel mic. Alături de ei au mers și bunicii materni, ai lui Sasha, adică părinții lui Theo Rose, Nina și Ioan Diaconu.

Theo Rose, primele declarații despre al doilea copil: „Ne place atmosfera asta”

Cântăreața a filmat primele momente de relaxare, surprinzând atmosfera caldă și liniștită a unei familii unite. Într-un videoclip publicat pe TikTok, Theo Rose a explicat alegerea destinației:

„Mergem în vacanță alături de Sasha și bunici. Prima oprire Dubai, ca să nu fie zborul prea lung și să ajungem căpiați.”, a povestit ea la începutul videoclipului cu pricina.

Sasha a atras imediat atenția fanilor

Ceea ce a atras imediat atenția urmăritorilor a fost însă Sasha, care apare cu o tunsoare nouă. După o perioadă în care părinții au ales să îi păstreze părul mai lung, ușor cârlionțat, copilul lui Theo Rose și al lui Anghel Damian este acum tuns scurt, cu o freză băiețească ce îi accentuează și mai mult aerul jucăuș. Schimbarea i-a încântat pe fani, care au remarcat cât de mult a crescut băiețelul.

Comentariile nu au întârziat să apară, iar mulți dintre urmăritorii artistei au observat asemănarea dintre Sasha și tatăl său, dar și faptul că micuțul pare extrem de vorbăreț și curios.

„Vai, ce a crescut Sashiiii! E un scump! Vacanță placută, dragii mei!”, „Sasha seamănă mult cu tati lui, se vede și din profil și din spate.”, „Sasha ți-a moștenit înaltele de la glas. Cred că și chipul de altfel. Vacanță plăcută!”, „Îmi place de voi, sunteți o familie foarte modestă, cu bun simț!”, „Sashaaaa e prea drăguuuțțț!”, „Tare vorbăreț este Sasha! Să-ți trăiască!”, „L-ați tuns! Ce bine!” - sunt doar câteva dintre comentariile primite de Theo Rose pe TikTok, în dreptul videoclipului cu pricina.

@theorose

O zi cu noi. Va pup!♥️

♬ sunet original - Theo Rose

 

Bunicii lui Sasha au împlinit 40 de ani de căsnicie

În timpul vacanței, bunicii materni au avut grijă să îl scoată pe Sasha la plajă, în timp ce Theo Rose și soțul ei s-au bucurat de câteva momente de odihnă în camera de hotel. Ziua s-a încheiat cu o ieșire specială la restaurant, unde familia a sărbătorit un moment important. Părinții artistei au împlinit 40 de ani de la căsătorie, un detaliu care a adăugat și mai multă emoție escapadei de familie.

„La mulți ani sănătoși și fericiți împreună, sa-ți trăiască părinții o sută de ani!”, „Mulți ani binecuvântați cu sănătate și bucurii pentru părinții tăi!”, au mai scris fanii în comentarii.

Deși Anghel Damian și Theo Rose își țin copilul departe de expunerea excesivă, evitând să îi arate chipul pe internet, așa cum procedează și alte cupluri celebre, precum Smiley și Gina Pistol, fragmentele din viața lor de familie sunt suficiente pentru a transmite autenticitate. Sasha apare filmat din spate sau din profil, iar inocența și naturalețea lui sunt cele care cuceresc de fiecare dată.

Pentru soția lui Anghel Damian, rolul de mamă pare să fie la fel de important precum cariera, iar vacanța din Dubai este o nouă dovadă că își dorește să creeze amintiri frumoase pentru Sasha, departe de agitația scenei. Fiecare apariție a băiețelului confirmă că familia este centrul universului ei, iar fanii nu pot decât să se bucure de aceste frânturi de fericire autentică.

Theo Rose, gafă uriașă în Franța, la restaurantul cu stele Michelin unde a dus-o soacra ei. "Monica și Anghel râdeau de mine"

Vezi galeria foto » Imagini adorabile cu fiul lui Theo Rose în vacanță. Sasha are o nouă tunsoare. A mers cu bunicii materni în Dubai Imagini adorabile cu fiul lui Theo Rose în vacanță. Sasha are o nouă tunsoare. Noul său look a atras atenția urmăritorilor din online

Surse foto: InstagramTiktok

Surse articol: Tiktok

Tags: Anghel Damian, Theo Rose, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Care ar trebui sa fie urmatoarea ta destinatie de vacanta?
Care ar trebui sa fie urmatoarea ta destinatie de vacanta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe