Ioniță de la Clejani l-a dat în judecată pe Dan Bursuc. Susține că fost la un pas de infarct din cauza scandalului cu el și Fulgy
Scandalul dintre familia Clejanilor și impresarul Dan Bursuc a ajuns într-un punct critic, după ani întregi de tensiuni și replici acide în spațiul public. De această dată, conflictul nu mai este doar unul mediatic, ci a intrat oficial pe mâna instanței, după ce Ioniță de la Clejani a decis să facă un pas radical. Artistul susține că situația a devenit insuportabilă și că problemele generate de acest scandal i-au afectat inclusiv sănătatea.
Totul își are rădăcinile într-un episod care a ținut prima pagină a tabloidelor în urmă cu câțiva ani, când Fulgy, fiul celebrilor artiști, a lansat acuzații grave la adresa lui Dan Bursuc. Declarațiile sale au vizat inclusiv presupuse episoade din trecut legate de sora sa, Margherita de la Clejani, iar impactul a fost unul devastator. La scurt timp, reacțiile nu au întârziat să apară, iar conflictul a escaladat rapid.
Reacția Vioricăi de la Clejani după ce Fulgy a ajuns la Obregia: „Mă simt vinovată”
Viorica și Ioniță de la Clejani au fost deranjați de afirmațiile lui Dan Bursuc
În mediul online, schimbul de replici a devenit tot mai dur. Dan Bursuc a făcut o serie de declarații controversate, unele dintre ele ironice, altele extrem de tăioase, care au amplificat și mai mult tensiunile. Aceste afirmații, susțin membrii familiei Clejanilor, ar fi depășit limita unei dispute publice și ar fi devenit atacuri directe la persoană.
„E mai bună mama ei! E nenoricire. Ăla (n.r. Fulgy) de aia e frustrat. Zice: ăla și pe mama, și pe sor-mea… Ce vină am eu? Pe bune? Eu nu mă feresc de tot mapamondul ăsta. Mama ei mi-a dat-o pe fii-sa.”, zicea impresarul în urmă cu ceva timp, potrivit cancan.ro.
„Manole Ionel a fost obligat să se prezinte la unități medicale de urgență pentru investigații cardiace”
În acest context, Ioniță de la Clejani și Viorica de la Clejani au decis să acționeze în instanță. Așa se face că Dan Bursuc a fost dat în judecata, iar cazul este acum în plină desfășurare. Potrivit documentelor depuse, familia solicită nu doar eliminarea materialelor considerate defăimătoare, ci și interzicerea pe viitor a unor astfel de declarații.
Mai mult decât atât, situația ar fi avut consecințe serioase asupra stării de sănătate a artistului. Surse din dosar indică faptul că Ioniță de la Clejani ar fi ajuns la spital de mai multe ori, după episoade de stres intens. Un moment critic ar fi avut loc chiar în timpul unui concert, când artistul a avut nevoie de intervenția medicilor de urgență.
„Au relatat că afirmațiile pârâtului au avut un impact direct asupra stării de sănătate a reclamantului Manole Ionel, acesta fiind obligat să se prezinte la unități medicale de urgență pentru investigații cardiace.
Aceștia au arătat că afirmațiile au fost adresate unui public nedeterminat, au fost exprimate în mod deliberat și au fost transmise într-un context public, generând o situație de discreditare publică și umilire socială. Au învederat că afirmațiile pârâtului au vizat nu doar persoana reclamantei, ci și membrii familiei acesteia, extinzând artificial sfera atacului denigrator asupra întregului nucleu familial.”, se arată în dosar, potrivit aceleiași surse.
Viorica de la Clejani, mândră de fiul ei: "Fulgy pe cea mai mare scenă a lumii"
Pentru familia Clejanilor, acest conflict nu mai este doar o dispută de imagine, ci una care le-a afectat profund echilibrul personal și profesional. În declarațiile din instanță, aceștia susțin că atacurile nu au vizat doar o persoană, ci au fost extinse asupra întregii familii, creând o imagine negativă în fața publicului.
În mijlocul acestui scandal rămâne și Fulgy, cel care a aprins scânteia inițială și care continuă să fie o figură controversată în spațiul public.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Cancan, Gandul, Ziare
Tags: Fulgy, Ionita de la Clejani, Margherita de la Clejani, Vedete Romania, Viorica de la Clejani