Ajunsă acum la 50 de ani, Andreea Esca are multe motive de bucurie. Nu doar că este o figură emblematică a postului de televiziune PRO TV și are o carieră de vis, ci și se poate lăuda cu o familie minunată. Este căsătorită cu Alexandre Eram, originar din Statele Unite ale Americii, alături de care are și doi copii: pe Alexia (22 ani) și pe Aris (19 ani).
Ce-i drept, vedeta a muncit din greu pentru a ajunge unde este acum. A fost dintotdeauna o femeie dedicată, atât slujbei sale, cât și familiei, și a luptat constant pentru a obține tot ceea ce are astăzi. Totuși, puțin sunt cei care știu că aceasta nu și-a făcut debutul pe micul ecran pe PRO TV, chiar dacă lucrează acolo încă de când s-a înființat postul, adică de mai bine de 20 de ani (1 decembrie 1995).
În anul 1992, după ce a absolvit Școala Superioară de Jurnalism, la sfatul unui prieten, a hotărât să se prezinte la un interviu în cadrul SOTI, primul post independent de televiziune din România și din Europa. Chiar dacă încă nu avea experință în domeniu, știrista i-a dat pe spate pe intervievatori, iar a doua zi a devenit, oficial, prezentatoare de știri.
Despre momentul respectiv Andreea Esca își aduce aminte cu mare bucurie, pentru că reprezintă, până la urmă, primul mare pas pe care l-a făcut pentru a ajunge cine este astăzi. Jurnalista chiar a împărtășit cu fanii ei din mediul online câteva fotografii din perioada respectivă, de acum două decenii, cu ocazia zilei mondiale a televiziunii.
"De ziua mondială a televiziunii vă las niște imagini din prima mea delegație “peste hotare”:) 😉 #SOTI #1992", este mesajul transmis de știristă urmăritorilor săi.
View this post on Instagram
În aceea perioadă, Andreea Esca a făcut multă muncă de teren și, în plus de asta, a fost stagiară la CNN, unde face parte din echipa de reporteri „CNN World Report”. Deși i s-a oferit un post la televiziunea menționată anterior, nu a putut sta departe de familia sa și a hotărât să se întoarcă în România. Ea a transmis în direct Paris, Madrid, Helsinki, Varșovia și SUA, dar, până la urmă, a ajuns la pupitrul știrilor tot în țara sa.
Munca sa de peste trei decenii a fost și este, în continuare, apreciată și recunoscută, iar drept dovadă stau numeroasele premii pe care le-a câștigat până acum în domeniul jurnalismului. Știrista deține premiul pentru cel mai bun prezentator din România, a fost proclamată cel mai bun om de televiziune și, în plus de asta, a fost numită de două ori „Femeia anului”.
Citește și: Mihaela Borcea iubește din nou! În brațele cui a regăsit fericirea și ce spune despre noua relație